Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas pe marginea patului, privind-o pe Elena. Nu-mi venea să cred că tocmai îmi spusese unde este locul meu, în apartamentul pentru care munceam până la patru dimineața.
— Doamnă Elena, vă rog să ieșiți din dormitorul meu.
Soacra a rămas cu degetul ridicat.
— Poftim? Mă dai afară?
— Vă cer să ieșiți. Am nevoie să dorm.
— Gheorghe, ai auzit cum vorbește cu mine?
Socrul meu a sorbit din cafea.
— Las-o, Elena. Se vede că nu-i priește calculatorul ăla.
Am simțit cum îmi dau lacrimile de furie.
— Știți ce? Ajunge. De trei săptămâni vă comportați de parcă sunteți proprietarii apartamentului. Îmi mutați lucrurile, îmi întrerupeți munca și mă certați pentru orice. Nu mai accept.
Elena și-a încrucișat brațele.
— Așa ne mulțumești că am venit să vă ajutăm?
— Nu v-am cerut să-mi conduceți casa. V-am primit pentru controalele medicale, care s-au terminat de două săptămâni.
— Și acum vrei să ne trimiți pe drumuri?
— Vreau să vă întoarceți acasă. Astăzi voi discuta cu Vlad despre plecarea dumneavoastră.
Elena a râs.
— Să vedem ce spune fiul meu! Că doar nu hotărăști tu singură!
A ieșit trântind ușa.
Am încercat să mă culc din nou, dar nu mai puteam adormi.
La zece l-am sunat pe Vlad.
— Trebuie să discutăm despre părinții tăi.
A oftat imediat.
— Ce s-a mai întâmplat?
I-am povestit cum mă treziseră și ce îmi spusese mama lui.
— Vlad, nu mai pot. Trebuie să plece.
— Irina, sunt părinții mei. Nu pot să-i dau afară ca pe niște străini.
— Nu sunt străini. Dar nici eu nu sunt servitoarea lor.
— Mai au puțin și pleacă.
— Asta îmi spui de două săptămâni!
— Vorbim diseară. Sunt la serviciu.
A închis.
Am rămas cu telefonul în mână, realizând că, încă o dată, trebuia să aștept până când lui Vlad îi convenea să discutăm.
După-amiază, când am intrat în dormitor să-mi iau laptopul, am găsit dulapul deschis.
Elena îmi scosese hainele și le așezase pe pat. Cutia cu bijuterii era deschisă lângă ele.
— Ce faceți aici?
— Fac ordine. Ai un haos în dulap!
— V-am spus să nu-mi mai umblați prin lucruri!
— Sunt mama lui Vlad! Nu o străină de pe stradă!
M-am apropiat și am închis cutia cu bijuterii.
— Tocmai pentru că sunteți mama lui Vlad am încercat să vă respect. Dar respectul trebuie să fie reciproc.
Elena și-a pus mâinile în șold.
— Dacă nu-ți convine, poți să pleci tu! Fiul meu nu o să-și alunge părinții!
Am privit-o lung.
— Îmi spuneți să plec din apartamentul pentru care plătesc rată?
— Nu mai scoate ochii cu banii! Vlad este bărbatul casei!
— Atunci să vedem dacă este dispus să se comporte ca un soț.
În seara aceea, când Vlad a venit acasă, părinții lui îl așteptau deja în sufragerie.
Elena a început înainte ca el să-și scoată geaca.
— Mamă, nevastă-ta ne-a spus să plecăm! Ne-a umilit în propria ta casă!
Vlad s-a uitat spre mine.
— Irina, chiar le-ai spus asta?
— Da. Și îți spun și ție: nu mai pot locui cu părinții tăi.
— Dar unde vrei să se ducă?
— Acasă la ei, Vlad! Au apartamentul lor. Nu sunt oameni rămași pe drumuri!
Gheorghe a intervenit.
— Las-o, băiete. Dacă ne consideră o povară, plecăm.
Elena și-a dus batista la ochi.
— După tot ce am făcut pentru tine, Vlad, uite cum suntem tratați!
Soțul meu și-a trecut mâna peste față.
— Irina, poate ar trebui să mai ai puțină răbdare.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Vlad, uită-te la mine. Dorm trei ore pe noapte pentru că ziua nu pot lucra. Mama ta intră peste mine în ședințe, îmi răscolește dulapurile și mă trezește ca să merg după făină. Câtă răbdare mai vrei?
— Știi cum este mama…
— Da, știu. Dar tu știi cum sunt eu? Știi că proiectul pe care l-am terminat azi-noapte ne-a acoperit rata și facturile pentru luna trecută?
Vlad a tăcut.
— Dacă eu nu pot lucra, Vlad, nu avem din ce plăti apartamentul. Și nu pentru că tu nu muncești, ci pentru că avem nevoie de ambele venituri.
Elena a pufnit.
— Vai, ce mare sacrificiu! Stă în fața calculatorului și se plânge!
Atunci m-am întors spre ea.
— Doamnă Elena, nu mai discut despre valoarea muncii mele cu dumneavoastră. Discut cu soțul meu despre casa noastră.
— Vlad, îi permiți să-mi vorbească așa?
