Marius a rămas cu gura întredeschisă, iar în sală s-a făcut o liniște de auzeai cum trosnește gheața în pahare.
Am deblocat telefonul și l-am conectat la sistemul audio al restaurantului. Patronul mă cunoștea de ani de zile. Firma fusese fondată de tatăl meu. Jumătate dintre cei din sală știau asta.
Pe ecranul mare, unde cu câteva minute înainte rulau imagini cu artificii și urări de „La mulți ani!”, a apărut o copie a actelor de divorț.
— Ia să vedem, am spus liniștită. Semnătura asta… vi se pare a mea?
Murmure. Oamenii se aplecau în față. Unii își puneau ochelarii.
— Pentru că eu, am continuat, în noiembrie eram la Iași, la notar, pentru succesiunea mamei. Și, ce să vezi… în aceeași perioadă, cineva depunea la tribunal actele astea, cu o semnătură falsă.
Viviana și-a retras mâna din a lui Marius.
El a încercat să râdă.
— Ce vrei să insinuezi?
Am apăsat încă o dată pe ecran. A apărut o înregistrare video din biroul firmei. Datată clar.
Marius, discutând cu avocatul lui.
— Rezolvă tu semnătura, nu mă interesează cum. Trebuie să fie gata până la final de lună. Oricum nu citește nimic.
În sală s-a auzit un „Doamne ferește…” șoptit.
Fața lui Marius s-a făcut albă.
— Asta e scoasă din context! a bâiguit el.
— Contextul e simplu, am spus. Ai vrut să mă scoți din firmă și din viața ta fără să știu. Ai vrut casa, conturile, tot. Inclusiv brățara mamei mele.
M-am apropiat de Viviana. Nu tremuram. Nu țipam.
— Brățara aia nu e doar o bijuterie. E trecută în testament. Pe numele meu. Și e declarată piesă de patrimoniu de familie. Purtarea ei fără acordul meu înseamnă furt.
Viviana a început să o desfacă de la mână cu degete nesigure.
— Nu știam… a murmurat ea.
— Normal că nu știai, am spus calm. Ți s-a spus doar ce convenea.
Marius a izbucnit:
— Vrei să mă faci de râs în fața tuturor?
L-am privit drept.
— Nu, Marius. Tu ai făcut asta singur.
Am ridicat telefonul.
— Și, ca să fim „maturi”, cum ai zis tu… plângerea pentru fals și uz de fals a fost deja depusă. De dimineață. Iar copia înregistrării a ajuns unde trebuie.
În acel moment, artificiile de afară au început să lumineze cerul. Miezul nopții.
Oamenii nu mai priveau spectacolul de pe geam. Se uitau la el.
Partenerii lui de afaceri șușoteau între ei. Unul s-a ridicat și și-a luat haina fără să spună nimic.
Viviana a lăsat brățara pe masă, ca pe un obiect fierbinte.
— Marius, mi-ai spus că e divorțată, a spus ea, cu vocea tremurândă.
El nu mai avea nimic din siguranța de mai devreme. Doar un om prins cu minciuna.
Am luat brățara și am închis-o la încheietura mea. S-a așezat acolo unde îi era locul.
— La mulți ani, am spus, ridicând paharul. Un an nou. Fără minciuni.
Nimeni n-a aplaudat. Nimeni n-a râs.
Dar câțiva au dat aprobator din cap.
Am ieșit din restaurant cu spatele drept. Aerul rece de ianuarie mi-a umplut plămânii. În depărtare se auzeau oamenii strigând „La mulți ani!” prin cartier.
Telefonul mi-a vibrat. Mesaj de la contabil: „Consiliul vrea ședință urgentă. Situația e gravă pentru el.”
Am zâmbit.
Tata avusese dreptate.
Nu trebuie să țipi ca să fii puternică. Nu trebuie să spargi pahare ca să te faci auzită.
Uneori e de ajuns să fii oțel învelit în mătase.
Iar în noaptea aceea, când toți au crezut că sunt femeia părăsită și înfrântă, am plecat de acolo nu doar cu brățara mamei mele la mână, ci cu demnitatea întreagă și cu viața înapoi în propriile mele mâini.
Și pentru prima dată după mult timp, anul nou chiar a început.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.