Primul meu Crăciun ca văduvă trebuia să fie liniștit și previzibil: muncă la bibliotecă, întors acasă într-o casă goală, și de la capăt. În schimb, bătrânul de pe banca de afară — pe care îl credeam doar un alt străin căruia îi dădeam sandvișuri — a schimbat totul.
Mi-am pierdut soțul, pe Evan, acum trei luni, din cauza cancerului, iar în ajunul Crăciunului, acest om „al străzii” mi-a spus să nu mă duc acasă pentru că este periculos.
Numele meu este Claire. Am 35 de ani și, deși rata de la casă nu ținea cont de durerea mea, casa noastră se simțea acum ca un decor de teatru pustiu. M-am angajat ca asistent la biblioteca din oraș pentru a supraviețui. Acolo l-am văzut prima dată: un bărbat în vârstă, cu un fes tricotat și o haină uzată, stând mereu pe banca de la poartă și citind același ziar împăturit.
Avertismentul
I-am oferit zilnic un dolar sau un sandviș, iar el îmi răspundea mereu la fel: „Ai grijă de tine, dragă”. În ziua de dinainte de Crăciun, frigul era brutal. Când i-am dus un termos cu ceai și o pătură, am văzut frică în ochii lui.
— Mulțumesc, Claire, a spus el răgușit. Am înghețat. Nu îi spusesem niciodată numele meu. — Te rog, nu te duce acasă astăzi! Mergi la sora ta, la un prieten, oriunde. Îți voi explica totul mâine, la aceeași oră. E vorba despre soțul tău, despre Evan.
Deși logica îmi spunea că ar putea fi instabil, faptul că îmi știa numele și de existența surorii mele m-a convins. Am dormit la sora mea, Meghan, iar a doua zi m-am întors la bibliotecă.
Adevărul despre Evan
Bătrânul mă aștepta. — Numele meu este Robert, a început el. Am lucrat cu soțul tău în construcții, pe vremea când îi spuneam Daniel. Mi-a dovedit că îl cunoștea relatându-mi detalii pe care nimeni altcineva nu le știa. Mi-a explicat că Evan îl rugase să mă vegheze de la distanță, în cazul în care „ceva din trecut” ar fi apărut după moartea lui.
Robert mi-a întins un plic mare cu sigla Serviciilor de Protecție a Copilului. — Au venit la tine acasă aseară, a explicat Robert. O asistentă socială credea că Evan încă locuiește acolo. Am luat plicul din cutia poștală pentru că nu voiam să-l găsești singură.
Înăuntru era o fotografie: un băiat de vreo 10 ani, cu părul ciufulit și ochii lui Evan. — Are un fiu, am șoptit. — A avut, m-a corectat Robert blând. Dinainte să te cunoască. Mama băiatului a plecat din oraș fără urmă, iar Evan l-a găsit abia după ce s-a îmbolnăvit. Nu a vrut să te dărâme cu această veste în timp ce tu te luptai să-l ții pe el în viață.
Ultima scrisoare
Robert mi-a dat un al doilea plic, scris de mâna lui Evan:
„Claire, dacă citești asta, înseamnă că n-am apucat să-ți spun personal. Există un băiat care poartă sângele meu. Nu te-am înșelat niciodată, dar am aflat de el prea târziu. Te-am iubit enorm și sper că vei putea să-ți deschizi inima și pentru el. Ai fost acasă pentru mine.”
Am plâns citind rândurile acelea. Robert mi-a explicat că mama băiatului murise recent, iar copilul nu mai avea pe nimeni. Am sunat la numărul din dosar și i-am spus asistentei sociale că sunt gata să păstrez legătura. „Nu știu ce pot fi pentru el, dar nu voi pretinde că nu există.”
Înainte să plec, l-am întrebat pe Robert dacă a fost vreodată cu adevărat om al străzii. — Am avut ani grei, a zâmbit el trist, dar soțul tău n-a vrut să apar la costum. Oamenii ignoră un bătrân pe o bancă; e mai ușor să protejezi pe cineva așa.
M-am îndepărtat de bancă având inima grea, dar nu mai eram singură. Aveam scrisoarea care dovedea că fusesem iubită și aveam un băiețel de zece ani care avea nevoie de mine. Iar străinul de pe bancă își ținuse promisiunea până în ziua de Crăciun.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.