Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Tudor m-a privit câteva secunde.
Apoi și-a coborât vocea.
“I-am urmărit săptămâna trecută.”
Am simțit că mi se strânge stomacul.
“Pe amândoi?”
“Da.”
“De ce?”
“Raluca mi-a spus că merge la o prietenă.”
A arătat spre casă.
“Dar ceva nu mi s-a părut în regulă. Am mers după ea.”
“Și?”
“S-a întâlnit cu Mihai.”
Am închis ochii pentru o clipă.
Fotografiile.
Conacul.
Nu exista nicio surpriză pentru mine.
“Au stat acolo aproape o oră”, a continuat Tudor. “Râdeau, se atingeau, se comportau ca doi oameni care nu erau deloc la prima întâlnire.”
“De ce n-ai intrat peste ei?”
“Pentru că i-am auzit.”
Mi-am ridicat privirea.
“Ce?”
“Vorbeau pe terasă.”
Tudor a făcut o pauză.
“Despre plecat.”
“Unde?”
“Nu știu.”
“Cum adică plecat?”
“Împreună, Ioana.”
Pentru câteva secunde n-am mai auzit nimic.
Din curte veneau vocile rudelor.
Cineva râdea.
Petrecerea continua.
Iar eu tocmai aflam că soțul meu și sora mea discutaseră despre o viață împreună.
“Ai înregistrat?”
Tudor a clătinat din cap.
“Când am înțeles ce aud, s-au întors înăuntru.”
“Deci ai doar fotografiile.”
“Da.”
Am privit spre ferestre.
Acum înțelegeam de ce explicația lui Mihai venise atât de repede.
Era pregătită.
“Și dacă îi confruntăm acum?”
“Vor spune că am înțeles greșit.”
“Exact.”
Tudor s-a uitat la mine.
“De asta ai spus că îl crezi?”
“Da.”
“Ca să se liniștească.”
“Da.”
A expirat încet.
“Atunci ce facem?”
M-am gândit la Mihai.
La toate serile în care îmi spusese că iese cu băieții.
La telefonul întors cu ecranul în jos.
La felul în care Raluca își permitea să flirteze cu el chiar în fața mea.
“Raluca are vreo seară în care pleacă regulat?”
Tudor s-a încruntat.
“Vinerea.”
Mi s-a făcut frig.
“Mihai iese cu băieții în fiecare vineri.”
Ne-am privit.
Nu mai trebuia să spunem nimic.
“Vinerea viitoare?”, a întrebat Tudor.
Am dat din cap.
“Dar nu facem nimic până nu știm sigur.”
Înainte să ne întoarcem la petrecere, Tudor m-a prins ușor de braț.
“Ioana.”
“Da?”
“Dacă avem dreptate…”
“Știu.”
“Nu cred că știi.”
L-am privit.
“Este sora ta.”
“Și este soțul meu.”
Am intrat separat.
Raluca m-a urmărit imediat cu privirea.
Mihai s-a apropiat de mine.
“Totul bine?”
Am zâmbit.
“Da.”
“Ce ți-a spus Tudor?”
“Că este gelos.”
Mihai a râs.
“Ți-am spus.”
Apoi m-a sărutat pe obraz.
A trebuit să-mi folosesc toată puterea ca să nu mă retrag.
Până vineri m-am comportat normal.
N-am verificat telefonul lui.
N-am pus întrebări.
N-am pomenit fotografiile.
Vineri dimineață, Mihai și-a pus cămașa în timp ce eu făceam cafeaua.
“Diseară ies cu băieții.”
“Ca de obicei?”
“Da.”
“Nu mă aștepta.”
“Nu te aștept.”
A venit și m-a sărutat pe obraz.
După ce a plecat, i-am scris lui Tudor.
“Rămâne pe diseară.”
Răspunsul a venit imediat.
“Raluca mi-a spus că iese cu o prietenă.”
La șapte și jumătate, Mihai a plecat de acasă.
Am așteptat câteva minute.
Apoi am pornit și eu.
Tudor mă aștepta cu mașina lui la câteva străzi distanță.
Am urmărit mașina lui Mihai de la distanță.
N-a mers spre niciunul dintre localurile unde se întâlnea de obicei cu prietenii.
A traversat orașul.
La un moment dat, o altă mașină s-a așezat în spatele lui.
Am recunoscut-o.
Raluca.
Tudor a strâns volanul.
N-am spus nimic.
Au ajuns într-un parc liniștit de pe malul lacului.
Au parcat separat.
Noi am lăsat mașina mai departe.
Când i-am văzut coborând, am pornit camera telefonului.
