Maria nu a pus întrebări inutile. A privit burta mare, ochii tulburi ai femeii și copilul speriat lipit de ea, și a înțeles totul dintr-o clipă.
— Respiră cu mine, mamă. Sunt aici — i-a spus încet, cu o voce care aducea liniște.
Ion a adus repede apă din mașină și o pătură groasă, ținută mereu „pentru orice eventualitate”. Ana bea cu înghițituri mici, tremurând, în timp ce își ținea păpușa la piept.
Contracțiile veneau una după alta. Nu mai era timp de spital.
Au dus-o pe Violeta în dubiță și au pornit spre gospodăria lor, o casă simplă, cu pereți albi și mușcate la ferestre. Drumul părea nesfârșit, iar fiecare geamăt umplea aerul de teamă.
Când au ajuns, Maria a preluat totul din instinct. A întins pături curate, a pus apă la încălzit, a aprins lumina din odaia mare. Ion stătea în prag, cu mâinile tremurânde, rugându-se cum nu o mai făcuse de ani de zile.
Nașterea a fost grea. Dureroasă. Dar adevărată.
Iar când plânsul puternic al unui copil a umplut casa, Maria a izbucnit în lacrimi. Ținea în brațe o fetiță mică, caldă, vie.
— E bine… e bine… — repeta, ca o rugăciune.
Violeta plângea și ea. Nu de durere, ci de ușurare. Ana s-a apropiat sfios și a atins mânuța surorii ei.
— E a noastră? — a șoptit.
— Da, iubirea mea — a spus Violeta.
În zilele următoare, Ion și Maria nu le-au lăsat să plece. Le-au dat mâncare, haine, un pat adevărat. Au pus o leagăn improvizat în camera care fusese goală ani la rând.
Violeta a vrut să plece. Din rușine. Din teamă.
— Nu avem bani… — a spus ea într-o dimineață.
Ion a zâmbit blând.
— Nici noi n-am avut copii. Fiecare plătește cum poate.
Au trecut săptămâni. Violeta a început să ajute la brutărie. Ana mergea cu Maria în grădină. Bebelușa, Ilinca, dormea liniștită, legănată de o casă care, fără să știe, devenise a ei.
Într-o seară, Ion a pus pe masă o hârtie.
— Am vorbit cu notarul. Dacă vreți… casa asta e mare. Putem fi o familie.
Violeta a înțeles atunci că miracolele nu vin întotdeauna din cer. Uneori vin pe patru roți vechi, pe un drum prăfuit, și au chipuri obosite, dar inimi uriașe.
Și pentru prima dată după mult timp, viața nu mai părea o povară.
Ci un dar.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.