După câteva minute, liniștea devenise aproape ciudată. Copiii se uitau unul la altul, fără să știe ce să facă. Era pentru prima dată când cineva nu le răspundea cu țipete sau pedepse.
Naomi a terminat de șters podeaua, a strâns jucăriile una câte una și le-a pus într-o cutie mare, fără să spună un cuvânt. Apoi s-a așezat pe podea, și-a scos din geantă un măr și a început să-l curețe cu batista.
— Vreți o poveste? — a întrebat ea simplu, fără să se uite la ei.
Diana, curioasă, a dat din cap. Daniel și David au părut că se prefac că nu le pasă, dar s-au apropiat încet. Naomi a început să le spună o poveste despre o mamă care avea o fetiță bolnavă, dar care credea cu tărie că dragostea poate învinge orice.
Pe măsură ce vorbea, vocea ei blândă umplea camera, iar tripleții s-au strâns în jurul ei fără să-și dea seama. La final, când Naomi a tăcut, Daniel a întrebat:
— Fetița aia… s-a făcut bine?
Naomi a zâmbit trist.
— Încă luptă. Dar are o inimă curajoasă. La fel ca voi, dacă vreți.
În zilele care au urmat, conacul a început să se schimbe. Pentru prima dată după ani, se auzea râs de copii care nu rănea urechile, ci încălzea inima. Naomi le făcea clătite dimineața, îi învăța să-și lege șireturile și le spunea povești la apus.
Ethan o urmărea adesea din birou, cu o cafea aburindă în mână. Nu mai înțelegea cum o femeie simplă, cu haine modeste și un zâmbet obosit, reușea acolo unde atâtea altele eșuaseră. Într-o seară, a coborât să-i mulțumească.
— Nu știu ce faci, Naomi, dar copiii mei… par alții.
Ea a ridicat privirea și i-a spus:
— Eu doar le dau ceea ce le-a lipsit cel mai mult: atenție și răbdare.
Cuvintele ei au rămas în mintea lui Ethan toată noaptea. Începuse să se gândească la soția lui, la cum viața și banii nu pot umple un gol în sufletul unui copil. A doua zi, a dus personal o cutie mare cu jucării la spitalul unde era internată fiica lui Naomi.
Debora l-a privit uimită pe bogatul pe care îl văzuse doar la televizor.
— Sunteți prietenul mamei mele? — l-a întrebat ea.
— Da, micuțo, a răspuns el cu un zâmbet. Și de azi înainte, și al tău.
Câteva săptămâni mai târziu, medicii au anunțat o veste bună: inima Deborei răspundea bine la tratament. Naomi a plâns în brațele tripleților, iar Ethan, pentru prima dată după moartea soției sale, a simțit că acasă nu înseamnă marmură sau avere — ci oameni care se iubesc și se sprijină.
Într-o dimineață, copiii au venit în fugă în biroul lui.
— Tati, Naomi a zis că familia e ca o prăjitură — dacă nu pui dragoste, se prăbușește!
Ethan a râs.
— Atunci să nu lăsăm niciodată prăjitura noastră să se răcească.
Și, din ziua aceea, conacul Călinescu nu a mai fost niciodată doar o casă mare și goală. A devenit un loc plin de viață, de râsete și de dragoste — dovada că uneori, cea mai mare bogăție e o inimă caldă și un suflet care nu renunță.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.