Am adoptat o fetiță de șapte ani care avea nevoie de un cămin la fel de mult cum aveam eu nevoie să fiu mamă. Am crezut că venirea ei în viața noastră ne va vindeca. Nu m-am așteptat nicio secundă ca, prima dată când îl va vedea pe soțul meu, să țipe de parcă ar fi văzut un monstru. Motivul pentru care era atât de îngrozită este ceva ce nu voi uita niciodată.
Mă numesc Nancy și nu pot avea copii. Visasem să fiu mamă toată viața, iar când am aflat diagnosticul de infertilitate, inima mi s-a frânt. Însă, recent, speranța a revenit. M-am căsătorit cu Stephen, un chirurg traumatolog, și am cumpărat o casă mare. Ca dar de nuntă, el a transformat una dintre camere în camera copilului, vopsind pereții în galben și umplând rafturile cu cărți și jucării.
O misiune neașteptată
La scurt timp după ce am decis să adoptăm, Stephen a plecat într-o misiune umanitară de o lună într-o regiune afectată de un dezastru natural. „Dacă simți că ea e aleasa, vei ști. Ai încredere în inima ta”, mi-a spus el înainte de plecare.
Am vizitat orfelinatul la două zile după plecarea lui. Acolo am văzut-o pe Giselle, o fetiță de șapte ani care desena singură lângă fereastră. Când mi-a arătat „casa curcubeu” pe care o colora pentru oamenii fără cămin, am simțit acea conexiune despre care vorbea Stephen. Procesul a mers repede, iar în trei săptămâni Giselle s-a mutat la noi.
Casa s-a umplut de râsete și pași mărunți. Giselle nu-i văzuse nicio fotografie lui Stephen, așa că nu știa cum arată. În seara dinaintea întoarcerii lui, Stephen mi-a cerut un apel video, dar am refuzat. Am vrut să văd bucuria de pe chipul lui când o va întâlni în persoană.
Întâlnirea șocantă
A doua zi, am pregătit o cină festivă. Când a sunat soneria, l-am deschis cu Giselle de mână. Stephen stătea acolo cu baloane și cadouri. Bucuria de pe chipul lui a dispărut însă imediat ce a privit-o pe fetiță. Giselle s-a albit la față și a început să urle:
— O, NU, EL DIN NOU! NU-L LĂSA SĂ TE ATINGĂ! TE ROG!
Stephen a scăpat totul din mână.
— Ce caută ea aici? a gâfâit el.
Giselle plângea în hohote, rugându-mă să o trimit înapoi la orfelinat. După ce am reușit să o liniștesc și să o culc, m-am întors la Stephen, care stătea cu capul în mâini.
— O cunosc, a spus el. Acum un an, mama ei a fost adusă la urgențe după un accident grav. Am încercat să o resuscitez, să-i repornesc inima folosind defibrilatorul. Fetița a scăpat cumva pe hol și m-a văzut apăsând acele palete pe pieptul mamei sale. A crezut că o rănesc.
Mama ei nu a supraviețuit. Stephen nu știa că fetița fusese abandonată ulterior de tatăl ei.
Adevărul despre tatăl biologic
Am angajat un detectiv privat pentru a-l găsi pe tatăl Nanei. L-am găsit în alt stat, refăcându-și viața. Am zburat acolo cu Giselle. Întâlnirea la o cafenea a fost devastatoare.
— Nu mai am o fiică, a spus bărbatul cu răceală.
A recunoscut că a lăsat-o la poarta orfelinatului promițându-i bomboane, pentru că nu voia responsabilitatea creșterii ei singur. Mai mult, o învinovățea pe Giselle pentru moartea soției lui, deoarece accidentul avusese loc în timp ce mergea să o ia de la grădiniță.
— Atunci dispari din viața ei definitiv, i-a retezat-o Stephen.
Vindecarea
Pe drumul spre casă, Giselle a întrebat printre lacrimi: „De ce nu mă iubește?”. I-am explicat că unii oameni sunt suflete rănite, dar că ea este extrem de iubită de noi.
Seara, acasă, am luat un ursuleț de pluș și i-am explicat lui Giselle ce văzuse la spital. I-am arătat cum Stephen încerca să ajute inima mamei ei să bată din nou, nu să o rănească.
Giselle s-a uitat la Stephen, care stătea în pragul ușii, cu ochi plini de lacrimi, dar fără teamă.
— Încercai să o salvezi pe mami?
— Am încercat din răsputeri, puiule, a răspuns el îngenunchind lângă ea.
— Îmi pare rău că am țipat.
O săptămână mai târziu, am pus pe perete o fotografie cu noi trei zâmbind. Uneori, familia nu este definită de sânge, ci de oamenii care aleg să rămână atunci când ar fi mai ușor să plece.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.