În clipa în care judecătorul Pavelescu a simțit acel fior, toată sala s-a oprit ca și cum cineva ar fi apăsat un buton invizibil. Râsetele s-au stins brusc, iar uimirea s-a întins peste oameni ca un val rece. Nimeni nu mai îndrăznea să clipească.
Judecătorul s-a prins instinctiv de marginea mesei. Picioarele, amorțite de ani de stat în scaunul rulant, păreau că prind viață. A încercat să respire adânc, dar aerul îi rămânea blocat în piept, ca și cum corpul lui nu înțelegea ce se întâmplă.
Ana nu s-a mișcat. Doar îl privea fix, cu o liniște greu de explicat la un copil atât de mic.
Un murmur a început să se audă din public. Oamenii șușoteau, se ridicau în picioare, își schimbau priviri nedumerite. Unii credeau că e o glumă. Alții se uitau spre fetiță ca și cum ar fi văzut o minune.
Pavelescu a încercat să miște degetele de la picioare. Pentru prima dată în cincisprezece ani, ele au răspuns. O mișcare mică, dar clară. Apoi încă una. Și încă una.
Un reporter a scăpat telefonul din mână. O avocată a dus palma la gură. Iar tatăl Anei a izbucnit în plâns și mai tare, dar altfel — ca și cum se agățase de un strop de speranță.
Judecătorul s-a ridicat. Întâi încet. Cu mâinile tremurând. Apoi drept, complet, în fața tuturor. Picioarele îl țineau. Privirea lui, de obicei rece, acum era plină de confuzie, teamă și uimire.
— Cum…? șopti el, uitând pentru o clipă de toată autoritatea lui.
Ana s-a apropiat încetișor, ca și cum se temea să nu-l sperie.
— V-am spus, domnule, că pot, rosti ea. Dar tata nu a făcut nimic rău. Așa că… lăsați-l acasă cu mine.
Cuvintele ei simple, spuse cu atâta curaj, au lovit direct în inima bărbatului. Tot ce știa el despre viață, lege și dreptate se clătina.
O liniște grea s-a așezat peste oameni.
Judecătorul a privit către tatăl încătușat. A privit din nou la Ana. Apoi la propriile picioare, care acum îi susțineau întreaga greutate.
Și ceva în el s-a frânt.
Ani la rândul, ascuns în spatele unei măști de severitate, își justificase toate deciziile prin litera legii. Uitase de oameni, de lacrimi, de povești. Totul devenise un dosar, o hârtie, o semnătură.
Dar acum… fata asta îi arătase că există și altceva.
— Aduceți-mi dosarul! strigă el brusc, cu o voce ce făcea sala să vibreze.
Un grefier i-l întinse imediat, speriat.
Judecătorul l-a răsfoit cu o viteză neobișnuită. A citit plângerea. A citit declarațiile. A citit dovezile. A descoperit lucruri pe care nici nu le observase înainte. Nedreptăți. Omisiuni. Acuzații aruncate de cineva cu influență, doar pentru a cumpăra tăcerea tatălui.
— Aici e o mizerie, mormăi el. Și eu aproape am condamnat un om nevinovat…
A ridicat privirea spre fetiță.
— Ana… tata tău merge acasă.
Sala a explodat. Nu de râs. De uimire, de sprijin, de emoție. Tatăl a izbucnit în hohote de plâns, de data asta de bucurie. Oamenii se ridicau, aplaudau, filmau, se uitau unii la alții ca la o minune vie.
Ana a fugit spre tatăl ei, l-a îmbrățișat, iar el și-a lipit fruntea de a ei, tremurând.
Judecătorul Pavelescu s-a apropiat în baston, încă șocat de faptul că se putea ridica.
— Micuțo, nu știu ce ai făcut, dar… mi-ai schimbat viața, a spus el, sincer, răgușit.
Ana a zâmbit cu o maturitate care nu avea ce căuta în ochii unui copil de șapte ani.
— Eu doar am spus adevărul, domnule. Și am vrut ca tata să vină acasă.
În ziua aceea, în sala de judecată, oamenii au plecat cu o poveste pe care aveau s-o poarte toată viața. O poveste despre o fetiță care a avut curajul să stea în fața nedreptății și să o învingă.
Iar judecătorul Pavelescu… și-a lăsat scaunul cu rotile în urmă pentru totdeauna. Iar în sufletul lui, pentru prima dată după ani buni, s-a făcut lumină.
Totul, datorită unei fetițe care nu a renunțat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.