El s-a uitat când la mama lui, când la mine.
— Mamă, te rog să ne lași puțin singuri.
— Cum adică?
— Vreau să vorbesc cu Irina.
Elena a ieșit indignată, urmată de Gheorghe.
Am rămas singuri în sufragerie.
— Vlad, nu vreau să te pun să alegi între mine și părinții tăi. Dar vreau să înțelegi că locuința noastră nu poate fi condusă de mama ta.
S-a așezat pe canapea.
— Mi-e greu să le spun să plece. Mama o să considere că o alung.
— Și mie îmi este greu să mă trezesc în fiecare dimineață cu cineva care mă jignește. Dar asta nu te-a împiedicat să-mi ceri să mai suport.
A rămas cu privirea în podea.
— Ai dreptate că am evitat discuția.
— Nu vreau doar să-mi dai dreptate. Vreau să faci ceva.
Vlad a respirat adânc.
— O să vorbesc cu ei. Le cer să plece mâine.
— Și dacă refuză?
— Atunci va trebui să le spun clar că vizita s-a terminat.
În seara aceea, Vlad a intrat în camera de oaspeți.
Am auzit vocea Elenei ridicându-se aproape imediat.
— Nu pot să cred! Propria mea noră mă dă afară și tu îi ții partea!
— Mamă, nu este vorba despre a ține partea cuiva. Ați venit pentru câteva zile și au trecut trei săptămâni.
— Și ce dacă? Nu avem voie să stăm la copilul nostru?
— Aveți voie să ne vizitați. Dar trebuie să respectați faptul că aici locuim eu și Irina.
— Te-a întors împotriva noastră!
— Nu, mamă. Eu am greșit că n-am stabilit limite de la început.
A doua zi dimineață, Elena a refuzat să-și facă bagajele.
S-a așezat la masa din bucătărie și a declarat că nu pleacă nicăieri până când Irina nu-și cere scuze.
Vlad a rămas lângă ușă.
— Mamă, nu o să-i cer Irinei să-și ceară scuze pentru că vrea să fie respectată în casa ei.
— Atunci să știi că nu mai calc niciodată pe aici!
— Îmi pare rău că spui asta. Dar decizia rămâne aceeași.
Gheorghe, care până atunci tăcuse, s-a ridicat.
— Elena, hai să ne strângem lucrurile. Avem casa noastră.
Soacra s-a uitat la el de parcă o trădase.
— Și tu ești împotriva mea?
— Nu sunt împotriva nimănui. Dar nici mie nu mi-ar conveni să vină cineva să-mi spună ce să fac în propria casă.
Elena nu a mai răspuns.
După aproape două ore de reproșuri și bagaje trântite, părinții lui Vlad au plecat.
La ușă, soacra s-a întors spre mine.
— Sper că ești mulțumită, Irina. Ai reușit să-mi îndepărtezi băiatul.
Am privit-o fără să ridic vocea.
— Nu vreau să vi-l îndepărtez. Vreau doar să putem avea o căsnicie în care hotărâm noi doi.
N-a răspuns.
După ce ușa s-a închis, am rămas câteva clipe în hol.
Vlad s-a apropiat.
— Îmi pare rău, Irina.
— Știi ce m-a durut cel mai tare? Nu că mama ta m-a criticat. Ci că tu ai știut și m-ai lăsat să mă descurc singură.
Și-a coborât privirea.
— Știu. Am crezut că dacă nu mă amestec, lucrurile se vor liniști.
— Dar tăcerea ta i-a dat voie să continue.
În săptămânile următoare, Vlad a discutat cu părinții lui și le-a explicat că sunt bineveniți în vizită, dar numai dacă respectă regulile casei și dacă stabilim împreună durata șederii.
Elena a rămas supărată o vreme. Nu mi-a cerut scuze și nici nu am insistat să o facă.
Dar nu a mai intrat în dormitorul meu și nu a mai hotărât când trebuie să mă trezesc.
În prima dimineață liniștită după plecarea lor, am dormit până la zece.
Când m-am trezit, Vlad pregătise cafeaua.
— Ai dormit bine? m-a întrebat.
— Pentru prima dată după trei săptămâni.
S-a așezat lângă mine.
— Nu vreau să mai ajungem aici.
— Nici eu. Dar data viitoare trebuie să fim de aceeași parte înainte să se ajungă la scandal.
A încuviințat.
Am băut cafeaua în liniște, fără să mă grăbesc să justific de ce nu mă trezisem la opt.
Nu mă simțeam vinovată că lucrez de acasă.
Nu mă simțeam obligată să demonstrez că sunt o soție bună prin numărul de ore petrecute în bucătărie.
Și, mai ales, nu mai acceptam ideea că respectul față de părinții soțului înseamnă să renunț la respectul față de mine.
Îmi doream în continuare să avem o relație bună cu Elena și Gheorghe.
Dar nu cu prețul liniștii din propria casă.
Pentru că un musafir, oricât de apropiat ar fi, nu devine stăpân doar pentru că este rudă.
Iar o căsnicie nu poate funcționa dacă unul dintre soți tace de fiecare dată când celălalt este umilit.