Am numit-o Sofia.
Când asistenta mi-a pus-o în brațe, am început să plâng. Era perfectă. Mică, caldă și atât de liniștită, încât pentru câteva minute am uitat complet de tot ce se întâmplase.
Dar de fiecare dată când priveam spre ușa salonului și vedeam că Radu nu apare, mă lovea din nou aceeași durere.
Tata a rămas cu mine tot timpul. M-a ajutat să mă ridic, să o țin pe Sofia și să trec peste primele ore după naștere. Fără el, nu știu cum aș fi rezistat.
Radu a ajuns abia târziu, când eu nu mai eram în salon.
Între timp, tata ne dusese deja acasă la el.
Înainte să plec, i-am lăsat lui Radu o scrisoare și un stick USB cu filmarea nașterii.
În scrisoare i-am scris:
„Radu,
Acesta este momentul pe care l-ai ales să-l ratezi.
Am avut nevoie de tine mai mult ca oricând, iar tu ai plecat. Fiica noastră a venit pe lume fără tatăl ei lângă ea, pentru că ai considerat că problemele mamei tale erau mai importante.
Sper ca într-o zi să înțelegi cât ne-ai rănit.
— Mara și Sofia”
După ce a aflat că plecasem, a început să mă sune continuu. Mesaje peste mesaje. Scuze. Promisiuni. Rugăminți.
Nu i-am răspuns.
După câteva zile, a venit la tata acasă.
Când l-am văzut în fața ușii, aproape că nu l-am recunoscut. Avea ochii roșii și părea complet distrus.
— Am greșit, Mara… a spus cu vocea tremurată. Nu pot să cred ce am făcut. Te rog, lasă-mă să repar asta. Vreau să fiu tată pentru Sofia. Vreau să fiu soțul pe care îl meriți.
L-am privit lung câteva secunde.
— Ai ales să pleci exact când aveam mai mare nevoie de tine.
A început să plângă.
— Știu. Și nu cred că o să mă iert vreodată pentru asta.
Am tras aer adânc în piept și i-am spus calm:
— Ai o singură șansă, Radu. Una singură. De acum înainte, nu mă mai interesează promisiunile. Vreau fapte.
Și, surprinzător, chiar s-a schimbat.
A început să fie prezent. Să se implice. Să stea nopți întregi cu Sofia în brațe ca să mă lase să dorm. Să pună familia noastră pe primul loc, pentru prima dată de când îl cunoșteam.
Nu spun că am uitat ce s-a întâmplat. Cred că o parte din rana aceea va rămâne mereu acolo.
Și încă aștept ca mama lui să aibă decența să-și ceară scuze pentru ziua în care niște cumpărături au fost mai importante decât nașterea nepoatei ei.
Dar măcar acum știu că Radu a înțeles ce era pe cale să piardă.