Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Tata s-a întors după mai bine de o oră.
Avea sub braț un dosar vechi.
Mama l-a văzut și s-a ridicat imediat.
— L-ai găsit?
— Cred că da.
Eu nu înțelegeam despre ce vorbeau.
Tata a pus dosarul pe masă și a scos un plic îngălbenit.
— Citește.
Am desfăcut documentul.
Era actul prin care părinții mei îmi transferaseră casa înainte de căsătoria cu Răzvan.
Numele meu era acolo.
Data era acolo.
Am citit de două ori.
Mama s-a așezat lângă mine.
— Ți-am zis atunci să-l păstrezi bine. Tu ai zis: „Lasă, mamă, ce să se întâmple?”
M-am uitat la ea.
Uite ce se întâmplase.
Dar apariția actului n-a încheiat conflictul.
Răzvan nu a renunțat.
Când a aflat că documentul fusese găsit, m-a sunat.
— Foarte bine. Casa ți-au dat-o ai tăi. Dar asta nu șterge banii mei.
— N-am spus asta.
— Ba exact asta încerci să faci. Am plătit ani întregi acolo.
Pentru el, discuția nu se terminase.
Și, într-un fel, avea dreptate asupra unui lucru: în timpul căsniciei făcuserăm investiții în casă.
Doar că asta nu însemna automat ceea ce pretinsese la început — că jumătate din imobil îi aparținea.
Disputa a continuat.
Răzvan a insistat asupra contribuției lui la renovări și asupra banilor cheltuiți în timpul căsniciei.
Eu am insistat ca problema proprietății casei și eventualele pretenții financiare legate de investiții să nu fie amestecate.
Nu a existat momentul acela spectaculos în care cineva a pus o hârtie pe masă, Răzvan a rămas fără cuvinte și totul s-a terminat.
Au urmat acte, discuții și luni în care divorțul a continuat.
Între timp, Mara și Vlad au rămas cu mine în casă.
Asta conta cel mai mult.
Răzvan venea să-i vadă, iar între noi discuțiile deveniseră aproape exclusiv despre copii și despre ceea ce mai aveam de lămurit.
La un moment dat, m-a întrebat:
— Chiar vrei să ducem totul până la capăt pentru niște termopane și un acoperiș?
M-am uitat la el.
— Tu ai început cerând jumătate din casa copiilor.
— Pentru că am crezut că am dreptul.
— Și acum?
A tăcut.
Nu și-a cerut scuze.
Nici nu mă așteptam.
Până la urmă, divorțul s-a finalizat.
Răzvan nu a primit jumătate din casă.
Locuința a rămas a mea, iar eu am rămas acolo cu Mara și Vlad.
Pretențiile legate de banii investiți în timpul căsniciei au fost tratate separat de proprietatea asupra imobilului, fără ca Răzvan să devină coproprietar al casei.
Nu ne-am împăcat.
El și-a continuat viața în altă parte, iar copiii au continuat să aibă o relație cu tatăl lor.
Eu am rămas în casa pe care, pentru câteva luni, mă temusem că o voi pierde.
Într-o duminică, tata a venit să taie câteva crengi uscate din cais.
Înainte să plece, mi-a adus dosarul vechi.
— Unde îl pui?
Am deschis sertarul în care țineam acum toate actele importante.
— Aici.
Tata a zâmbit.
— De data asta să știi unde e.
— Știu.
Am închis sertarul.
Casa a rămas a mea. Divorțul s-a terminat. Răzvan nu a devenit coproprietar, iar eu și copiii am rămas acolo.