Raluca s-a uitat în jur.
Mihai la fel.
Apoi s-au apropiat unul de celălalt.
Și s-au sărutat.
De data asta nu mai exista nicio provocare.
Nicio familie.
Nicio glumă.
Mihai și-a pus brațul în jurul taliei ei.
Raluca și-a sprijinit capul de umărul lui.
Tudor filma și el.
Mâna îi tremura.
Am continuat să înregistrez.
După câteva minute s-au așezat într-un foișor.
Ne-am apropiat suficient cât să le auzim vocile, rămânând în spatele unui șir de arbori.
“Mâine trebuie să hotărâm”, a spus Mihai.
Raluca și-a încrucișat brațele.
“Nu mai este atât de simplu.”
“De ce?”
“Pentru că Tudor are fotografiile.”
“Fotografiile nu demonstrează nimic.”
“Dar sărutul de la petrecere?”
Mihai a râs scurt.
“Tu ai făcut prostia aia.”
“Eram nervoasă.”
“Ți-am spus să nu faci nimic când sunt oameni în jur.”
Am simțit cum mi se strânge mâna pe telefon.
Raluca a coborât vocea.
“Ioana a bănuit ceva?”
Mihai a râs.
“Nu.”
A făcut o pauză.
“Soția mea proastă m-a crezut.”
Pentru o secundă am vrut să ies.
Să mă duc direct la el.
Tudor m-a privit.
Am ridicat un deget.
Nu încă.
Aveam nevoie să continue.
Raluca s-a apropiat de Mihai.
“Și copiii?”
Am simțit că mi se oprește respirația.
Mihai a rămas tăcut o clipă.
“Asta rezolv eu.”
“Cum?”
“Nu acum.”
“Mihai, nu poți pur și simplu să dispari.”
“Nu dispar.”
A oftat.
“Vorbesc cu Ioana după ce pun lucrurile în ordine.”
“Și noi?”
“Ți-am spus. Plecăm.”
“Unde?”
“Vedem. Important este să ieșim din tot circul ăsta.”
Raluca a dat din cap.
“Conacul?”
“Nu ne mai întoarcem acolo. Tudor știe de el.”
Am privit spre cumnatul meu.
Avea maxilarul încleștat.
Acum aveam tot.
Sărutul.
Minciunile.
Planul.
Vocile lor.
Am oprit înregistrarea.
Tudor m-a privit.
“Acum?”
“Acum.”
Am ieșit împreună dintre copaci.
Raluca ne-a văzut prima.
Fața i s-a golit.
Mihai s-a întors.
“Ioana?”
N-am spus nimic.
Am mers până în fața lor.
Tudor ținea telefonul în mână.
Mihai s-a uitat când la mine, când la el.
“Ce faceți aici?”
“V-am auzit”, am spus.
Raluca a pălit.
“Ioana…”
“Tot.”
Mihai a făcut un pas spre mine.
“Nu este ceea ce crezi.”
Am început să râd.
“Serios?”
“Conversația asta…”
“Te-am filmat sărutând-o pe sora mea.”
A tăcut.
“Te-am auzit spunând că vreți să plecați împreună.”
Nimic.
“Te-am auzit vorbind despre copiii noștri.”
Fața lui s-a schimbat.
“Și te-am auzit numindu-mă soția ta proastă.”
“Ioana, eram nervos.”
“Pe cine?”
“Nu asta am vrut să spun.”
Tudor și-a ridicat telefonul.
“Este totul înregistrat.”
Raluca s-a uitat la el.
“Tudor, lasă-mă să explic.”
“Ce?”
Vocea lui era calmă.
“Ce parte?”
“Tudor…”
“Partea în care l-ai sărutat pe cumnatul tău la aniversarea noastră?”
Raluca a început să plângă.
“Am greșit.”
“Nu.”
Tudor a clătinat din cap.
“Greșeală era dacă se întâmpla o dată.”
A arătat spre Mihai.
“Voi v-ați făcut planuri.”
Mihai s-a apropiat din nou de mine.
“Ioana, hai să mergem acasă și să vorbim.”
Am făcut un pas în spate.
“Nu.”
“Avem zece ani împreună.”
“Știu.”
“Avem copii.”
“Știu și asta.”
“Atunci nu arunca totul pentru…”
M-am uitat la el.
“Pentru ce, Mihai?”
N-a terminat.
“Pentru o glumă?”
Raluca și-a acoperit fața.
“Ioana, te rog.”
M-am întors spre ea.
“Ce?”
“Îmi pare rău.”
“Acum?”
A început să plângă mai tare.
“Nu am vrut să afli așa.”
