…numele unei persoane pe care nu se aștepta niciodată să o vadă implicată în poveste. “Bunica Maria.”Bianca aproape că nu a dormit în noaptea aceea.
Imaginea telefonului din mâna Anei nu-i ieșea din minte.
De ce o sunase pe bunica Maria, mama lui Radu?
Știa cât de discretă era femeia aceea. Își iubea enorm fiul și evita orice conflict din familie. Tocmai de aceea, Bianca nici nu îndrăznise vreodată să-i povestească prin ce trecea.
A doua zi dimineață, la ora cinci și jumătate, alarma sună din nou.
Radu bătu în ușa dormitorului.
— Hai, întârziem.
Bianca își încălță adidașii fără să mai spună nimic.
În fața casei, BMW-ul porni, ca în fiecare dimineață.
Ea făcu câțiva pași șovăitori.
Durerea era aceeași.
Poate chiar mai mare.
După câteva sute de metri, observă o mașină argintie parcată pe marginea drumului.
Nu-i dădu importanță.
Dar, când se apropie, portiera se deschise.
Din mașină coborî Maria.
Mama lui Radu.
Bianca rămase nemișcată.
— Doamnă Maria…
Femeia nici măcar nu o privi.
Trecu hotărâtă pe lângă ea și se opri direct în dreptul BMW-ului.
Radu coborî geamul.
— Mamă? Ce cauți aici?
Maria ridică telefonul mobil.
— Asta caut.
Apăsă pe ecran.
Din difuzor începu să se audă vocea lui Radu.
— Nu te opri! Aleargă! Dacă vrei să slăbești, mișcă-te!
Se auzea apoi claxonul.
Respirația grea a Biancăi.
Plânsul ei.
Și din nou vocea lui.
— Mai repede! Nu mă face de râs!
Radu încremeni.
Bianca înțelese imediat.
Ana filmase totul.
— Cine ți-a dat filmarea? bâigui Radu.
Maria îl privi pentru prima dată în ochi.
— Ana.
Se lăsă o liniște apăsătoare.
— De trei zile mă uit la imaginile astea și încă sper să descopăr că nu ești fiul meu.
Radu coborî din mașină.
— Mamă… lasă-mă să-ți explic.
— Ce să-mi explici?
Maria ridică din nou telefonul.
— Cum îți obligi soția să alerge la șase săptămâni după cezariană?
— Eu doar…
— Cum o urmărești cu mașina și o claxonezi când se oprește?
Vecinii începuseră deja să iasă la porți.
Toți priveau scena.
Radu își trecu mâna prin păr.
— Voiam doar să o motivez…
Maria izbucni pentru prima dată.
— Să o motivezi?
Arătă spre Bianca.
— Femeia asta aproape că nu mai poate merge!
Bianca simți lacrimile curgând din nou.
Nu mai plângea de durere.
Plângea pentru că, în sfârșit, cineva îi luase apărarea.
Maria făcu un pas înainte.
— Ascultă-mă foarte bine.
Ai o singură șansă să începi să repari răul pe care l-ai făcut.
Dacă nu, vei rămâne singur.
Și să nu-ți imaginezi că eu voi fi de partea ta.
Radu începu să tremure.
— Mamă… te rog…
Dar Maria nu terminase.
— În această dimineață am vorbit deja cu medicul Biancăi.
Am făcut programare pentru un nou consult.
Am vorbit și cu un avocat.
Dacă Bianca va decide să divorțeze, o voi ajuta eu cu tot ce are nevoie.
Radu o privi șocat.
— Ai face asta împotriva propriului tău fiu?
Maria îl privi cu ochii în lacrimi.
— Nu.
O fac pentru că femeia asta este familia mea.
Iar tu ai uitat ce înseamnă să fii soț.
Pentru prima dată în viața lui, Radu îngenunche.
— Bianca… te rog… iartă-mă…
Ea îl privi câteva secunde.
În minte îi reveniră toate diminețile în care alergase plângând.
Toate claxoanele.
Toate umilințele.
Toate nopțile în care ajunsese să creadă că ea era problema.
Încet, se descălță.
Scoase adidașii pe care Radu îi obligase să-i poarte în fiecare dimineață.
Îi lăsă pe asfalt, chiar în fața lui.
— Nu m-ai ajutat niciodată.
M-ai făcut să mă urăsc.
Apoi se întoarse spre Maria.
Femeia îi întinse mâna.
— Hai acasă.
Bianca o prinse fără să ezite.
În acea dimineață, pentru prima dată după multe săptămâni, a mers încet.
Nu pentru că era obligată.
Ci pentru că, în sfârșit, era liberă.