ând am protestat, mama m-a pălmuit în fața tuturor. Dar adevărul a ieșit la iveală chiar atunci…
Capitolul 1 – Copilul din umbră
Am două surori.
Eu sunt cea mare.
Și, în familia noastră, asta nu a însemnat niciodată responsabilitate sau respect. A însemnat doar că trebuia să fiu „cea care înțelege”.
Sora mea mijlocie, Raluca, a fost mereu favorita. Dar „favorită” e un cuvânt prea blând. Raluca era centrul universului. Totul se învârtea în jurul ei: atenția, banii, scuzele, justificările.
Mama o trata ca pe ceva fragil, prețios, care nu trebuia supărat niciodată. Pe mine, ca pe una „puternică”, care „se descurcă”.
Tata? Tăcea. Mereu.
Prima lecție am învățat-o la 7 ani, de ziua mea. Mama îmi făcuse, în sfârșit, o petrecere adevărată. Tort, invitați, rochie nouă. Mă simțeam importantă.
Până când Raluca, care avea 9 ani, a început să țipe că vrea și ea cadouri. S-a tăvălit pe jos, a urlat, a făcut scandal.
Mama a ieșit din casă și s-a întors cu o păpușă imensă, mai scumpă decât tot ce primisem eu. Raluca a tăcut instant. A desfăcut cadoul chiar lângă tortul meu.
În poze, ea zâmbește larg.
Eu sunt undeva pe margine.
Așa a fost toată viața.
Când am luat bursă la facultate, mama a spus doar:
— Aha.
Când Raluca a terminat cu greu liceul, i-au făcut petrecere mare.
Eu mi-am plătit singură studiile. Mi-am construit cariera. M-am mutat în alt oraș. Și, pentru prima dată, am simțit ce înseamnă să nu fii invizibil.
Apoi l-am cunoscut pe Andrei.
El a fost primul om care m-a ales fără condiții.
— Dragostea nu trebuie să te doară, mi-a spus într-o seară. Și atunci am știut.
Când m-a cerut de soție, am plâns. Nu doar de fericire. Ci pentru că, în sfârșit, cineva mă punea pe primul loc.
Capitolul 2 – Nunta și minciuna
Nunta noastră trebuia să fie simplă și elegantă. O locație frumoasă, oameni dragi, liniște.
Am ezitat mult dacă să-mi invit familia. Dar copilul din mine încă spera.
Raluca mi-a spus, cu câteva săptămâni înainte:
— Stai liniștită, o să port o rochie verde. Doar n-o să vin în alb, haha!
Am crezut-o.
Ziua nunții a fost perfectă… până după ceremonie.
În sală, am văzut-o.
Raluca era îmbrăcată în alb.
Nu o rochie simplă. O rochie de mireasă, cu trenă, cu sclipici, cu tot.
Andrei a strâns mâna mea.
— O scot afară, a șoptit.
— Nu, i-am spus. Las-o.
La toasturi, când am luat microfonul să mulțumesc invitaților, am simțit cum cineva mi-l smulge din mână.
Raluca.
— Scuzați-mă, trebuie să spun ceva! a strigat.
Și, cu mâna pe burtă:
— Sunt însărcinată cu gemeni!
Sala a explodat. Aplauze. Șoapte. Telefoane ridicate.
Mama a început să plângă de fericire.
— O să fiu bunică!!!
Am încercat să spun ceva:
— Raluca, te rog, e nunta mea…
M-a împins. Am căzut peste masă. Pahare sparte. Flori pe jos.
M-am ridicat.
Atunci mama m-a pălmuit.
— Să nu îndrăznești să-i strici momentul! a șuierat.
Sala a amuțit.
Mi-am dus mâna la obraz. Și, pentru prima dată în viață, ceva s-a rupt definitiv.
Capitolul 3 – Adevărul
Am luat microfonul înapoi.
— Dacă tot împărtășim vești importante, am spus calm, cred că e corect să spun și eu ceva.
Am făcut semn DJ-ului. Pe ecran a apărut un document.
— Raluca nu are nicio firmă de succes. Este evacuată din apartament. Nu mai are bani. Mașina i-a fost luată.
Murmure.
— Tatăl gemenilor nu este „omul de afaceri” despre care vorbește. Este șeful ei, un bărbat căsătorit. Soția lui a aflat și a intentat proces.
Am afișat dovada.
Raluca s-a prăbușit pe podea, plângând.
M-am întors spre părinții mei:
— M-ați ales pe ea toată viața. Astăzi, pe față. Eu nu mai fac parte din asta.
Am luat mâna lui Andrei.
— Plecăm.
Și am plecat.
Viața fără lanțuri
Nu am mai vorbit cu ei.
Raluca a pierdut tot. Părinții mei și-au vândut casa. M-au căutat doar pentru bani. Niciodată pentru iertare.
Eu și Andrei avem acum o casă, o grădină și un copil pe drum.
Și, pentru prima dată, știu sigur:
familia nu este despre sânge. Este despre adevăr.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.