Prima care a venit a fost mama.
A bătut scurt, nervos, de parcă ușa mea îi datora ceva. Am deschis. Stătea dreaptă, aranjată, cu paltonul bej pe care i-l cumpărasem anul trecut.
— Ai înnebunit? a spus fără salut. Ce înseamnă asta? Ne-ai lăsat de râs!
Nu i-am răspuns imediat. Am lăsat-o să intre, să vadă că nu e nimic spectaculos. O masă, un laptop, o cană de apă.
— Douăzeci și doi de milioane de lei, mamă, am spus calm. Atât v-am dat în 12 ani.
A râs scurt.
— Și? Asta e datoria ta. Suntem părinții tăi.
— Iar eu sunt cerșetoarea.
Fața i s-a schimbat. Pentru o clipă. Apoi s-a întărit la loc.
— Exagerezi. A fost o glumă.
— Nu, a fost adevărul.
A plecat trântind ușa.
Seara a sunat tata. Vocea lui, obosită, ușor tremurată.
— Maria… hai să vorbim ca oamenii. Mama ta s-a enervat, nu trebuia să spună asta.
— Ai fi oprit-o dacă eram acolo?
Tăcere.
— Nu mai trimit bani, tată. Deloc.
— Cum adică deloc? Dar ratele? Dar casa?
— Casa e a voastră. Viața mea e a mea.
A doua zi a venit Radu. Nervos, roșu la față.
— Știi ce-ai făcut? M-ai băgat în rahat! Banca m-a sunat!
— Îți vei plăti singur creditul, ca un adult.
— Dar tu câștigi bine!
— Nu mai câștig pentru voi.
A plecat înjurând.
Au urmat zile ciudate. Liniște. Gol. Ca după o furtună. Mă trezeam dimineața și, pentru prima dată, nu trebuia să verific cui mai trimit bani.
Am cumpărat bilete. O vacanță mică. La munte. Singură. Am stat pe o bancă, cu un ceai fierbinte în mână, și am simțit ceva nou.
Ușurare.
După o lună, am primit un mesaj de la Alina.
„Îmi pare rău. Nu știam că te doare atât de tare.”
I-am răspuns simplu:
„Acum știi.”
Nu ne-am mai vorbit.
Peste încă câteva luni, am semnat pentru apartamentul meu. Mic. Luminos. Al meu. Cu banii pe care, de data asta, nu i-am mai trimis nimănui.
La inaugurare n-am chemat pe nimeni din familie. Am stat pe podea, cu o pizza și un pahar de vin.
Și m-am gândit la un lucru simplu.
Nu ești cerșetor când ceri respect.
Ești liber când nu mai plătești ca să fii iubit.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.