Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu m-a sunat în aceeași seară.
— Am ajuns.
— Bine.
A urmat o pauză.
— Mama a întrebat de tine.
— Și ce i-ai spus?
— Că ai rămas acasă.
— Radu.
A oftat.
— I-am spus că nu mai vrei să vii pentru că simți că muncești prea mult aici.
— “Simți”?
— Irina, abia am ajuns. Nu vreau să încep scandalul din prima seară.
N-am continuat.
A doua zi nu m-a sunat deloc.
În schimb, seara mi-a trimis un mesaj:
“Unde ținea mama anul trecut tava aia mare?”
Am zâmbit când l-am citit.
Nu i-am răspuns imediat.
După zece minute a venit altul.
“Lasă, am găsit-o.”
A doua zi m-a sunat pe la prânz.
În fundal se auzeau voci.
— Ce faci?
— Beau o cafea.
— Singură?
— Da.
A tăcut.
— La voi?
— Haos.
Mariana hotărâse să cheme familia la masă.
Cum Irina nu era acolo, îi spusese lui Radu să meargă după cumpărături.
Carne.
Pâine.
Legume.
Sucuri.
Cafea.
Gheață.
Radu plătise.
Când se întorsese, Nicoleta venise cu fetița ei.
— Stai și tu cu ea puțin, îi spusese. Trebuie să merg până în oraș.
— Cât?
— O oră.
Fuseseră aproape patru.
Între timp, Radu trebuise să aibă grijă și de copiii noștri.
La prânz, Mariana îl chemase în bucătărie.
— Hai, mamă, taie și tu legumele.
— Eu?
— Păi cine? Irina nu e.
A făcut-o.
După masă, Radu se ridicase să plece în curte.
Mariana îl oprise.
— Unde te duci?
— La tata.
— Și vasele?
— Ce-i cu ele?
— Trebuie spălate.
Radu îmi povestea toate astea cu o voce din ce în ce mai iritată.
— Și le-ai spălat?
— Da.
— Câte?
— Nu știu, Irina. Multe.
N-am spus nimic.
— Nu începe.
— N-am început nimic.
A închis.
În ziua următoare, situația s-a repetat.
Dimineața, copiii voiau micul dejun.
Mariana îi ceruse să ducă niște lucruri în curte.
Nicoleta îi lăsase iar fetița.
La prânz sosiseră niște rude.
Radu încercase să se așeze lângă tatăl lui.
Mariana apăruse în ușă.
— Radu, vino puțin să mă ajuți.
— Mamă, tocmai m-am așezat.
— Și ce? Doar suntem familie.
Mai târziu, când spusese că este obosit, tatăl lui râsese.
— Ce mare lucru ai făcut?
Radu nu mi-a povestit atunci.
Am aflat când m-a sunat în seara aceea.
— Irina…
— Da?
— Tata mi-a spus azi ceva.
Am așteptat.
— Mi-a zis: “Ce mare lucru ai făcut?”
— Și?
— Mi-am amintit de toate dățile când eu ți-am spus același lucru.
Nu l-am ajutat să iasă din moment.
— Bine.
— Atât?
— Ce vrei să-ți spun?
— Nu știu.
— Eu ți-am spus ani întregi.
A tăcut.
A patra zi, Nicoleta a venit dimineața cu fetița și cu o geantă.
— Radu, stai tu cu ea până diseară.
— Nu pot.
Nicoleta a râs.
— Cum adică nu poți? Irina stătea mereu.
— Irina avea și copiii noștri.
— Tocmai. Se descurca cu toți.
— Și asta ți s-a părut normal?
Nicoleta s-a uitat la el surprinsă.
— Ce-ai pățit?
— Nimic. Dar nu stau cu ea astăzi.
Mariana a auzit discuția.
— Radu, ce te costă? E nepoata ta.
— Am venit în vacanță.
Mariana și-a pus mâinile în șold.
— Și Irina ce făcea când venea?
Întrebarea a rămas câteva secunde între ei.
— Exact, mamă.
— Ce exact?
— Asta încerca să-mi spună.
Mariana s-a încruntat.
— Vai de mine. Acum începi și tu? Femeile s-au ajutat întotdeauna în familie.
— Dar bărbații?
Tatăl lui, care auzise din curte, a intervenit:
— Ce v-a apucat pe toți? Ați venit aici să numărați cine spală o farfurie?
Radu s-a uitat spre el.
— Nu. Am venit aici și am observat că atunci când Irina lipsește, toate lucrurile pe care nu le vedeam ajung la mine.
Mariana s-a supărat.
Nicoleta și-a luat copilul și a plecat spunând că nevastă-sa îl întorsese împotriva familiei.
Radu nu a mai stat până duminică.
Sâmbătă după-amiază am auzit mașina în fața casei.
Am ieșit.
Copiii au coborât primii.
Radu a scos bagajele.
— Ați venit mai devreme.
— Da.
— De ce?
S-a uitat la mine.
— Pentru că nu era vacanță.
N-am răspuns.
— Ai avut dreptate despre asta.
— Știu.
A dat din cap.
— Și am râs anul trecut când tata a spus că ești “bună de casă”.
— Știu și asta.
— Îmi pare rău.
Nu era suficient să șteargă anii în care mă lăsase singură acolo.
Dar era prima dată când nu încerca să-mi explice de ce familia lui “așa este”.
În vara aceea n-am mai mers la Buzău.
Nici în următoarea.
Radu a mai mers cu copiii în vizită la părinții lui, dar pentru perioade mai scurte și fără să mă transforme pe mine în organizatorul, bucătarul și finanțatorul vizitei.
Eu nu i-am interzis niciodată să meargă.
Doar am refuzat să mai particip în aceleași condiții.
Mariana și Nicoleta au rămas supărate pe mine mult timp.
Relația noastră s-a răcit și n-a revenit la ce fusese.
Radu însă nu mi-a mai cerut să “fac un efort” pentru liniștea familiei lui.
Iar eu nu m-am mai întors niciodată într-o vacanță în care singura persoană care nu avea voie să se odihnească eram eu.