Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu a coborât vocea, dar eram suficient de aproape.
— După semnătură putem începe vânzarea.
Am rămas în spatele panoului și am simțit cum mi se încleștează degetele în jurul telefonului.
Corina a întrebat:
— Și unde se mută mama?
— Am găsit ceva în Militari, a spus Alina. Două camere. Pentru o persoană e suficient.
Am închis ochii o secundă.
Îmi aleseseră până și apartamentul.
— Și dacă refuză? a întrebat din nou fiica mea.
Radu a răspuns:
— Atunci îi explicăm că nu mai poate ține casa. Dar n-o să refuze. De când a murit tata, mă lasă pe mine să mă ocup de acte.
Asta era adevărat.
Și tocmai de aceea mă durea atât de tare.
Nu îi dădusem voie pentru că eram incapabilă.
Îi dădusem voie pentru că era fiul meu.
M-am întors la masa mea și am deschis aplicația băncii.
Cardul suplimentar pe care îl folosea Radu apărea încă activ.
L-am blocat.
Apoi am sunat la numărul băncii și am cerut suspendarea accesului pe care îl avea la operațiunile mele până când puteam merge personal într-o sucursală.
Abia după aceea m-am ridicat și m-am dus la masa lor.
Alina m-a văzut prima.
Paharul i-a rămas suspendat în aer.
Radu s-a întors.
— Mamă?
M-am uitat la fiecare dintre ei.
— Nu era bolnavă Alina?
Nimeni n-a răspuns.
— Pot să explic, a spus Radu.
— Atunci explică-mi și de ce cina anulată este plătită cu cardul meu.
Corina și-a coborât privirea.
Radu s-a ridicat.
— Nu face scandal aici.
Aproape că am zâmbit.
— Nu fac.
Mi-am pus telefonul în geantă.
— Continuați masa.
— Mamă…
— Și când vine nota, să ai alt card.
Fața lui s-a schimbat.
— Ce-ai făcut?
— Am oprit cardul.
Alina a pus paharul pe masă.
— Pentru Dumnezeu, Elena, sunt doar niște bani.
— Atunci nu va fi nicio problemă să plătiți voi.
Radu s-a apropiat de mine.
— Ai venit până aici pentru o cină?
M-am uitat direct la el.
— Nu. Pentru casă.
Pentru prima dată, n-a mai avut răspuns pregătit.
Alina și-a revenit prima.
— Dacă tot ai auzit, poate este mai bine. Casa aceea este prea mare pentru tine.
— Nu tu hotărăști asta.
— Încercăm să găsim o soluție pentru toată familia.
— Cu casa mea.
Radu și-a coborât vocea.
— Mamă, am discutat de o sută de ori. Nu mai poți întreține singură proprietatea.
— Și de aceea urma să-mi ascunzi printre alte hârtii actele pentru vânzare?
— Nu asta am spus.
— Ba exact asta ai spus.
Corina s-a ridicat.
— Mamă, eu le-am spus că nu e bine.
M-am uitat la ea.
— Dar ai venit la cină.
A tăcut.
Asta a durut aproape la fel de mult.
Am plecat.
A doua zi, la nouă dimineața, eram la bancă. Mi-am schimbat toate datele de acces, am anulat cardul suplimentar și am revocat permisiunile pe care i le acordasem lui Radu pentru operațiunile curente.
După aceea am mers la avocatul care se ocupase de succesiune după moartea soțului meu.
I-am povestit ce auzisem.
Mi-a cerut să-i aduc toate hârtiile pe care Radu mi le dăduse în ultimele luni.
Le-am găsit într-un sertar.
Printre facturi, formulare bancare și copii după acte era și un set de documente pe care Radu îmi spusese că trebuie să le semnez luni pentru „actualizarea dosarului”.
Nu le semnasem.
Avocatul le-a citit.
Apoi s-a uitat la mine.
