S-a făcut liniște în toată piața.
Sorin s-a albit instantaneu când l-a recunoscut pe bărbatul din fața lui.
Era chiar primarul orașului, venit într-un control neanunțat prin piețe.
Acesta s-a uitat întâi la răsadurile distruse, apoi la bătrâna îngenuncheată pe asfalt.
— Deci tu faci regulile aici? întrebă calm, dar cu o voce care a tăiat tot zgomotul din jur.
Sorin a încercat imediat să schimbe tonul.
— Domn’ primar… nu e ce pare. O ajutam doar să strângă…
— Am văzut foarte bine cum ai „ajutat-o”.
Primarul s-a întors către unul dintre polițiștii locali.
— Verificați-i imediat autorizația și actele pentru marfă.
Pentru prima dată în mult timp, Sorin părea speriat cu adevărat.
— Stați puțin… putem discuta…
Dar era prea târziu.
Când i-au cerut documentele pentru marfă, bărbatul a început să se bâlbâie. Nu avea facturi. Nu avea acte de proveniență. Nimic.
Polițiștii au început imediat inventarierea.
— Confiscare totală pentru marfă fără documente și amendă maximă pentru distrugerea bunurilor altui comerciant, spuse unul dintre ei.
Sorin simțea cum îi fuge pământul de sub picioare.
— Nu puteți să-mi faceți asta! Pierd tot!
Primarul îl privi rece.
— Exact asta ar fi trebuit să se gândească și doamna aceasta când i-ai distrus munca.
În jur, oamenii din piață nu mai păreau speriați. Din contră. Mulți îl priveau acum cu dispreț.
Unii chiar aplaudau încet.
Sorin, care cu câteva minute înainte urla și amenința, ajunsese să implore.
Dar nimeni nu-l mai lua în seamă.
Primarul s-a apropiat de tanti Ileana și a ajutat-o să se ridice.
Bătrâna încă strângea în palme câteva fire de răsad rupte.
Omul a scos bani din portofel și i-a întins.
— Primăria vă plătește toate pagubele, mamaie. Și de luni veți avea un loc permanent aici, în zona producătorilor locali.
Ochii bătrânei s-au umplut de lacrimi.
— Dumnezeu să vă dea sănătate…
Primarul a zâmbit ușor.
— Oamenii care muncesc cinstit trebuie respectați, nu umiliți.
În timp ce polițiștii încărcau marfa confiscată în dubă, Sorin privea neputincios.
Pentru prima dată, nu mai avea nici tupeu, nici replici.
Doar rușine.
Iar tanti Ileana, cu mâinile încă murdare de pământ, a înțeles atunci că uneori dreptatea vine exact când oamenii își pierd speranța că mai există.