Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ramona, ieși din casa mea!
Vocea lui Adrian a răsunat atât de puternic, încât până și Sorin a făcut un pas înapoi.
Cumnata mea a rămas cu mâna ridicată.
— Poftim? Mă dai afară pentru că am spus adevărul?
— Nu. Te dau afară pentru că ai ales să-mi umilești soția chiar de ziua ei!
Ramona a râs disprețuitor.
— Vai, ce sensibilă a devenit Cristina! Nu mai poți spune nimic despre copii în fața ei!
Am simțit că-mi dau lacrimile, dar de data aceasta nu mi-am coborât privirea.
— Ramona, eu nu ți-am cerut să-mi plângi de milă. Ți-am cerut să-mi dai înapoi banii pe care ți i-am împrumutat.
— Și eu ți-am spus că nu am!
— Atunci de ce nu mi-ai spus asta în ultimele luni? De ce mi-ai promis mereu că luna viitoare îmi trimiți?
Sorin a intervenit:
— Cristina, hai să nu stricăm familia pentru niște bani.
M-am întors spre el.
— Niște bani? Sorin, v-am împrumutat 20.000 de lei. Mi-ați restituit doar 1.000!
— Avem doi copii de crescut!
— Știu! Tocmai de aceea v-am ajutat!
Ramona și-a încrucișat brațele.
— Dacă știai că avem greutăți, de ce ne-ai dat banii? Ca să ne faci de rușine mai târziu?
Am privit-o lung.
— Nu, Ramona. Vi i-am dat pentru că am crezut că suntem familie.
Apoi am spus cu vocea tremurândă:
— Banii puteai să nu-i ai. Dar omenia trebuia s-o ai.
Pentru câteva secunde, nimeni n-a mai vorbit.
Adrian s-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr.
— Sorin, vreau să stabilim clar când ne restituiți cei 19.000 de lei rămași.
Fratele lui și-a coborât privirea.
— Nu putem promite un termen acum.
— Atunci veniți cu un plan realist. Dar nu mai acceptăm să ne mințiți.
Ramona și-a luat poșeta.
— Hai, Sorin! Nu mai stăm aici să fim umiliți!
S-a îndreptat spre ușă, apoi s-a întors.
— Să nu vă mai așteptați să venim la mesele voastre!
Adrian a răspuns calm:
— După ce ai spus despre Cristina, nici nu te mai invităm până nu înțelegi ce ai făcut.
Au plecat fără să-și ia rămas-bun.
Tortul meu aniversar rămăsese neatins.
***
După ce am închis ușa, m-am așezat pe canapea și am început să plâng.
Adrian s-a așezat lângă mine.
— Îmi pare rău, Cristina.
— Nu înțeleg cum a putut să-mi spună așa ceva. Știe prin ce am trecut.
Soțul meu mi-a prins mâna.
— Știu.
— Am ajutat-o când plângea că nu are bani pentru copii. Iar acum folosește tocmai faptul că noi nu avem copii ca să mă rănească.
Adrian m-a îmbrățișat.
— Nu trebuia să suportăm asta.
Am privit spre tort.
— Și eu care credeam că o să avem o aniversare frumoasă…
Adrian s-a ridicat, a aprins lumânările și a adus tortul lângă mine.
— Hai să nu-i lăsăm să-ți strice și restul serii.
Am zâmbit printre lacrimi.
Am suflat în lumânări fără să-mi mai pun vreo dorință.
***
A doua zi, Sorin l-a sunat pe Adrian.
— Frate, Ramona este foarte supărată.
— Și Cristina este, a răspuns soțul meu.
— Spune că ați făcut-o de rușine în fața tuturor.
— Sorin, soția ta a jignit-o pe Cristina pentru că nu avem copii. Nu invers.
— Era nervoasă. N-a vrut să spună chiar așa.
Adrian a oftat.
— Dar a spus-o. Și nici măcar nu și-a cerut scuze.
Sorin a schimbat subiectul.
— Cu banii o să rezolvăm noi cumva.
— Nu mai vreau promisiuni vagi. Vreau să discutăm concret despre datorie.
— Nu putem plăti acum.
— Atunci spuneți cât puteți plăti lunar.
Dar Sorin a început să se enerveze.
— Parcă nici nu mai suntem frați!
Adrian i-a răspuns:
— Tocmai pentru că suntem frați ar fi trebuit să putem vorbi cinstit despre asta.
