Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Roxana a fost prima care a rupt tăcerea.
— Nu te uita așa la noi. Copilul a fost pedepsit, nu înfometat.
M-am ridicat de lângă Ciprian.
— De câte ori?
Carmen s-a încruntat.
— Ce de câte ori?
— De câte ori l-ați pus separat la masă?
— Raluca, nu exagera.
M-am întors spre Ciprian.
— Spune-mi adevărul. Nu pățești nimic.
A ezitat.
Apoi mi-a spus că nu era prima dată.
Cu o zi înainte nu primise desert pentru că se certase cu Mihai.
În altă seară fusese trimis să mănânce singur după ce luase o jucărie dintr-o ladă pe care el o crezuse comună.
Iar Carmen îi spusese de mai multe ori că aici trebuia “să-și știe locul”, fiindcă nu era nepotul ei adevărat.
Carmen s-a ridicat.
— Acum mă judeci după ce spune un copil de șapte ani?
— Nu. Vă judec după ce am văzut eu.
Am luat sacoșele de pe prispă și le-am pus în mașină.
Apoi i-am spus lui Ciprian să-și strângă lucrurile.
— Dar noi? a întrebat Roxana.
— Voi plecați.
Carmen aproape a râs.
— Din casa fiului meu?
— Din casa mea.
Casa de vacanță fusese cumpărată de mine înainte să mă căsătoresc cu Octavian.
Atunci Roxana și-a scos telefonul.
— Perfect. Îl sunăm pe fratele meu.
N-a mai fost nevoie.
Octavian m-a sunat el după câteva minute.
Carmen îl sunase deja.
— Raluca, ce se întâmplă acolo? Mama plânge și spune că le dai afară pentru că l-a pedepsit pe Ciprian.
I-am povestit ce găsisem.
A tăcut puțin.
Apoi a spus exact lucrul de care mă temeam.
— Nu spun că a procedat bine. Dar poate exagerezi și tu acum. E mama mea. Nu poți s-o arunci pur și simplu în drum.
— Pot să-mi iau copilul dintr-un loc în care este umilit.
— Ia-l. Dar lasă-le pe ele să rămână până la sfârșitul săptămânii și discutăm când ajung acasă.
Carmen mă privea de la câțiva metri.
Probabil îi ghicea răspunsul după fața mea.
— Nu.
— Raluca…
— Fiul meu tocmai mi-a spus că mama ta îi repetă că nu este nepotul ei adevărat. Îl pune separat la masă și îi controlează mâncarea. Iar sora ta tocmai mi-a spus în față că pentru ele este “un copil străin”.
Octavian a tăcut.
— Vorbim diseară, a spus în cele din urmă.
— Da. Dar ele pleacă acum.
Am închis.
Roxana a început să strige că n-aveam dreptul, că Octavian mă va pune la punct și că o să-mi pară rău.
Carmen a schimbat tactica.
A început să-mi explice că disciplina fusese necesară.
Apoi că Ciprian era sensibil.
Apoi că ea crescuse doi copii și știa mai bine.
Niciuna nu și-a cerut scuze.
Și tocmai asta mi-a confirmat că nu fusese o greșeală de moment.
Le-am dat timp să-și strângă lucrurile.
Eu nu m-am mai certat.
Am stat cu Ciprian afară, pe prispă, până când au plecat.
În seara aceea, Octavian a venit acasă mai devreme.
Nu ne-am împăcat în cinci minute.
Mi-a spus că mama lui îl sunase de șapte ori.
Roxana îi trimisese mesaje în care mă numea isterică și îi cerea să aleagă “familia”.
— Și tu ce alegi? l-am întrebat.
— Nu vreau să aleg între voi.
— Atunci ai înțeles greșit. Nu-ți cer să alegi între mine și mama ta. Îți cer să alegi dacă accepți ca un adult să se poarte așa cu un copil care locuiește în casa ta.
Asta l-a făcut să tacă.
I-am spus și restul lucrurilor pe care Ciprian mi le povestise în mașină.
Nu fusese doar cartoful.
Fusese felul în care era trimis de lângă Mihai.
Felul în care i se amintea că “nu e de-al lor”.
Felul în care începuse să creadă că orice ceartă dintre noi ar putea fi din vina lui.
Octavian n-a mai încercat să apere pedeapsa.
Dar nici nu i-a fost ușor să accepte ce urma.
În zilele următoare s-a certat serios cu mama și sora lui.
Carmen i-a spus că Raluca îl întoarce împotriva familiei.
Roxana i-a spus că dacă îi interzice mamei accesul la casa de vacanță, să nu le mai caute când va avea nevoie de ele.
Octavian n-a cedat.
Carmen și Roxana n-au mai primit acces la casa de vacanță.
Și, mult mai important pentru mine, n-au mai rămas niciodată singure responsabile de Ciprian.
Relația lui Octavian cu ele s-a răcit puternic.
A fost costul pe care, în cele din urmă, a acceptat să-l suporte.
Între mine și el lucrurile n-au revenit imediat la normal. Faptul că prima lui reacție fusese să-mi ceară să “las de la mine” rămăsese între noi.
A trebuit să reconstruim încrederea.
Dar a înțeles limita.
Câteva săptămâni mai târziu, Carmen l-a întrebat dacă îl poate lua pe Ciprian într-o după-amiază, ca să-i demonstreze că nu are nimic cu el.
Octavian i-a răspuns înainte să apuc eu:
— Nu. Cu Ciprian nu mai demonstrăm nimic.
Acolo a rămas lucrul acesta.
Carmen era în continuare mama lui.
Roxana era în continuare sora lui.
Dar Ciprian nu a mai fost niciodată prețul păcii dintre ei.