Calendar ortodox 24 martie 2023. Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri este sărbătorită joi, 24 martie 2023 în calendarul creștin.
Calendar ortodox 24 martie 2023, data la care Biserica Ortodoxă sărbătorește Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri. Buna Vestire sau Blagoveștenia este rânduită în calendarul creștin la data de 25 martie, dată marcată cu cruce roșie.
Tot vineri este pomenit și Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia, unul din cei şaptezeci de apostoli şi ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel.
Ce este bine să faci vineri, 24 martie 2023 de Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri?
Calendar ortodox 24 martie 2023. Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri este sărbătorită în calendarul ortodox în fiecare an la data de 24 martie, atunci când Biserica Ortodoxă face și pomenirea Sfântului Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia.
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.
Înainte-prăznuirea unei mari sărbători creștine este asemenea primelor raze pe care soarele și le aruncă blând pe infinitul albastru al cerului, amintind de viața veșnică și de Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, ziua care precedă un mare praznic trebuie petrecută de creștini în post și rugăciune: „Să scuturăm lenea, să omorâm poftele, să călcăm invidia, să lepădăm mânia și împietrirea din inimă, luând alături pacea și smerenia.” Este o perioadă de pocăință, de curățire sufletească și trupească, să putem primi cum se cuvine Vestea cea Bună adusă din cer de Arhanghelul Gavriil, scrie pravila.ro.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost așezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria.
În calendarul popular, Buna Vestire se mai numește Blagobeștenie sau Ziua Cucului, o zi în jurul căreia au luat naștere o serie de credințe, obiceiuri și practici aflate sub semnul „prezicerii” norocului, a rodului pomilor fructiferi, și a timpului probabil.