Cea mai PUTERNICĂ rugăciune, a sfântului Vasile cel MARE. Aduce liniște și spor în casă

Aduce liniște și spor în casă

„Ştiu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtăşesc cu preacurat Trupul Tău, şi cu scump Sângele Tău, şi sunt vinovat, şi osânda îmi mănânc şi-mi beau, nesocotind Trupul şi Sângele Tău, al Hristosului şi Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă apropii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el.

Îndură-Te deci spre mine, Doamne, şi nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; şi să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, şi curăţire, şi luminare, şi pază, şi mântuire, şi spre sfinţirea sufletului şi a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea şi fapta vicleană, şi lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine şi spre iubirea Ta;

spre îndreptarea vieţii şi spre întărire; spre adăugarea virtuţii şi a desăvârşirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtăşirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieţii veşnice, şi spre răspuns bine primit la înfricoşata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă.

Amin!”.