Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce este în plicul acela? am întrebat, fără să-mi pot lua ochii de la mâinile Sofiei.
— Copia scrisorii pe care i-am lăsat-o lui Mihai. Am scris-o de mână, apoi am fotografiat-o înainte să plec la tine acasă. Mi-era teamă că nu voi avea curajul să-ți spun totul față în față.
Am desfăcut plicul. Pe prima pagină, Sofia îmi spunea că este însărcinată, că nu mă înșelase și că își dorește să discutăm înainte să luăm o hotărâre definitivă.
La sfârșit scria: „Adrian, nu-ți cer să mă ierți pentru o greșeală pe care n-am făcut-o. Îți cer doar să nu lași copilul nostru să plătească pentru neîncrederea dintre noi.”
M-am așezat. Nu-mi aminteam să fi simțit vreodată o asemenea rușine.
— Sofia, eu am crezut fotografiile lui Mihai. Nici măcar nu ți-am dat ocazia să-mi demonstrezi că bărbatul acela era vărul tău.
— Știu. M-a durut mai mult decât orice. Dar când am aflat că sunt însărcinată, am încercat să las totul în urmă. Voiam să știi că vei avea un copil.
— Și după scrisoare?
— Am mai sunat de câteva ori. Apoi am primit un mesaj de pe un număr necunoscut. Spunea că este din partea ta și că nu vrei să te mai caut. Nu știu cine l-a trimis.
Mi-am amintit cât de des Mihai îmi spunea că Sofia trebuie uitată. Cât de insistent mă îndemnase să plec din țară și să mă concentrez pe afaceri.
— Trebuie să vorbesc cu el, am spus.
— Adrian, te rog să nu transformi asta într-un război. Matei nu are nevoie de scandaluri. Are nevoie să fie în siguranță.
Am privit-o. Avea dreptate.
— Mai întâi vreau să lămurim situația lui. Dacă ești de acord, facem un test de paternitate.
— Sunt de acord. Dar până atunci nu vreau să-i spunem nimic copilului.
În seara aceea l-am sunat pe Mihai.
— Am întâlnit-o pe Sofia.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Și ce dacă? a întrebat în cele din urmă.
— Are un băiat de nouă ani. Mi-a spus că ți-a lăsat o scrisoare despre sarcină.
— Adrian, femeia aceea încearcă să profite de tine!
— Unde este scrisoarea, Mihai?
— Nu știu despre ce vorbești.
— Și fotografiile cu vărul ei? Știai că era rudă cu ea?
Fratele meu a început să ridice vocea.
— Eu te-am protejat! Fata aceea nu era potrivită pentru tine!
— Nu te-am întrebat dacă era potrivită. Te-am întrebat dacă știai adevărul.
A urmat o pauză lungă.
— Da, a spus în cele din urmă. Știam că bărbatul era vărul ei.
Am închis ochii.
— Și scrisoarea?
— Am citit-o. Dar tu deja plecaseși. M-am gândit că este mai bine să nu-ți complic viața.
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
— Ai hotărât tu că nu trebuie să aflu că voi deveni tată?
— Adrian, eram fratele tău! Voiam să te protejez!
— Nu, Mihai. Ai vrut să ne desparți. Și ai reușit.
Am închis telefonul. În seara aceea i-am trimis un singur mesaj: „Nu mă mai căuta. Am nevoie de timp să înțeleg ce ai făcut.”
În săptămânile următoare, eu și Sofia am făcut demersurile pentru testul de paternitate. Rezultatul a venit după aproape trei săptămâni.
Matei era fiul meu.
Am citit documentul de mai multe ori. Nouă ani. Pierdusem nouă ani în care băiatul meu învățase să meargă, să vorbească, să citească și să meargă la școală.
— Sofia, îmi pare rău, am spus când ne-am întâlnit.
— Nu putem schimba trecutul, Adrian. Dar putem avea grijă să nu-l rănim și noi pe Matei acum.
Am stabilit împreună cum să-i explicăm adevărul, cu sprijinul unui psiholog care nu avea legătură cu școala.
La început, Matei m-a privit neîncrezător.
— Tu ești tatăl meu?
— Da. Dar am aflat abia acum. Și îmi pare rău că n-am fost lângă tine până astăzi.
— De ce?
Am simțit un nod în gât.
— Pentru că adulții au făcut niște greșeli foarte mari. Tu nu ai nicio vină.
Băiatul s-a gândit câteva clipe.
— Pot să-ți spun Adrian până mă obișnuiesc?
— Poți să-mi spui cum te simți tu bine.
Am început să ne vedem de două ori pe săptămână. Mergeam în parc, îl ajutam la teme și îl ascultam povestind despre fotbal și despre cărțile lui preferate.
Între timp, conducerea școlii a analizat incidentul de pe coridor. Cei trei elevi au primit măsuri educative potrivite regulamentului, iar părinții lor au fost chemați la discuții. Matei a primit sprijin fără să fie expus public.
Am aflat și că Sofia avea diplomă de psihologie, dar nu reușise să-și găsească un post stabil după nașterea copilului. Acceptase munca de femeie de serviciu pentru că avea nevoie de un salariu sigur.
— De ce nu mi-ai spus? am întrebat-o.
— Pentru că nu vreau să crezi că trebuie să-mi rezolvi viața. M-am descurcat nouă ani și vreau să pot continua să muncesc.
Am respectat asta. Am ajutat-o să afle despre posturile disponibile în domeniul ei, fără să intervin în recrutare. După câteva luni, a obținut un post de consilier într-un centru educațional.
Am discutat și despre responsabilitățile mele financiare față de Matei. Nu voiam să-i cumpăr afecțiunea cu daruri, ci să contribui constant la creșterea lui.
Într-o duminică, am mers împreună la un meci de fotbal pentru copii. Matei a înscris un gol și a alergat spre marginea terenului.
— Tata, ai văzut?
Am încremenit.
Era prima dată când îmi spunea așa.
— Am văzut, campionule!
M-a îmbrățișat, apoi a fugit înapoi la colegii lui.
Sofia stătea lângă mine, zâmbind cu ochii umezi.
— Nu trebuie să recuperăm totul într-o singură zi, mi-a spus.
— Știu. Dar mi-aș fi dorit să fiu acolo și la primul lui pas.
— Atunci fii aici pentru pașii care urmează.
Am privit-o. Nu știam dacă între noi va mai exista vreodată iubirea de odinioară. Niciunul nu era pregătit să vorbească despre asta.
Dar aveam ceva mult mai important de construit: încrederea unui copil care crescuse fără să-și cunoască tatăl.
Când meciul s-a terminat, Matei a venit alergând și ne-a prins pe amândoi de mână.
— Mergem să mâncăm înghețată?
— Mergem, am răspuns.
În dimineața în care venisem să inspectez școala, crezusem că voi descoperi doar probleme administrative.
În schimb, descoperisem un fiu despre care nu știusem nimic și adevărul despre fratele în care avusesem cea mai mare încredere.
Nu puteam recupera cei nouă ani pierduți.
Dar când Matei mi-a strâns mâna și m-a întrebat dacă voi veni și la următorul meci, am știut că există un lucru pe care îl puteam face.
— O să fiu acolo, i-am promis.
Și de data aceasta aveam de gând să-mi țin promisiunea.