Am scos o plăcintă pe care o păstrasem cu câteva zile înainte.
Am ascuns-o în congelator, sub niște pungi cu carne.
Dacă era ceva suspect… aceea avea să fie dovada mea.
M-am întors în dormitor.
Exact când să mă bag în pat…
Telefonul a vibrat.
Număr necunoscut.
Am deschis mesajul.
O singură propoziție:
— Plăcinta de azi… i-a plăcut motanului tău?
Am simțit cum mi se oprește respirația.
M-am ridicat imediat în capul oaselor și am recitit mesajul de trei ori.
„I-a plăcut motanului tău?”
Nu scrisesem nimănui despre motan.
Nimeni de la birou nu știa ce făceam cu plăcintele.
Nimeni… în afară de cineva care mă urmărise.
L-am privit pe Adrian.
Stătea relaxat pe canapea, schimbând canalele de parcă nimic nu se întâmplase.
— Tu ai trimis mesajul ăsta?
S-a uitat scurt la telefonul meu.
— De unde să știu eu?
Prea repede.
Prea indiferent.
Atunci am simțit pentru prima dată frica adevărată.
Nu de Mariana.
Nu de poliție.
De omul cu care dormeam în aceeași casă.
În noaptea aceea n-am închis un ochi.
Pe la trei dimineața m-am ridicat încet și am mers în bucătărie să verific congelatorul.
Plăcinta dispăruse.
Am simțit cum îmi îngheață stomacul.
Am auzit atunci pași în spatele meu.
Adrian.
— Ce cauți? a întrebat calm.
L-am privit direct.
— Unde e plăcinta?
A zâmbit scurt.
Pentru prima dată după mulți ani, zâmbetul lui mi s-a părut străin.
— Ar trebui să dormi mai mult, Elena.
A doua zi dimineață, când am ajuns la birou, locul Marianei era gol.
Calculatorul dispăruse.
La fel și lucrurile ei.
Șefa noastră a spus doar atât:
— Mariana și-a dat demisia azi-noapte.
Mi s-a făcut pielea de găină.
La prânz m-a sunat poliția.
Mi-au cerut să merg urgent la secție.
Când am ajuns, aceeași polițistă m-a privit foarte serios.
— Avem rezultatele de laborator.
Am simțit că-mi tremură mâinile.
— Și?
— În plăcinte exista o substanță toxică. În doze mici.
Am rămas fără aer.
— Toxică?!
— Administrată constant, putea provoca probleme neurologice grave în timp.
Mi s-au înmuiat picioarele.
Dacă aș fi mâncat toate plăcintele acelea…
Polițista m-a privit atent.
— Dar mai este ceva.
Mi-a pus pe masă câteva fotografii.
În imaginile scoase din pământ apărea un recipient metalic ruginit.
În interior erau mai multe pungi cu substanțe chimice și… oase mici.
De animal.
Motanul.
Am simțit că mi se face rău.
— Cine ar face așa ceva?
Polițista a tăcut câteva secunde.
Apoi a spus:
— Mariana nu era singura persoană investigată.
Mi-a împins încă o fotografie.
Adrian.
Intrând noaptea în clădirea firmei mele.
— Soțul dumneavoastră avea o relație apropiată cu colega dvs.
Am simțit că lumea se învârte.
— Ce?
— Credem că ea punea substanța în mâncare, iar el urmărea efectele. Recipientele toxice erau ascunse în spațiul verde din fața clădirii.
Nu mai auzeam aproape nimic.
Doar un țiuit puternic în urechi.
Polițista continua să vorbească:
— Din mesajele recuperate, se pare că intenționau să vă îmbolnăvească lent pentru a părea o afecțiune naturală. Soțul dumneavoastră avea o poliță mare de asigurare pe numele dvs.
Am început să tremur atât de tare încât n-am mai putut ține paharul cu apă.
Atunci am înțeles de ce motanul dispăruse.
El mâncase în locul meu.
Zile întregi.
Săptămâni întregi.
Mă salvase fără să știe.
Am izbucnit în plâns chiar acolo, în secție.
Nu pentru mine.
Pentru animalul acela slab și sperios care mă privea mereu cu ochii lui mari înainte să mănânce.
În aceeași seară, Adrian a fost arestat.
Mariana dispăruse deja din oraș, dar poliția a găsit-o câteva zile mai târziu într-o pensiune de la marginea Brașovului.
La proces, Adrian nici măcar nu m-a privit.
Iar eu nu reușeam să înțeleg cum omul cu care împărțisem zece ani din viață putuse să stea în fiecare seară lângă mine, știind ce îmi făcea.
După tot scandalul, mi-am dat demisia.
M-am mutat într-un apartament mic și am început din nou.
Și în fiecare dimineață, înainte să plec la muncă, las un bol cu mâncare lângă scara blocului.
Pentru orice motan vagabond care poate apărea.
Pentru că uneori… cel care îți salvează viața nu spune niciun cuvânt.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.