— Doamnă Elena, fiul dumneavoastră nu putea să vă vândă casa pur și simplu fără consimțământul dumneavoastră. Dar aceste documente i-ar fi oferit o putere mult mai mare de reprezentare în anumite operațiuni. Nu semnați nimic.
Mi s-a făcut frig.
Planul nu era atât de simplu precum îl prezentaseră la restaurant.
Dar intenția era suficient de clară.
Radu conta pe faptul că eu aveam încredere în el.
În aceeași după-amiază a venit la mine.
Nu singur.
Alina era cu el.
— De ce mi-ai blocat accesul la conturi? a întrebat înainte să-și scoată geaca.
— Pentru că sunt conturile mele.
— Eu îți plătesc facturile!
— De azi le plătesc singură.
A aruncat pe masă dosarul pe care trebuia să mi-l aducă luni.
— Bine. Atunci hai să discutăm acum despre casă.
Nu venise să-și ceară iertare.
Venise să termine ce începuse.
— Nu există nimic de discutat.
— Ba există. Am găsit cumpărător.
M-am uitat la el.
— Fără să mă întrebi?
— Era doar o ofertă.
— Cu ce preț?
A ezitat.
A fost suficient.
— Cu ce preț, Radu?
Mi-a spus.
Era mult sub suma la care fusese evaluată casa cu un an înainte.
— Cine este cumpărătorul?
Alina a intervenit:
— Ce importanță are dacă primești banii?
— Pentru mine are.
Radu s-a enervat.
— Nu transforma totul într-o conspirație!
— Atunci spune-mi numele.
A urmat o tăcere.
Și am înțeles că mai exista ceva.
Avocatul meu a verificat ulterior societatea care își manifestase interesul pentru proprietate.
Unul dintre asociați era partener de afaceri cu fratele Alinei.
Atunci piesele s-au așezat.
Nu voiau doar să-mi vândă casa.
Voiau s-o vândă repede, unei persoane apropiate lor, iar eu trebuia să aflu cât mai puțin până când lucrurile deveneau greu de întors.
Când l-am confruntat pe Radu, n-a mai negat.
Dar nici nu și-a cerut iertare.
— Aveam nevoie de bani, a spus.
— Tu?
Și-a trecut mâna prin păr.
Afacerea lui acumulase datorii. Luase împrumuturi. Alina îl convinsese că, dacă eu m-aș muta într-un apartament mai mic, o parte din banii rămași ar putea fi „investiți în familie”.
— Era oricum moștenirea noastră într-o zi, a spus Alina.
M-am uitat la ea.
Apoi la fiul meu.
— Eu încă trăiesc.
Radu a închis ochii.
— Nu asta a vrut să spună.
— Ba exact asta a spus.
În săptămâna următoare mi-am pus toate lucrurile în ordine.
Radu nu a mai avut acces la niciun cont.
Nicio procură.
Niciun card.
Niciun document.
Casa a rămas a mea și am decis singură că nu este de vânzare.
Dar consecința cea mai grea n-a fost financiară.
De Crăciun, pentru prima dată de când se născuseră copiii mei, Radu nu a avut cheia casei.
A sunat la ușă.
I-am deschis.
Venise singur.
— Pot să intru?
L-am privit câteva secunde.
— Da.
A intrat în hol și s-a uitat spre cuiul unde își ținuse ani întregi cheia de rezervă.
Nu mai era acolo.
— Nu mai ai încredere în mine, nu?
— Nu cu banii mei. Nu cu actele mele. Nu cu casa mea.
A dat încet din cap.
Nu i-am spus că totul fusese uitat.
Pentru că nu fusese.
Și nici nu l-am scos pentru totdeauna din viața mea.
Era fiul meu.
Dar în seara aceea am înțeles diferența dintre a iubi pe cineva și a-i permite acces nelimitat la viața ta.
Radu a intrat în sufragerie ca musafir.
Iar pentru prima dată după moartea soțului meu, toate cheile casei mele erau din nou numai la mine.