Aproape că nu-mi venea să cred.
“Cum voiai să aflu?”
N-a răspuns.
Tudor și-a băgat telefonul în buzunar.
“Raluca, în seara asta nu te întorci acasă.”
Ea a ridicat capul.
“Ce?”
“Du-te unde vrei.”
“Tudor…”
“Voiai să pleci cu Mihai.”
A făcut un pas în lateral.
“Nu vă mai oprește nimeni.”
Mihai s-a uitat spre mine.
“Ioana, nu face asta.”
“Eu?”
Pentru prima dată în toată seara am ridicat vocea.
“Eu fac asta?”
A tăcut.
Am respirat adânc.
“Tu nu vii acasă în seara asta.”
“Casa este și a mea.”
“Atunci mâine discutăm civilizat despre ce urmează.”
“Și copiii?”
“Copiii sunt acasă cu mama mea și nu îi veți implica în circul vostru.”
Mihai și-a trecut mâna prin păr.
“Am făcut o prostie.”
“Nu.”
Am repetat exact ce spusese Tudor.
“O prostie era un sărut.”
Am arătat spre telefon.
“Voi aveați un plan.”
Raluca plângea.
Mihai nu mai spunea nimic.
Și atunci sora mea m-a privit.
Expresia ei se schimbase.
Începuse să înțeleagă.
“Tu știai.”
“Ce?”
“La petrecere.”
Am rămas tăcută.
“Nu l-ai crezut.”
Tudor s-a uitat spre mine.
Raluca a făcut un pas înainte.
“Ne-ai lăsat să plecăm de acolo crezând că ai înghițit explicația.”
“Da.”
“De ce?”
“Pentru că voi doi erați atât de siguri că puteți explica orice.”
Mihai și-a coborât privirea.
“Fotografiile?”
“Nu demonstrau suficient.”
“Sărutul?”
“Era o provocare, nu?”
Raluca a închis ochii.
“Tu ai vrut să ne urmăriți.”
“Am vrut adevărul.”
“Ne-ai întins o capcană.”
Am clătinat din cap.
“Nu.”
Am ridicat telefonul.
“Eu doar v-am lăsat să continuați ceea ce făceați deja.”
Nimeni n-a mai spus nimic.
Am plecat împreună cu Tudor.
Nu m-am întors spre Mihai.
Nici spre sora mea.
În următoarele zile, telefoanele au început.
Mihai.
Raluca.
Mama.
Tata.
Mihai voia să “discutăm pentru copii”.
Raluca voia să-mi explice că “lucrurile se complicaseră fără să vrea”.
N-am discutat nimic cât eram furioasă.
Am salvat filmarea.
Am vorbit cu un avocat.
Și m-am ocupat de copii.
Tudor a făcut același lucru pentru el.
Nu ne-am răzbunat.
Nu am trimis filmarea rudelor.
Nu am pus-o pe internet.
Nu aveam nevoie.
Noi știam adevărul.
Și, mai important, îl știau și ei.
După câteva săptămâni, Raluca a venit la mine.
Singură.
Am deschis ușa, dar n-am invitat-o înăuntru.
Avea ochii umflați.
“Ioana, te rog.”
“Ce vrei?”
“Să-mi cer iertare.”
Am așteptat.
“Nu a fost doar vina lui Mihai.”
“Știu.”
“Și nici doar a mea.”
Am ridicat sprâncenele.
Raluca și-a corectat imediat vorbele.
“Nu. Asta a sunat groaznic.”
“Da.”
“A fost vina noastră.”
Pentru prima dată nu mai avea nicio glumă.
“Am fost geloasă pe tine ani întregi.”
“Știu.”
“Și am vrut ce aveai.”
M-am uitat la ea.
“Atunci trebuia să-ți construiești ceva al tău. Nu să încerci să-mi iei mie.”
A început să plângă.
“Mai putem fi surori?”
“Nu știu.”
“Ioana…”
“Poate într-o zi.”
Am făcut o pauză.
“Dar nu pentru că îți pare rău acum că ai fost prinsă.”
A dat încet din cap.
Înainte să plece, s-a întors.
“Știi ce mă doare cel mai tare?”
N-am răspuns.
“Că la petrecere chiar am crezut că m-ai iertat.”
M-am uitat la ea.
Mi-am amintit cum râsese în curte.
Cum îmi spusese să mă relaxez.
Cum îmi spusese că poate nu-mi mai dă soțul înapoi.
Și atunci i-am răspuns cu singurele cuvinte potrivite:
“Doar o glumă.”
Raluca a rămas nemișcată.
De data aceasta, n-a râs nimeni.