Andrei a încremenit câteva secunde, neștiind dacă să plângă sau să urle. Genunchii i-au cedat, iar inima îi bătea parcă direct în tâmple. Mama lui, femeia care îl crescuse cu ceai de mușețel, mămăligă caldă și vorbe bune, ajunsese o umbră de om. Nu mai semăna deloc cu femeia veselă care cânta în timp ce întindea rufe în curte.
S-a apropiat încet, cu pași grei, temându-se să nu o sperie mai tare.
— Mamă… sunt eu… Andrei… s-a auzit vocea lui, aproape stinsă.
Femeia a ridicat capul, iar în ochii ei tulburi s-a aprins o scânteie. Nu era recunoaștere deplină, dar era speranță. A încercat să se ridice, însă trupul nu o mai asculta. Atunci Andrei a cuprins-o cu grijă, ca pe un copil, și a dus-o în casă, pe brațe, cu lacrimile curgând pe obraji.
Maria a apărut în ușă, prea elegantă pentru ora aceea, cu un halat de mătase și un telefon în mână.
— Ce faci, Andrei? Ai înnebunit? De ce ai spart ușa?! a strigat ea, iritată, de parcă el stricase doar o piesă de decor.
El a pus-o pe mama lui pe canapea, a acoperit-o cu o pătură groasă și a privit-o pe Maria drept în ochi. În privirea lui era un amestec de durere, furie și uimire, o furtună tăcută.
— Ce i-ai făcut mamei mele? a întrebat cu o voce gravă.
— Nu dramatiza, Andrei. Bătrâna încurca. Plângea, delira, nu o puteam ține în casă. Eu am vrut ordine, nu scandaluri. Aveai pretenții să te întorci și să găsești o ruină? a spus ea, cu un ton rece ca gheața.
Atunci s-a rupt ceva în el. Nu a ridicat mâna, nu a țipat, nu a amenințat. Dar privirea lui a spus totul — omul care plecase la război nu mai era cel care se întorsese.
În următoarele ore, Andrei a chemat un medic, a învelit-o pe mama lui, a curățat-o cu grijă și i-a dat apă cu lingurița. Doctorul, un om în vârstă, a clătinat din cap.
— Dacă o mai țineați acolo câteva zile, nu mai aveam pe cine salva…
Maria privea din colț, iritată că în casă mirosea a dezinfectant, nu a parfum. Își sufla unghiile, ca și cum totul era sub nivelul ei.
Dar în zori, când Andrei a ieșit pe verandă, a luat o decizie. Nu s-a mai întors cu reproșuri, nici cu lacrimi. A intrat în casă calm, și-a luat rucsacul, actele, banii rămași și câteva haine, apoi s-a dus în dormitor.
Maria dormea liniștită, cu mască pe ochi. El a lăsat pe noptieră verigheta, atât de rece pe cât devenise și căsnicia lor.
A plecat împreună cu mama lui în satul natal, într-o casă simplă, veche, dar curată. A reparat soba, a vopsit gardul, a cumpărat lemne și medicamente. În fiecare seară, îi punea ceai la margine și îi spunea povești din copilărie, sperând că o va recupera măcar cu un zâmbet.
Cu timpul, mama lui a început să vorbească din nou, rar, încet, dar real. Iar într-o zi, într-un apus roșiatic, a spus ceva ce Andrei va ține minte toată viața:
— Nu averea și casa mare îți țin sufletul viu, ci omenia și cine stă lângă tine la greu.
Acela a fost momentul în care Andrei a înțeles că eroii adevărați nu sunt cei care se întorc din război — ci cei care nu-și abandonează familia, indiferent ce îi așteaptă la poartă.
Iar Maria?
A rămas singură în vila ei rece. Cu timpul, oamenii au aflat, iar vecinii șușoteau despre ea ca despre o poveste tristă: femeia care a avut totul și a pierdut ce era mai important.
Andrei și mama lui au trăit modest, dar cu inimile împăcate. Pentru că, în viață, cel mai mare câștig nu este luxul, ci liniștea de după furtună.
Și, mai ales, faptul că nu ți-ai trădat rădăcinile.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.