Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Adrian i-a promis că o să locuiască aici? am repetat, privind-o pe Rodica. În apartamentul meu?
Soacra mea și-a dat seama că vorbise prea mult. Și-a îndreptat bluza și a încercat să-și recapete aerul autoritar.
— Nu răstălmăci! Fiul meu are dreptul la o viață fericită. Dacă nu mai sunteți bine împreună, trebuie să găsiți o soluție.
— Și soluția voastră era să plec eu din casa pe care am cumpărat-o înainte să-l cunosc?
— Sunteți căsătoriți de șase ani! Nu poți pretinde că totul îți aparține numai ție!
Am privit-o câteva secunde. Femeia aceasta locuia de doi ani în apartamentul meu, îmi dădea ordine, îmi aruncase o oală spre cap și acum îmi explica de ce ar trebui să-i fac loc amantei fiului ei.
— Doamnă Rodica, vreau să vă strângeți lucrurile și să vă găsiți altă locuință. Despre plecare vom stabili un termen și vom proceda legal.
A izbucnit în râs.
— Să vedem ce spune Adrian!
— O să aflăm diseară.
M-am dus în dormitor, am fotografiat urma lăsată de oală pe perete și am salvat imaginile primite de la Mihaela. Apoi am scos dosarul cu actele apartamentului și am sunat un avocat recomandat de o colegă.
Mi-a explicat că locuința cumpărată înaintea căsătoriei era, în principiu, bunul meu propriu. Adrian nu devenea coproprietar doar pentru că locuise acolo, iar eventualele contribuții financiare trebuiau analizate separat.
— Nu semnați nimic și nu încercați să-i scoateți prin forță, mi-a spus. Dacă refuză să plece, există proceduri legale. Iar incidentul cu oala trebuie tratat serios.
La ora șapte seara, Adrian a intrat cu un buchet de flori și o cutie de bomboane.
— La mulți ani, iubito! a spus, încercând să mă sărute.
M-am dat înapoi.
— Pune florile jos. Trebuie să vorbim.
Rodica a apărut imediat din bucătărie.
— Adrian, nevastă-ta a înnebunit! Vrea să mă dea afară!
Am pus telefonul pe masă și i-am arătat fotografiile.
Adrian a încremenit.
— De unde le ai?
— Contează? De șapte luni îmi spui că lucrezi până târziu. Cine este femeia?
— Ioana, pot să explic…
— Atunci explică-mi și de ce ai adus-o în casa mea.
S-a întors brusc spre mama lui.
— Tu i-ai spus?
Rodica a ridicat mâinile.
— M-a tot întrebat! Ce voiai să fac?
Am simțit un nod în gât. Niciunul nu nega. Se certau doar pentru că secretul fusese descoperit.
— Adrian, i-ai promis femeii aceleia că va locui aici?
A tăcut.
— Răspunde!
— I-am spus că, dacă ne despărțim, o să găsim o soluție cu apartamentul.
— Cu apartamentul meu?
— Suntem căsătoriți, Ioana! Am investit și eu bani aici!
— Atunci vom verifica fiecare contribuție. Dar nu vei hotărî tu cine se mută în locuința mea.
Rodica a intervenit furioasă:
— Asta se întâmplă când o femeie crede că este mai importantă decât bărbatul ei!
M-am întors spre ea.
— Astăzi ați aruncat o oală spre mine. Dacă se mai întâmplă ceva asemănător, voi cere imediat ajutorul autorităților. Nu mai accept amenințări în propria casă.
Adrian a privit-o surprins.
— Mamă, ai aruncat o oală spre Ioana?
— N-am lovit-o! Exagerează!
— Putea să mă lovească, Adrian. Și când te-am sunat, mi-ai spus că n-ai timp de scandaluri.
Soțul meu a coborât privirea.
— Îmi pare rău.
— Și mie. Dar vreau să divorțăm.
A încercat să mă convingă să-i mai dau o șansă. Mi-a spus că relația cu cealaltă femeie nu însemna nimic și că ar putea renunța la ea.
— Nu doar infidelitatea ne-a distrus căsnicia, Adrian. Ci faptul că m-ai lăsat doi ani să fiu umilită de mama ta, iar în timpul acesta îți pregăteai altă viață.
În seara aceea, Adrian a plecat la un prieten. Rodica a rămas temporar în apartament, dar am stabilit în scris un termen pentru plecarea ei, după consultarea avocatului.
În zilele următoare a încercat să mă facă să mă răzgândesc. Îmi spunea că voi rămâne singură, că nimeni nu mă va mai lua de nevastă și că distrug familia pentru o greșeală.
Nu i-am mai răspuns la provocări.
După două săptămâni, și-a strâns lucrurile și s-a mutat la o rudă. Adrian a venit să-i transporte bagajele, dar nu a încercat să intre în dormitorul nostru.
La plecare, Rodica s-a oprit în prag.
— Să nu crezi că ai câștigat ceva, Ioana!
— N-am vrut să câștig nimic. Am vrut doar să pot trăi liniștită în casa mea.
Ușa s-a închis în urma lor.
Au urmat câteva luni dificile. Am început procedura de divorț, am discutat prin avocați despre bunurile și cheltuielile comune și am încercat să-mi refac rutina.
Adrian m-a căutat de mai multe ori. Îmi trimitea mesaje în care își cerea iertare și promitea că nu va mai permite nimănui să se amestece în viața noastră.
Dar eu nu mai aveam încredere în promisiunile lui.
Într-o seară, după ce am terminat de zugrăvit peretele lovit de oală, m-am așezat pe marginea patului. Era același loc în care stătusem speriată în dimineața aniversării mele.
Atunci împlinisem treizeci și doi de ani și crezusem că ziua aceea fusese cea mai urâtă din viața mea.
Acum, privind dormitorul liniștit, am înțeles că fusese și ziua în care încetasem să mai accept o căsnicie în care respectul dispăruse.
Nu mă bucuram că divorțam. Îl iubisem pe Adrian și îmi dorisem să îmbătrânim împreună.
Dar nu puteam să-mi construiesc viitorul lângă un om care își adusese amanta în casa mea, în timp ce mama lui mă trata ca pe o servitoare.
Mi-am făcut un ceai, am deschis fereastra și am sunat-o pe Mihaela.
— Ce faci, sărbătorito? m-a întrebat, încercând să mă înveselească.
Am zâmbit.
— Cred că abia acum încep să-mi sărbătoresc ziua de naștere.
Pentru prima dată după doi ani, în apartamentul meu nu se mai auzeau ordine, reproșuri sau uși trântite.
Era doar liniște.
Și, de data aceasta, nu trebuia să cer nimănui voie să mă bucur de ea.