Iubirea trebuie să se simtă, să se „audă”, să fie dovedită. Iubirea se învață și nu din cărți sau din filme, nu de la școală. Iubirea se învață de acasă, de la părinți, primele modele de viață. Trebuie să le arătăm copiilor că îi iubim: prin vorbe, prin fapte. Doar unele sau doar altele nu sunt suficiente.
Cuvintele sunt daruri minunate. Cât de fericiți suntem când copilul reușește să spună primul cuvânt…
Sărim în sus de bucurie, îl lăudăm, repetăm după el, cu el, „hai, mai spune o dată”, și-apoi dăm de știre la toată familia, la toți cunoscuții. Părinții sunt primele și cele mai importante ființe din viața copilului, motiv pentru care căldura lor liniștește un bebeluș, vocea lor îl adoarme iar veselia și hârjoana lor îl fac să râdă și să gângurească la nesfârșit.
La început de „relație”, cuvintele „te iubesc”, „îmi place de tine”, „mă bucur să stau cu tine”, „ce frumos ești când zâmbești”, privitul în ochi, îndrăgosteala, sentimentul de a sta „lipiți” unul de altul dacă s-ar putea, sunt la ordinea zilei. Pe măsură ce „relația„ înaintează, „crește”, toate aceste cuvinte se pierd. Ele nu lipsesc în totalitate din viața noastră, dar nu mai sunt la fel de frecvente. Nu mai spunem atât de des „te iubesc”, nu mai arătăm același interes și bucurie pentru fiecare gest.
Înainte de toate, un copil are nevoie să știe, dar mai ales să vadă, că părinții lui se iubesc, pentru a învăța la rândul său ce este iubirea.
Un copil are nevoie nu doar să știe că este iubit, că doar așa e normal, ci să învețe acest lucru; are nevoie de certitudinea iubirii noastre ca și convingere, nu mai declarativ. A-i spune și a-i arăta iubire sunt două lucruri la fel de importante.
Exact așa cum învață să facă primii pași, să spună primele cuvinte, să citească și să scrie, tot așa trebuie învățat să iubească. Nivelul emoțional al unui copil este dat la maxim până la maturitate. Manifestările de iubire decente dar calde și sincere dintre părinți, în prezența copilului, sunt ceva necesar. Dacă părinții au uitat să-și spună „te iubesc” iar copilul este pupat doar în somn „să nu și-o ia la cap”, cum va învăța el ce înseamnă iubirea și cum arată ea?
Degeaba are haine de firmă, telefon cool, o cameră „hard” și tot ce-și dorește, dacă îi lipsește esențialul.
Dacă nu și-a văzut părinții sărutându-se sau ținându-se în brațe, cum ar putea învăța care sunt dovezile de iubire? Dacă nu vede dovezi de dragoste, gesturi, semne, dacă nu aude cuvinte pline de iubire, va considera că este suficient doar să simtă. Nu poți arăta ceva ce nu ai văzut. Va crește și va iubi, dar nu va ști să arate acest lucru.
Aproape toți părinții vor spune că își iubesc copiii, dar câți dintre noi le arătăm cu adevărat acest lucru? Un acoperiș deasupra capului, mâncare și jucării nu este suficient. A-l ocroti și a-l feri de pericole nu este îndeajuns.
Preocupați de job, de afaceri, de relații de muncă, de prieteni, mulți dintre noi bagatelizăm relația cu propriul nostru copil. Uneori, chiar și cu partenerul de viață. Considerăm că cele două sunt firești, banale și cel mai ușor de întreținut. Că „cei de acasă” știu că îi iubim. Cuvintele sunt puternice, dar ceea ce nu rostim și nu arătăm este la fel de puternic.
Doar dacă te gândești cu drag la copilul tău și îi asiguri tot ceea ce este necesar, doar dacă îi duci și aduci de la grădi sau școală și schimbi rapid câteva vorbe, asta nu înseamnă automat că acel copil știe sau că nu are nevoie să audă ceea ce simți.
Nu trebuie să fii sigur că știe. Spune-i! Dacă poți, spune-i în fiecare zi că îl iubești. Nu numai atunci când este mic, nu numai atunci când ești la „început de relație”. Îmbrățișează-l mai des și spune-i că este special. Acțiunile și faptele sunt importante, dar cuvintele au nevoie să fie rostite, să fie ascultate.
Să ne facem timp să le dovedim și să le spune. Convinge-l, pe orice cale, că îl iubești cu adevărat.
Vorbește cu el. Privește-l în ochi în timp ce-ți vorbește. Dacă tu continui să-ți citești mail-ul când el vorbește, va crede că nu-ți pasă cu adevărat de el, de problemele lui. Închide telefoanele, televizorul și ascultă-l. Un copil trebuie iubit tot timpul, fără pauze și fără limite.
Iubirea nu trebuie arătată doar de ziua de naștere, Crăciun sau 1 iunie. Nu se arată doar atunci când ne-am terminat treburile, suntem relaxați și nu mai este nimic interesant la televizor.
Ieși la plimbare cu el în parc, pe stradă. Dă-te cu el pe tobogan, în leagăn. Aleargă după minge, intră în jocul lui, sărută-l seara înainte de culcare, îmbrățișează-l dimineața și urează-i o zi bună.
Spune-i că este cea mai importantă persoană din viața ta și asigură-te mereu că știe că îl iubești.
Bucură-te alături de copilul tău de lucrurile mărunte pentru că, într-o zi, vei descoperi că ele erau de fapt lucruri importante.
Pune-i desenele pereți, la fel și medaliile, diplomele, frunza culeasă din parc. Atârnă în casă o fotografie, un tablou în care apare alături de mami și tati, lasă-l să vadă și să audă iubire peste tot, repetă-i toate aceste lucruri la nesfârșit.
Zâmbește, râzi și fă glume. Zâmbetul este ceea ce ne atrage la o persoană și ne arată că putem avea încredere în ea. Câștigă-i încrederea și nu o pierde niciodată. Fii pregătit mereu să-i atenuezi căderile, să ai mereu pregătită o parașută de siguranță.
Nu-l dezamăgi. Copiii ascultă mai mult de părinții cu care au o relație bună, de prietenie. Cu toate acestea, copilul are nevoie, înainte de toate, de mami și de tati, cei pentru care el contează și care îl iubesc. Prieten va găsi și la grădi și la școală sau în parc, dar mami și tati sunt unici. Doar ei pot rosti parola cu „te iubesc”. De la fiecare părinte copilul îți ia ce are nevoie, învață lucruri diferite și, de fapt, observă că oamenii sunt diferiți.
De la mamă va învăța o parte din lucruri iar de la tată o parte. De la amândoi va învăța iubirea,
iar când aceasta este asimilată corect, copilul se va simți valorizat. Va avea o stimă de sine crescută, își va respecta viitoarea familie, va ști să dăruiască cuvinte frumoase, va ști ce înseamnă iubirea.