În a patra zi, Dumitru n-a mai rezistat.
La ora două și jumătate, a ieșit din apartament și s-a așezat pe o bancă, chiar vizavi de casa galbenă. Avea telefonul în mână, dar nu știa pe cine să sune. Poliția? Protecția copilului? Sau pe cineva din oraș, pe cineva care „știe”?
Când ceasul din piață a bătut de trei ori, țipătul a venit din nou. Mai scurt. Mai stins. Ca și cum nu mai avea putere.
Dumitru s-a ridicat brusc și a traversat strada. De data asta, a deschis ușa.
Înăuntru mirosea a umezeală, a mâncare stricată și a frică. Fetița era acolo, lipită de perete, cu mâinile strânse pe lângă corp.
— Nu plânge, a spus el încet. Sunt aici.
Din camera alăturată s-a auzit un geamăt. Pe pat zăcea o femeie slabă, cu fața trasă, arsă de febră. Respira greu.
— Mama… e bolnavă, a șoptit fetița. Eu îi dau apă. Și îi cânt.
Dumitru a simțit cum i se rupe ceva în piept. Femeia avea pe noptieră o hârtie mototolită. O hârtie cu datorie. Sume mici, scrise de mână. Medicamente neplătite. Restanțe.
A scos telefonul și a sunat. Nu autoritățile. Salvarea.
Totul s-a mișcat repede după aceea. Vecini adunați la poartă. O ambulanță. O asistentă care l-a privit lung și i-a spus:
— Ați făcut bine că ați intrat.
Fetița, Ana, nu i-a dat drumul la mână nici când mama ei a fost urcată în ambulanță.
— Unde mergem? a întrebat ea.
Dumitru s-a aplecat la nivelul ei.
— Unde e cald. Unde e lumină. Și unde nu ești singură.
În săptămânile care au urmat, Dumitru a aflat tot. Tatăl dispărut. Boala netratată. Frica de a cere ajutor. O casă veche care ascundea un coșmar tăcut.
A plătit datoriile. A reparat casa. Dar, mai ales, a rămas.
Ana a început să râdă. Mama ei s-a făcut bine. Iar într-o dimineață, Dumitru s-a trezit cu miros de cafea și cu un cântec vechi, fredonat încet.
Atunci a înțeles.
Inima nu fusese niciodată încuiată. Doar așteptase să bată cineva la ușă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.