Și a închis.
***
După câteva zile am primit un mesaj de la Ramona.
„O să primești banii când o să putem. Dar să nu mai vorbești cu mine despre sensibilități. Fiecare are problemele lui.”
L-am citit de două ori.
Nicio scuză.
Nicio urmă de regret.
Doar aceeași încercare de a mă face să mă simt vinovată.
I-am răspuns:
„Ramona, nu ți-am cerut să alegi între copiii tăi și datoria față de mine. Ți-am cerut doar să fii sinceră. Îmi datorezi 19.000 de lei și vreau să stabilim cum îi restitui. Iar ce mi-ai spus de ziua mea nu voi accepta niciodată să se repete.”
Nu mi-a mai răspuns.
Atunci eu și Adrian am luat o hotărâre.
Am strâns dovada transferului bancar, mesajele în care Ramona promitea că ne restituie împrumutul și confirmarea celor 1.000 de lei primiți înapoi.
Am discutat cu un avocat despre posibilitățile de recuperare a datoriei.
Ne-a explicat că lipsa unui contract scris complică situația, dar transferurile și mesajele pot constitui dovezi importante, în funcție de conținutul lor.
Nu ne doream un proces cu familia.
Dar nici nu mai eram dispuși să așteptăm la nesfârșit.
Prin avocat le-am transmis o solicitare de restituire și propunerea unui calendar de plăți.
***
La aproape trei săptămâni după aniversarea mea, Sorin a venit singur la noi.
A intrat în sufragerie cu privirea coborâtă.
— Am primit notificarea.
Adrian i-a făcut semn să se așeze.
— Atunci știi de ce trebuie să discutăm.
Sorin a oftat.
— Nu avem toți banii. Dar pot să vă dau câte 1.000 de lei pe lună.
M-am uitat la el.
— Sorin, asta puteai să ne spui și acum un an.
A dat din cap.
— Știu. Am tot sperat că o să ne redresăm.
— Și Ramona?
Și-a frecat mâinile.
— Este supărată. Dar i-am spus că a întrecut măsura.
Am rămas tăcută.
— Cristina, îmi pare rău pentru ce ți-a spus. N-ar fi trebuit să o apăr atunci.
— Nu tu ai rostit cuvintele acelea, Sorin. Dar ai încercat să le faci să pară neimportante.
A coborât capul.
— Ai dreptate.
Am stabilit în scris suma rămasă și un calendar de rambursare, cu ajutorul avocatului.
Nu eram sigură că vor respecta fiecare termen.
Dar măcar nu mai rămăseserăm doar cu promisiuni.
***
În lunile următoare au început să vină primele plăți.
Nu am recuperat imediat cei 19.000 de lei.
Dar datoria a început, în sfârșit, să scadă.
Cu Ramona nu am mai vorbit.
La mesele de familie ne-am evitat.
Soacra mea a încercat să ne împace.
— Cristina, sângele apă nu se face. Nu merită să vă certați pentru bani.
Am privit-o calm.
— Nu banii ne-au despărțit. Ci felul în care Ramona a ales să mă umilească atunci când i-am cerut să-și respecte promisiunea.
N-a mai insistat.
Într-o seară, Adrian m-a întrebat dacă regret că le-am împrumutat banii.
M-am gândit câteva clipe.
— Nu regret că am vrut să ajut. Regret că am crezut că, fiind familie, nu avem nevoie de limite clare.
El a încuviințat.
— De acum înainte nu mai împrumutăm sume mari fără un acord scris.
— Și nu mai lăsăm pe nimeni să ne folosească durerea ca să scape de o datorie.
Au trecut luni de atunci.
Încă mă doare când îmi amintesc aniversarea aceea.
Nu pentru tortul rămas neatins sau pentru invitații care au plecat stânjeniți.
Ci pentru că femeia pe care o ajutasem din suflet a ales să mă rănească tocmai acolo unde știa că sufăr cel mai mult.
Am înțeles că uneori poți recupera banii, chiar dacă durează.
Dar respectul pierdut nu se întoarce odată cu ultimul transfer bancar.
Și că familia nu înseamnă să accepți orice jignire doar pentru că porți același nume sau stai la aceeași masă.
Eu nu i-am cerut Ramonei să-mi fie recunoscătoare toată viața.
I-am cerut doar să-și țină cuvântul.
Iar când nu a putut să-mi dea banii, măcar să nu-mi ia și demnitatea.