Ana a rămas în prag, cu degetele strânse pe marginea cămășii, ca și cum materialul acela ar fi fost singurul lucru care o mai ținea în picioare. Andrei închidea fermoarul geamantanului cu gesturi nervoase, fără să-i arunce măcar o privire. Pentru o clipă, Ana a avut impresia că vremea se oprise, că tot ce au trăit fusese doar un vis care se spulbera acum, fără milă.
Dar când ușa s-a trântit după el, un gol adânc i-a cuprins pieptul. Nu mai exista zgomot, nici reproșuri, nici suspine. Doar liniștea aceea grea, care o lovea mai tare decât țipetele lui.
A mers în camera lui Ștefan. Băiețelul dormea liniștit, cu obrajii rotunjiți și calzi, respirând ușor, ca și cum lumea întreagă era un loc sigur și frumos. Ana și-a lipit fruntea de marginea pătuțului și a lăsat lacrimile să curgă în tăcere.
Totul pentru el. Ani de încercări, durere, tratamente. Și acum? Ce urma?
În noaptea aceea, Ana nu a dormit. A stat în bucătărie, cu palmele strânse în jurul unei cești de ceai rece, încercând să adune firimiturile vieții ei. Știa doar atât: nu putea continua așa. Nici pentru ea, nici pentru copil.
Dimineața, când a privit în oglindă, a simțit o înțepătură în inimă. Ochii îi erau umflați, obrajii palizi, iar părul îi atârna fără viață. Da, se schimbase. Nu mai era fata de odinioară. Dar nu era nici imaginea de care Andrei își bătuse joc.
Era o femeie care trecuse prin foc, prin spitale, prin nopți nedormite lângă un copil bolnav, prin griji de facturi și lipsuri. Era o mamă. O soție rănită. O femeie vie.
A doua zi, a luat o decizie. Nu pentru Andrei. Pentru ea.
A început cu pași mici. S-a dus la coafor. S-a tuns scurt, nu pentru că așa era la modă, ci pentru că îi dădea aer. Libertate. S-a uitat la reflexia ei și pentru prima oară după mult timp și-a zâmbit.
Apoi a scos hainele pe care nu le mai purtase de ani de zile. Nu ca să se prefacă altcineva, ci ca să-și amintească cine fusese. Cine mai putea fi.
A început să iasă în parc cu Ștefan, să plimbe căruciorul, să vorbească cu alte mame. Unele o recunoșteau de la bloc, altele îi dădeau sfaturi, altele doar o ascultau. Pentru prima oară, Ana nu se mai simțea singură.
Într-o după-amiază, în timp ce își cumpăra legume de la piață, l-a întâlnit pe vecinul de la etajul trei, domnul Ilie. Un bărbat în vârstă, retras, dar mereu politicos.
– Ana, ai slăbit, parcă ai întinerit, i-a spus el zâmbind. Ține-o tot așa. Să nu te mai lași călcată în picioare.
Cuvintele lui simple, spuse cu bunătate și fără judecată, au făcut-o să simtă ceva ce uitase: demnitate. Încet-încet, viața prindea alt contur.
Andrei, între timp, trăia cu amanta. Dar nu era viața la care visase. Banii i se scurgeau repede – chirie, mese la restaurant, cadouri. Pentru Ștefan trimitea lunar câte 400 lei, cu un mesaj sec: „Pentru copil.”
Nimic mai mult.
Într-o seară, după aproape două luni, a apărut la ușa Anei. Răvășit, obosit, cu cearcăne adânci.
– Ana… hai să vorbim… Vreau să mă întorc. Am greșit…
În altă vreme, poate ar fi căzut la pământ, plângând, rugându-l să rămână. Dar acum?
Ana a clipit, calmă. Nu mai simțea frică. Nu mai simțea rușine. Nu mai simțea dependență.
Simțea doar adevărul.
– Andrei, ai plecat fiindcă ai vrut. Eu am rămas fiindcă a trebuit. Dar uite… am învățat ceva: nu mă mai pierd pentru nimeni. Niciodată.
El a încercat să intre, dar ea i-a oprit drumul cu palma.
– Ștefan te poate vedea oricând. Dar în casa asta, în viața mea… nu mai ai loc.
Pentru prima oară, Andrei a tăcut. A înțeles. Sau măcar a simțit.
Ana a închis ușa încet, nu cu furie, ci cu pace. S-a rezemat de ea o clipă și a inspirat adânc. Apoi s-a dus în camera copilului.
Ștefan râdea în somn.
Ana și-a atins inima și și-a dat seama că, în sfârșit, e acolo unde trebuie.
Nu perfectă. Nu subțire ca în reviste. Nu fata pe care și-o amintea el.
Ci femeia care se regăsise. Și care nu mai voia, cu niciun preț, să se piardă iar.
A ridicat băiatul în brațe, i-a sărutat fruntea și a rostit:
– O să fim bine, puiule. Jur.
Și pentru prima oară după mult timp, știa că nu mințea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.