— Bunicule, salut. Se pare că la noi a avut loc o „schimbare de decor”. Lucrurile mele sunt deja pe hol, iar în apartament s-a mutat „perfecta” Alina…
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.
Îl cunoșteam pe bunicul Victor suficient de bine ca să știu că tăcerea lui nu înseamnă ezitare. Înseamnă că deja gândește câțiva pași înainte.
— Ana, ești bine? — a întrebat el într-un final.
— Sunt la maternitate. Eu și băiatul suntem bine. Dar se pare că soțul meu și mama lui au decis că nu mai locuiesc în apartamentul meu.
— În apartamentul tău? — vocea lui s-a ascuțit.
— Exact. Au schimbat încuietoarea. Lucrurile mele sunt pe hol. Și Alina deja schimbă perdelele.
Bunicul a oftat scurt.
— Ascultă-mă cu atenție. Nu te certa cu ei. Nu discuta nimic. Tu rămâi acolo până te externează. De restul mă ocup eu.
— Ce vrei să spui?
— În două ore plec.
Am clipit surprinsă.
— Bunicule, sunt sute de kilometri…
— Nu contează.
A închis.
În acel moment am știut că cineva urma să regrete foarte repede această „schimbare de decor”.
Două zile mai târziu am fost externată. Bunicul mă aștepta deja în fața spitalului. Când m-a văzut cu bebelușul în brațe, chipul lui sever s-a înmuiat pentru o clipă.
— Hai să mergem acasă, a spus simplu.
Am ajuns la bloc când soarele apunea. Pe holul comun erau, exact cum spusese Andrei, doi saci negri mari. În ei erau hainele mele, pantofii, și chiar câteva lucruri ale copilului.
Bunicul i-a privit în liniște.
Apoi a sunat la ușă.
După câteva secunde, broasca s-a învârtit și ușa s-a deschis. În prag a apărut Alina, într-un halat nou, cu un pahar în mână.
Când ne-a văzut, a clipit nedumerită.
— Bună… dumneavoastră sunteți…?
Din spatele ei s-a auzit vocea lui Andrei.
— Cine e, Alina?
A apărut și el. Când m-a văzut, s-a încruntat.
— Ana, ți-am spus să nu vii fără să anunți.
Bunicul a făcut un pas înainte.
— Perfect. Toată lumea e aici.
Andrei l-a privit iritat.
— Dumneavoastră cine sunteți?
— Victor. Bunicul Anei.
În acel moment a apărut și mama lui Andrei din bucătărie.
— Ah, în sfârșit! — a spus ea rece. — Sper că ați venit să vă luați lucrurile și să nu faceți scandal.
Bunicul a zâmbit ușor.
— Ba din contră. Am venit să pun lucrurile în ordine.
— Apartamentul aparține fiului meu, a spus ea cu superioritate. Așa că vă rog să nu faceți scene.
Bunicul a scos calm o mapă din geantă și a pus câteva documente pe masă.
— Doamnă, vă recomand să le citiți.
Femeia a luat foile cu iritare. După câteva secunde, culoarea i-a dispărut din obraji.
— Ce… ce este asta?
— Contractul de donație. Apartamentul a fost trecut pe numele nepoatei mele acum doi ani.
Andrei a smuls documentele.
— Asta e o glumă?
— Nu. Este act notarial.
În cameră s-a lăsat tăcerea.
Alina privea când la mine, când la Andrei.
— Stai… vrei să spui că…?
Bunicul a continuat calm:
— Din punct de vedere legal, dumneavoastră vă aflați într-un apartament care nu vă aparține. Iar schimbarea încuietorii fără acordul proprietarului este o încălcare clară a legii.
Mama lui Andrei s-a înroșit la față.
— Andrei, spune ceva!
Andrei părea complet pierdut.
— Ana… de ce nu ai spus nimic?
L-am privit liniștită.
— Pentru că nu era nevoie.
Bunicul și-a verificat ceasul.
— Am chemat deja un avocat și un lăcătuș. Ar trebui să ajungă din clipă în clipă. Vă recomand să începeți să vă strângeți lucrurile.
Alina a fost prima care a înțeles.
— Eu… cred că ar trebui să plec, a murmurat.
A dispărut imediat în dormitor.
Mama lui Andrei s-a așezat pe scaun, palidă.
— Nu se poate…
Bunicul a ridicat din umeri.
— Se poate. Și s-a întâmplat deja.
Andrei s-a apropiat de mine.
— Ana… putem vorbi?
M-am uitat la copilul adormit în brațele mele.
— Nu acum.
În acel moment s-a auzit soneria.
Bunicul a deschis ușa.
— Perfect. Exact la timp.
Pe hol au intrat un avocat în costum și un lăcătuș cu o trusă de scule.
Bunicul s-a întors spre Andrei și mama lui.
— Cred că este momentul să începem adevărata schimbare de decor.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.