Elena a încercat să pună mâna pe documente, însă Constantin a oprit-o imediat.
— M-am săturat să te acopăr, a spus el rece.
În încăpere se putea auzi și cel mai mic zgomot.
Constantin s-a uitat la mine, apoi la Radu.
— Acum trei luni, Elena a început să o contacteze pe Laura, fosta iubită a lui Radu.
Am rămas fără cuvinte.
Ani întregi, soacra mea se comportase ca și cum Laura ar fi fost marea iubire pierdută a fiului ei.
Orice neînțelegere dintre mine și Radu se transforma inevitabil într-o comparație.
Acum aflam că totul fusese făcut intenționat.
Constantin a scos mai multe e-mailuri și le-a pus pe masă.
Le-am citit cu mâinile tremurând.
Mesaj după mesaj.
Toate aveau aceeași idee.
Elena încerca să-i apropie din nou pe Radu și Laura.
Îi spunea că eu nu îl înțeleg.
Că ea era alegerea greșită.
Că Laura fusese întotdeauna potrivită pentru el.
— Laura îl înțelege pe fiul meu! a izbucnit Elena.
— Taci! a răspuns Constantin atât de dur încât toți au tresărit.
Radu privea documentele fără să spună nimic.
Apoi a apărut o altă hârtie.
Contractul de închiriere al unui apartament.
M-am uitat direct la soțul meu.
Expresia lui spunea tot.
— Ai închiriat deja un apartament?
— Urma să-ți spun după petrecere, a murmurat el.
Camera a explodat în murmure.
Elena a intervenit imediat.
— Exact de aceea am făcut eu totul! El continua să amâne!
Constantin a clătinat din cap.
— Nu. Tu ai petrecut luni întregi convingându-l că mariajul lui este problema tuturor necazurilor sale.
— Pentru că așa era!
— Nu, a răspuns socrul meu. Problema era cu totul alta.
Apoi s-a întors spre fiul lui.
— Spune-i adevărul.
Radu a rămas câteva secunde cu privirea în podea.
În cele din urmă a vorbit.
— Acum aproximativ un an am pierdut aproape toate economiile mele în investiții proaste.
Am rămas nemișcată.
— Cum adică aproape toate?
— Aproape tot.
În cameră s-a lăsat din nou liniștea.
Elena a încercat să-l apere imediat.
— De aceea avea nevoie de un nou început!
— Spune și restul, a intervenit Constantin.
Radu a închis ochii.
Atunci socrul meu a scos ultimul document.
L-a așezat în fața mea.
Am privit adresa și mi s-a făcut rău.
Era casa de la lac pe care o moștenisem de la bunica mea.
Casa pe care o protejasem mereu.
Casa familiei mele.
— Au folosit proprietatea drept garanție pentru împrumut, a spus Constantin.
Am simțit că nu mai am aer.
— Cum ai putut?
Radu m-a privit pentru prima dată în acea seară.
— Credeam că voi recupera banii înainte să afli.
Constantin s-a întors spre soția lui.
— L-ai făcut să creadă că mariajul lui este problema, când de fapt încercai să ascunzi propriul dezastru.
Pentru prima dată, Elena nu a mai avut răspuns.
Radu părea complet distrus.
— Nu am încetat niciodată să te iubesc, Andreea. Doar că am continuat să iau decizii proaste și nu am mai știut cum să ies din ele.
L-am privit.
Apoi l-am văzut uitându-se la mama lui.
Cu adevărat uitându-se la ea.
În acel moment părea că înțelege pentru prima dată cât rău produsese influența ei.
A luat actele de divorț.
Elena a zâmbit.
Până când Radu a semnat și a împins documentele spre mine.
— Tu păstrezi totul. Casa, economiile, proprietatea de la lac. Tot.
Zâmbetul Elenei a dispărut instantaneu.
— Ce faci?!
— Încerc să repar ce am stricat.
Avea lacrimi în ochi.
— Îmi pare rău. Am ajuns să fiu un om pe care nici eu nu îl mai recunosc.
Petrecerea s-a terminat în liniște.
Invitații au plecat unul câte unul.
Douăzeci de minute mai târziu, casa era goală.
Doar eu, Radu și adevărul rămas pe masă.
Șase luni mai târziu, Constantin a divorțat de Elena.
Nu din cauza acelei seri, ci pentru că a realizat că ani la rând îi găsise scuze unui comportament pe care ar fi trebuit să îl oprească demult.
Radu s-a mutat în apartamentul pe care îl pregătise pentru despărțire.
Doar că acum nici mama lui nu mai era binevenită acolo.
Divorțul nostru s-a finalizat discret, două luni mai târziu.
A respectat tot ce promisese.
Mi-a lăsat totul.
Într-o seară de toamnă stăteam pe pontonul casei de la lac și priveam apa liniștită.
Telefonul a vibrat.
Era un mesaj de la Constantin.
„Meritai mai mult din partea noastră. A tuturor.”
Am citit mesajul de câteva ori.
Apoi am închis telefonul și l-am lăsat lângă mine.
Pentru că, pentru prima dată după foarte mulți ani, liniștea nu mai părea dureroasă.
Părea libertate.