Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu s-a oprit în prag.
— Ce se întâmplă?
Andrei s-a uitat la Cristina.
Ea a vorbit prima.
— Nimic. A înțeles greșit ceva ce i-am spus.
Radu s-a apropiat de masă.
— Ce ai înțeles greșit?
Andrei nu răspundea.
M-am așezat mai aproape de el.
— Spune-i tatălui tău exact ce mi-ai spus mie.
Cristina a oftat.
— Elena, nu-l pune în situația asta.
Radu s-a uitat spre ea.
— În ce situație?
Andrei și-a strâns mâinile.
— Cristina a zis că după ce vine bebelușul o să stau mai mult la bunica.
Radu s-a încruntat.
— De ce?
— Pentru că o să aveți nevoie de liniște.
Cristina a intervenit:
— Asta am spus. Că o să avem un nou-născut și că uneori ar putea fi mai bine să stea la Elena.
— Nu doar asta ai spus, a murmurat Andrei.
Radu s-a așezat.
— Ce altceva?
Andrei s-a uitat la tatăl lui.
— A zis că atunci când vine bebelușul o să ai în sfârșit copilul tău adevărat.
Radu n-a spus nimic.
Cristina s-a albit la față.
— Nu am formulat așa.
— Ba da, a spus Andrei.
— Încercam să-i explic că lucrurile se vor schimba.
Radu s-a întors spre ea.
— Fiul meu te-a întrebat dacă nu mai este copilul meu?
— Nu asta era discuția.
— Atunci care era?
Cristina și-a pus palma pe masă.
— Radu, o să avem un bebeluș. Viața noastră chiar se va schimba. Nu putem să ne prefacem că nu.
— Cine se preface?
— Tu.
A urmat o tăcere.
— De când suntem împreună, totul se organizează în jurul lui Andrei. Programul nostru, vacanțele, casa pe care o căutăm…
Radu a privit-o fără să clipească.
— Este copilul meu.
— Știu.
— Nu pare.
Cristina s-a ridicat.
— Vezi? Exact asta faci. Dacă spun că bebelușul nostru va avea și el nevoie de spațiu, înseamnă că îl urăsc pe Andrei.
— Casa are trei dormitoare.
Cristina n-a răspuns.
Radu a continuat:
— Unul pentru noi. Unul pentru Andrei. Unul pentru copil.
— Și unde mai avem un birou? Unde stau părinții mei când vin? Unde punem lucrurile copilului?
Atunci am înțeles.
— De aceea îi spuneai că poate sta mai mult la mine?
Cristina s-a uitat spre mine.
— Elena, lui îi place la tine.
— Foarte mult. Dar asta nu înseamnă că locuiește aici ca să elibereze o cameră în casa tatălui lui.
Radu s-a ridicat.
— Ai făcut deja planul ăsta?
— Am încercat să găsesc o soluție.
— Fără să vorbești cu mine?
— Pentru că știam cum reacționezi.
Andrei nu mai spunea nimic.
Radu l-a privit.
Apoi s-a întors spre Cristina.
— Eu și Andrei plecăm în seara asta.
— Unde?
— La mama.
— Radu, sunt însărcinată.
— Știu. Tocmai de aceea nu vreau să luăm nicio decizie urlând unul la altul.
În seara aceea au rămas la mine.
Nu i-am spus lui Radu ce să facă.
Nici n-aș fi putut.
Cristina era soția lui și mama copilului pe care îl așteptau.
Dar a doua zi m-a întrebat despre banii pentru avans.
— Îi mai ai? m-a întrebat.
— Da.
— Atunci nu-i da încă.
— Nici nu intenționam.
S-a uitat la mine.
— Nu pentru că vreau s-o pedepsesc pe Cristina. Dar eu nu finanțez o casă în care Andrei trebuie să se întrebe dacă mai are loc.
Radu a dat din cap.
În zilele următoare, el și Cristina au vorbit de mai multe ori.
Nu s-a rezolvat.
Cristina continua să susțină că Andrei interpretase prea dur niște lucruri spuse într-o perioadă în care ea era speriată de schimbările care urmau.
Radu i-a cerut un singur lucru:
— Spune-mi că Andrei va avea întotdeauna casa lui cu mine, exact cum o va avea copilul nostru.
Cristina n-a putut să-i răspundă fără să adauge un “dar”.
Acolo s-a rupt ceva.
Nu pentru că Radu ar fi trebuit să aleagă între doi copii.
Ci tocmai pentru că refuza să facă alegerea pe care Cristina îi cerea, în fond, s-o facă.
Au renunțat la casa pe care o găsiseră.
Eu n-am dat banii pentru avans.
Radu și Cristina s-au separat înainte de nașterea copilului.
După naștere, Radu și-a asumat responsabilitățile față de bebeluș și au stabilit împreună cum se vor ocupa de el.
Dar nu s-au împăcat.
Câteva luni mai târziu, Radu a găsit o casă mai mică, tot în apropierea Bucureștiului.
De data aceea, mi-a arătat-o înainte să facă oferta.
— Are trei dormitoare, mi-a spus.
— Ai nevoie de toate?
— Da.
Unul era al lui.
Unul era al lui Andrei.
Iar al treilea era pentru copilul lui mai mic atunci când urma să stea cu tatăl său.
I-am dat banii pe care îi promisesem pentru avans.
În ziua mutării, Andrei a urcat primul la etaj.
A intrat într-o cameră cu o fereastră spre curte.
— Asta e a mea?
Radu a pus cutia pe care o căra jos.
— Dacă o vrei.
— Și când vine fratele meu?
Radu i-a arătat camera de vizavi.
— Aia este a lui.
Andrei a rămas câteva secunde în mijlocul camerei sale.
— Adică asta rămâne a mea și când vine el?
Radu s-a uitat la fiul lui.
— Andrei, camera asta nu este ceea ce rămâne al tău.
S-a apropiat și i-a pus mâna pe umăr.
— Casa ta cu mine rămâne casa ta. Mereu.
De data aceea, Andrei l-a crezut.