Marius continuă să privească în podea.
Țigara se stinsese între degetele lui.
În cameră era o liniște apăsătoare.
— Răspunde-mi, Marius.
Unde sunt banii?
Își trecu mâna prin păr și oftă adânc.
— Nu i-am cheltuit pe altă femeie.
Nu despre asta este vorba.
— Atunci despre ce?
Tăcu câteva secunde.
Apoi spuse încet:
— I-am dat.
— Cui?
— Ca să-mi plătesc o datorie.
Eliza simți că îi fuge pământul de sub picioare.
— Ce datorie?
— Nu pot să-ți explic acum.
— Nu poți… sau nu vrei?
Marius își închise ochii.
— Mi-a fost frică.
— Mie îmi este frică acum.
De tine.
De omul cu care trăiesc.
Toată noaptea au dormit în camere separate.
Niciunul nu a mai spus un cuvânt.
Dimineața, în timp ce Marius încă dormea, Eliza căuta actele casei într-un sertar.
Atunci observă o hârtie împăturită.
Pe ea era scris un nume.
Dan.
Un număr de telefon.
Și o adresă.
Nu știa cine era.
Dar știa că acolo va găsi răspunsurile.
După prânz ajunse într-o zonă industrială, plină de ateliere și hale vechi.
La capătul unei curți ruginită era un service auto.
Pe firmă scria simplu:
D.A.M. Auto Service
Un bărbat înalt, cu salopetă și barbă căruntă ieși din atelier.
— Cu ce vă pot ajuta?
Eliza își strânse geanta.
— Sunt soția lui Marius.
Mi-a spus că avea o datorie la dumneavoastră.
Aș vrea să știu adevărul.
Bărbatul o privi câteva clipe.
Apoi făcu semn spre interior.
— Veniți.
Într-un colț al atelierului se afla un SUV gri.
Portiera din dreapta era înlocuită.
Bara din față era nouă.
— Mașina firmei.
Soțul dumneavoastră a luat-o într-un weekend fără aprobare.
A vrut să-i impresioneze pe niște prieteni.
Noaptea s-a întors cu ea lovită.
Camerele au surprins tot.
Eliza rămase fără glas.
— Șeful voia să cheme poliția.
Marius a venit aici și ne-a rugat să-l ajutăm.
A promis că plătește fiecare leu al reparației.
Tocmai de aceea a folosit toată prima.
N-am vrut să-i facem rău.
Dar paguba trebuia plătită.
Eliza închise ochii.
Nu exista nicio amantă.
Nici jocuri de noroc.
Doar o minciună care crescuse atât de mult încât îi distrusese încrederea.
Seara îl aștepta în bucătărie.
Marius intră încet.
Când îi văzu privirea, înțelese imediat.
— Ai fost la Dan.
Ea aprobă din cap.
— De ce?
De ce n-ai venit să-mi spui adevărul?
— Pentru că mi-a fost rușine.
Mi-era teamă că mă vei părăsi.
Eliza îl privi în tăcere.
— Știi ce mă doare cel mai tare?
Nu faptul că ai greșit.
Toți greșim.
Mă doare că m-ai lăsat să cred că firma te-a nedreptățit.
M-ai privit în ochi și m-ai mințit zile întregi.
Marius își șterse fața cu palmele.
— Îmi pare rău.
N-am dormit de când s-a întâmplat.
Nu mai știam cum să ies din minciuna asta.
— O minciună nu se repară cu alta.
Se repară cu adevărul.
Chiar dacă doare.
În zilele următoare, Marius începu să se schimbe.
Acceptă ore suplimentare.
Renunță la cheltuielile inutile.
Îi arătă Elizei fiecare salariu și fiecare plată.
Nu pentru că ea îi ceruse.
Ci pentru că voia să-i câștige din nou încrederea.
Într-o seară veni acasă cu un plic.
Îl puse pe masă.
— Nu sunt toți banii.
Dar este primul pas.
Vom renova casa.
Poate nu anul acesta.
Dar fără minciuni.
Eliza îl privi câteva clipe.
Apoi luă plicul și îl puse în sertarul unde țineau economiile familiei.
— Casa o putem repara oricând.
Încrederea… mult mai greu.
Marius aprobă încet.
Știa că drumul până la iertare avea să fie lung.
Dar, pentru prima dată după multe luni, îl începea spunând adevărul.