În aceeași dimineață, Andrei a intrat în clinica privată din nordul Bucureștiului cu aerul unui om convins că lumea îi aparține.
Mama lui mergea înainte, cu un buchet imens de flori în brațe.
Soră-sa filma deja totul cu telefonul.
— Abia aștept să aflăm dacă seamănă cu tine! spunea ea râzând.
Amanta lui, Bianca, îi aștepta în salonul VIP, îmbrăcată impecabil și cu o mână așezată teatral pe burtă.
— Gata? a întrebat ea zâmbind.
— De azi începem o viață nouă, i-a răspuns Andrei și a sărutat-o pe frunte.
Mama lui aproape plângea de emoție.
— În sfârșit o să am nepotul pe care l-am visat…
Nimeni nu s-a gândit o clipă la Maria și Ilinca.
Parcă nici nu existaseră vreodată.
După câteva minute, asistenta i-a chemat în cabinet.
Medicul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, a început ecografia fără grabă.
În cameră era liniște.
Toți priveau monitorul.
Bianca zâmbea.
Andrei îi ținea mâna.
La început, doctorul nu a spus nimic.
A mișcat sonda.
A schimbat unghiul.
S-a uitat din nou la monitor.
Apoi și-a încruntat sprâncenele.
Bianca a observat imediat.
— Este ceva în neregulă?
Doctorul nu i-a răspuns.
A făcut încă două măsurători.
A notat ceva în fișă.
Andrei începea să devină neliniștit.
— Domnule doctor?
În loc să răspundă, medicul a apăsat discret un buton de pe birou.
După câteva secunde, în cabinet au intrat asistenta-șefă și consilierul juridic al clinicii.
Mama lui Andrei s-a ridicat speriată.
— Ce se întâmplă?
Doctorul și-a scos ochelarii.
— Înainte să continuăm, trebuie să clarificăm câteva informații din fișa pacientei.
Bianca a înghițit în sec.
— Ce fel de informații?
— În documentele completate la internare ați declarat că sarcina a fost obținută în urmă cu aproximativ nouă săptămâni.
— Da…
Doctorul a întors monitorul puțin spre ei.
— Măsurătorile nu confirmă această perioadă.
Andrei a clipit nedumerit.
— Adică?
— Conform dezvoltării fătului, concepția este cu cel puțin o lună mai veche decât data declarată.
Cabinetul a amuțit.
Mama lui Andrei și-a dus mâna la gură.
Soră-sa a lăsat telefonul jos.
Bianca devenise albă ca varul.
— Nu… nu este posibil…
Doctorul și-a păstrat calmul.
— Diferența este prea mare pentru a fi explicată printr-o simplă eroare de calcul.
Andrei s-a întors încet spre Bianca.
— Tu mi-ai spus că ai rămas însărcinată după vacanța noastră de la Mamaia.
Bianca nu mai spunea nimic.
— Spune ceva!
Ea a început să plângă.
— Eu… eu am crezut…
— Ai crezut ce?
— Că este al tău…
Andrei a rămas nemișcat.
— Cum adică… ai crezut?
Bianca și-a acoperit fața cu palmele.
— Nu eram sigură…
Parcă timpul s-a oprit.
Mama lui Andrei a făcut un pas înapoi.
— Bianca…
Soră-sa o privea fără să poată scoate un cuvânt.
Andrei simțea că îi fuge pământul de sub picioare.
Femeia pentru care își distrusese căsnicia…
Femeia pentru care își abandonase cele două fiice…
Femeia alături de care își imaginase un nou început…
Nu știa nici măcar cine era tatăl copilului.
În salon se lăsase o liniște apăsătoare.
Singurul care a rupt-o a fost telefonul lui Andrei.
Pe ecran apărea numele avocatului lui.
A răspuns aproape mecanic.
— Da?
Vocea de la celălalt capăt era gravă.
— Domnule Popescu… avem o problemă mult mai mare.
Andrei a închis ochii.
— Ce s-a mai întâmplat?
— Tocmai am primit documentele privind transferurile făcute din conturile comune în timpul căsătoriei. Fosta dumneavoastră soție contestă divorțul și solicită verificarea tuturor bunurilor ascunse.
Andrei a simțit cum îi îngheață sângele în vene.
— Ce bunuri?
— Apartamentul cumpărat pe numele Biancăi… avansul a fost plătit din bani care aparțin comunității de bunuri. Dacă instanța confirmă documentele, riscați să pierdeți apartamentul, o mare parte din economii și să răspundeți pentru ascunderea activelor.
Telefonul i-a alunecat din mână.
Pentru prima dată după mulți ani…
A înțeles că nu pierduse doar o soție.
Ci distrusese singura familie care îl iubise cu adevărat.
Iar eu?
În acel moment eram deja împreună cu fetele mele în aeroportul Otopeni.
Maria dormea cu capul pe umărul meu.
Ilinca îmi ținea mâna strâns.
Când avionul a început să ruleze pe pistă, am privit pentru ultima dată Bucureștiul pe geam.
Nu plecam din cauza lui.
Plecam pentru ele.
Și, pentru prima dată după foarte mulți ani, aveam senzația că viitorul nu mă mai sperie.
Ci mă așteaptă.