Nunta trebuia să fie cel mai magic moment din viața mea. Toată lumea îmi spunea că mă voi simți ca o prințesă și că totul va fi perfect. Îl măritam pe Mark, bărbatul visurilor mele: atent, blând și grijuliu. Ne cunoscusem acum doi ani într-o librărie și, de atunci, viața mea se schimbase complet.
Mark mai fusese căsătorit, dar soția lui, Grace, murise de cancer. Avea o fiică de opt ani, Emma, cu care mă împrietenisem rapid. O iubeam ca pe propria mea fiică, motiv pentru care ceea ce s-a întâmplat în dimineața nunții m-a lovit atât de tare.
Casa era un haos plin de rude și pregătiri. Eu stăteam în dormitor, privindu-mi rochia de mireasă, când ușa s-a deschis și a intrat Emma. Era palidă, cu ochii roșii de plâns și încă în pijama. Mi-a întins o foaie de hârtie mototolită, apoi a fugit din cameră fără un cuvânt. Am desfăcut biletul și am simțit cum mi se oprește inima. Scrisul ei de copil spunea: „Nu te mărita cu tati. Te minte”.
Mâinile au început să-mi tremure. Mă mințea? Despre ce? Am găsit-o pe hol, stând ghemuită. — Emma, ce ai vrut să spui prin asta? am întrebat-o blând. — Nu pot să-ți spun tot, a suspinat ea printre lacrimi. Dar l-am auzit pe tati vorbind la telefon ieri. Spunea lucruri despre tine… părea îngrijorat. Parcă ascundea ceva. A spus că îi este frică.
Cuvântul „frică” mi-a răsunat în minte. Nu știam ce să fac. Să-l confrunt pe Mark acum și să risc să distrug totul dintr-o neînțelegere? Am decis să am încredere în instinctele mele și să continui ceremonia, dar m-am simțit ca și cum aș merge într-o capcană.
Biserica era superbă, iar Mark mă privea la altar cu atâta iubire încât aproape am uitat de bilet. Am rostit jurămintele, am schimbat inelele, dar îndoiala mă rodea pe interior. La recepție, nu m-am putut concentra deloc. În cele din urmă, Mark m-a tras deoparte, observând că sunt distrasă.
I-am întins biletul Emmei. — Mi-a dat asta azi dimineață. A spus că te-a auzit la telefon și că mă minți. Mark a privit biletul uimit, apoi expresia i s-a schimbat radical. — Cred că Emma a auzit ceva ce nu trebuia.
Am găsit-o pe Emma singură la o masă. Mark s-a așezat în genunchi lângă ea. — De ce i-ai dat Catherinei acel bilet, sweetheart? — Pentru că te-am auzit, tati! Ai spus că o iubești, dar că ți-e frică. Ai spus că nu vrei să fiu înlocuită! a izbucnit ea în hohote de plâns.
Mark a luat-o în brațe, cu ochii uzi. — Emma, ascultă-mă. Vorbeam cu mătușa Lisa. I-am spus că o iubesc pe Catherine enorm, dar că mă tem ca, dacă vom avea un alt copil într-o zi, tu să nu simți că nu mai ești prioritatea mea. Mi-era frică să nu te rănesc pe tine, nu mi-era frică de ea.
Emma și-a ridicat privirea, confuză. — Nu ți-e frică de Catherine? Și n-o să mă uiți? — Niciodată. Iubirea nu se împarte, ea crește.
M-am așezat lângă ei, cu lacrimi pe obraji. — Emma, nu sunt aici să-l iau pe tatăl tău. Sunt aici să vă iubesc pe amândoi. Iar dacă vom avea un bebeluș, el va avea cea mai bună soră din lume.
Mai târziu în acea noapte, am stat pe prispă, toți trei sub stele. Mark a avut o idee: să facem noi jurăminte, doar noi trei. I-a promis Emmei că ea va fi mereu lumea lui, iar mie mi-a promis o viață clădită pe onestitate, fără frici ascunse. Emma a adăugat și ea un jurământ: „Promit să încerc. Să am încredere și să nu-mi mai fie așa frică”.
Nunta n-a fost perfectă, dar a fost reală. Pentru că iubirea adevărată nu înlocuiește trecutul, ci îl cuprinde.