A doua zi, bărbatul s-a întors în cimitir.
Rareș era din nou acolo.
Stătea în genunchi, cu același caiet în brațe.
L-a așteptat până când copilul și-a terminat rugăciunea.
— Rareș… cine este omul despre care vorbeai ieri?
Băiatul a ridicat privirea.
— Nu știu.
— Cum adică nu știi?
— Mami mi-a spus înainte să plece la cer că, într-o zi, o să vină cineva și o să-mi dea voie să citesc ce a scris în caiet.
Bărbatul a simțit un fior.
— Unde este caietul?
Rareș l-a strâns instinctiv la piept.
— Tata spune că încă nu este momentul.
În aceeași după-amiază, bărbatul a bătut la ușa casei în care locuia copilul.
I-a deschis tatăl lui Rareș.
Un om trecut puțin de treizeci și cinci de ani, cu cearcăne adânci și privirea unui om care nu mai dormise liniștit de luni întregi.
După câteva minute de discuție, bărbatul a aflat adevărul.
Înainte să moară, Ana îi lăsase soțului un caiet.
Pe prima pagină scrisese doar atât:
“Nu-i da acest caiet lui Rareș decât în ziua în care cineva va veni la voi nu din milă… ci pentru că îi pasă cu adevărat de copilul nostru.”
Tatăl a oftat.
— De atunci aștept.
Nu știam dacă va veni vreodată acel om.
Bărbatul a rămas fără cuvinte.
A doua zi a revenit.
Și în ziua următoare.
Și încă una.
A început să-l ducă pe Rareș la grădiniță.
Îi citea povești.
Îl învăța să meargă pe bicicletă.
Îl însoțea la mormântul mamei lui.
Nu pentru că promisese cuiva.
Ci pentru că nu mai putea rămâne indiferent.
Au trecut aproape șase luni.
Într-o seară, tatăl lui Rareș a deschis sertarul în care păstra caietul.
L-a privit câteva clipe.
Apoi i l-a întins băiatului.
— Cred că mama ta a avut dreptate.
Omul despre care vorbea a venit.
Rareș a deschis încet prima pagină.
Sub fotografia mamei sale era un mesaj scris cu litere frumoase.
“Dragul meu,
Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt lângă tine.
Dar vreau să nu uiți niciodată ceva.
Există oameni care intră în viața noastră fără să fie obligați.
Ei aleg să rămână.
Când îl vei întâlni pe unul dintre ei, să ai grijă de el.
Pentru că acela este unul dintre îngerii pe care Dumnezeu îi trimite pe pământ.”
Rareș a ridicat încet privirea.
S-a uitat spre bărbatul care stătea în ușă.
A alergat și l-a îmbrățișat.
— Mami știa…
Bărbatul n-a reușit să spună nimic.
Doar l-a strâns în brațe.
În primăvara următoare au mers din nou la mormânt.
Rareș a lăsat lângă cruce un desen nou.
De data aceasta erau trei oameni.
El.
Tatăl lui.
Și bărbatul care alesese să le fie alături.
Deasupra lor desenase un înger cu un zâmbet cald.
Iar dedesubt scrisese cu litere mari:
“Mulțumesc că nu m-ai lăsat niciodată singur, mami.”