Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Am rămas câteva secunde cu telefonul la ureche.
— Doamna Elena?
Am închis ochii.
Mara avea febră.
Orice aș fi simțit față de părinții ei, copilul nu avea nicio vină.
— Vin, am spus.
— Mulțumesc. Și…
— Andreea.
S-a oprit.
— Nu-mi mai vorbi despre bani.
N-a răspuns imediat.
— Bine.
Când am ajuns, Mara stătea moale pe canapea.
Avea obrajii roșii și părul lipit de frunte.
Cum m-a văzut, și-a întins brațele.
— Buni…
M-am așezat lângă ea.
— Sunt aici.
— Rămâi cu mine?
În clipa aceea am uitat aproape toată supărarea.
Am luat-o în brațe.
I-am măsurat temperatura.
I-am făcut ceai.
Am sunat medicul de familie și am urmat ce ne-a spus.
Andreea și-a luat geanta.
— Trebuie să plec.
— Du-te.
— Dacă se întâmplă ceva…
— Te sun.
A plecat.
După ce Mara a adormit, m-am uitat în jur.
Chiuveta era plină.
Jucăriile acopereau covorul.
În dormitor erau haine aruncate.
Am început cu vasele.
Apoi am pus o ciorbă la fiert.
Am strâns jucăriile.
Am pus rufele la spălat.
Nu pentru că aceea era „slujba” mea.
Și nici pentru că cineva urma să mă plătească.
Pur și simplu nu puteam sta lângă un copil bolnav într-o casă în care totul se prăbușea și să nu fac nimic.
Seara, Radu a intrat cu o sacoșă de cumpărături.
S-a uitat în bucătă