Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Cum adică numai numele tău? a întrebat Mariana, apropiindu-se de telefon.
Andrei a încercat să-mi ia aparatul din mână.
— Cristina, nu este momentul să discutăm despre acte. Au venit invitații!
— Ba cred că este momentul perfect. Mama ta tocmai mi-a spus să plec din casa fiului ei. Aș vrea să știe din a cui casă mă alungă.
Mariana a privit documentul, apoi s-a întors spre Andrei.
— Fiule, ce înseamnă asta?
— Mama, casa a fost cumpărată de Cristina. Dar suntem căsătoriți, locuim amândoi aici…
— Și de ce mi-ai spus că ai cumpărat-o tu?
Andrei a tăcut.
Am închis telefonul.
— Pentru că i-a fost mai ușor să vă lase să credeți că el întreține familia. Eu am plătit avansul din economiile mele, iar casa este înscrisă pe numele meu. Contractul de credit și proveniența banilor pot fi verificate.
Mariana s-a așezat pe un scaun.
— Dar firma? Andrei ne-a spus că are o afacere foarte bună!
— Firma de administrare a proprietăților comerciale este a mea. Am înființat-o înainte să ne căsătorim. Andrei lucrează acolo și primește salariu.
Soțul meu s-a înroșit.
— Cristina, nu trebuia să le spui toate astea!
— Dar trebuia să accept să fiu tratată ca o servitoare în propria casă?
Soneria a sunat din nou. Andrei s-a dus să deschidă, iar în câteva minute sufrageria s-a umplut de rude.
Mariana și-a revenit imediat și a început să le ureze bun venit. Când prima mătușă a întrebat de mâncare, soacra mea s-a uitat spre mine.
— Cristina, adu coastele!
Am luat tava cu cele aproape două kilograme rămase și am așezat-o pe masă.
— Asta este tot ce a rămas. Mariana i-a dat Biancăi restul pentru petrecerea ei.
Unchiul lui Andrei a privit tava, surprins.
— Păi noi suntem aproape douăzeci!
— Știu. Tocmai de aceea am pregătit opt kilograme.
Mariana a încercat să râdă.
— Cristina exagerează. Mai avem garnituri și desert. Nu murim de foame!
— Sigur că nu, am răspuns. Dar eu nu mai gătesc nimic în seara asta.
Mi-am scos șorțul și l-am așezat pe spătarul unui scaun.
Andrei m-a urmărit în bucătărie.
— Vrei să mă faci de râs tocmai la petrecerea pentru promovarea mea?
— Nu eu am luat mâncarea, Andrei. Și nu eu am invitat douăzeci de oameni fără să mă întreb dacă pot pregăti totul singură.
— Bine! O să comand ceva!
— Este o soluție foarte bună.
A comandat platouri calde de la un restaurant. Au ajuns după aproape o oră, iar până atunci invitații au mâncat garniturile și aperitivele pregătite de mine.
Eu m-am așezat pentru prima dată la masă, alături de ceilalți.
Mariana nu mi-a adresat niciun cuvânt toată seara.
După plecarea invitaților, Andrei m-a găsit în sufragerie.
— Cristina, trebuia să discutăm între noi. Nu să le spui tuturor că firma și casa sunt ale tale.
— Nu le-am spus tuturor. I-am explicat mamei tale după ce m-a amenințat că mă dă afară.
— Tot m-ai umilit.
L-am privit lung.
— Andrei, de opt ani mă lași să plătesc aproape tot, iar familia ta crede că trăiesc din banii tăi. Nu te-a deranjat niciodată că eu sunt umilită.
— Nu am vrut să creadă că depind de tine.
— Și ai preferat să creadă că eu depind de tine?
N-a răspuns.
În dimineața următoare am deschis situația financiară primită de la contabilă. Firma mergea bine, dar cheltuielile personale ale familiei crescuseră mult în ultimul an.
Plătisem din veniturile mele concedii, mese și cumpărături pentru rudele lui Andrei, fără să mai discutăm serios despre buget.
Am hotărât să schimb lucrurile.
Nu i-am tăiat salariul și nici nu am folosit firma ca să-l pedepsesc. I-am spus doar că, de acum înainte, cheltuielile personale și ajutorul oferit rudelor trebuie discutate și suportate din bugetele noastre, nu presupuse automat în sarcina mea.
— Dacă vrei să-i cumperi Biancăi ceva, este alegerea ta, i-am explicat. Dar nu mai promite bani, mâncare sau munca mea fără să mă întrebi.
Andrei a acceptat cu greu.
Două zile mai târziu, Bianca m-a sunat.
— Cristina, mama spune că ai făcut un scandal îngrozitor pentru niște coaste!
— Bianca, ai luat peste șase kilograme de carne pregătită pentru invitații fratelui tău. Ți s-a părut normal?
— Mama mi-a spus că pot!
— Atunci data viitoare roag-o pe mama ta să gătească pentru prietenii tăi.
A închis supărată.
În săptămânile următoare, Mariana a încercat să-l convingă pe Andrei că îl controlez prin bani. Dar de data aceasta el nu mai putea pretinde că nu știe adevărul.
Într-o seară, mi-a spus:
— Mama m-a întrebat dacă mai are voie să organizeze masa de Paște la noi.
— Și ce i-ai răspuns?
— Că trebuie să discutăm amândoi înainte.
Am ridicat privirea, surprinsă.
— Și ce a spus?
— Că m-ai schimbat.
— Poate doar ai început să mă asculți.
A zâmbit trist.
— Cred că ai dreptate.
Nu am uitat totul peste noapte. I-am spus clar că, dacă vrea să continuăm căsnicia, trebuie să-și asume partea lui de responsabilitate și să înceteze să mai prezinte munca mea drept succesul lui.
Au trecut câteva luni. Andrei a început să contribuie mai mult la treburile casei și să refuze cererile nerezonabile ale rudelor.
Într-o duminică, Mariana a venit în vizită. A adus o prăjitură și, pentru prima dată, m-a întrebat înainte să intre în bucătărie.
— Cristina, pot să pun asta în frigider?
Am încuviințat.
Nu și-a cerut iertare pentru tot ce făcuse. Dar când Andrei a spus că eu mă ocupasem de renovarea unui spațiu comercial important, nu l-a mai întrerupt ca să-i atribuie lui meritul.
La plecare, s-a oprit lângă ușă.
— Data viitoare când facem o masă în familie, poate pregătesc eu ceva.
— Mi-ar plăcea, doamnă Mariana.
După ce a plecat, Andrei m-a întrebat dacă sunt mulțumită.
— Nu despre mulțumire este vorba. Vreau doar să nu mai fiu singura persoană care muncește pentru confortul tuturor.
M-a luat de mână.
— Am înțeles.
Nu știam dacă schimbarea lui va dura pentru totdeauna. Dar acum aveam limite clare și nu mai eram dispusă să renunț la ele.
Iar când am pregătit următoarea masă de familie, am făcut-o pentru că îmi doream, nu pentru că cineva hotărâse că era obligația mea.