Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce mesaj? am întrebat, uitându-mă la bărbatul care ținea telefonul în mână.
Omul părea tot mai stânjenit. Îl chema Gabi și îl mai văzusem de câteva ori în compania fratelui meu.
— Doamnă Ioana, noi n-am știut că venim fără acordul dumneavoastră. Cătălin ne-a spus că putem folosi sauna oricând.
A întors telefonul spre mine.
Mesajul era trimis cu o seară înainte, pe un grup în care se aflau cei patru musafiri.
„Sâmbătă mergem la sauna noastră. Veniți cu prosoape și ceva de băut. Nu vă faceți griji, eu mă ocup de tot. Avem acces oricând.”
Am citit de două ori.
— Sauna noastră? am repetat, întorcându-mă spre Cătălin.
Fratele meu a ridicat din umeri.
— Hai, Ioana, nu te mai lega de fiecare cuvânt! Le-am spus așa ca să nu stau să le explic toate detaliile.
— Ce detalii? Că sauna este în curtea mea și a lui Radu? Că noi am plătit-o și că tu n-ai contribuit cu niciun leu?
Mirela a intervenit imediat.
— Iar începi cu banii! Parcă nu mai există altceva pe lumea asta!
Radu s-a apropiat de noi.
— Mirela, nu banii sunt problema principală. Problema este că soțul tău invită oameni în curtea noastră fără să ne întrebe.
Gabi și-a luat geanta de jos.
— Îmi pare rău. Noi plecăm. Nu vrem să provocăm probleme.
Ceilalți trei au încuviințat. Unul dintre ei i-a spus lui Cătălin că trebuia să fie sincer de la început.
Fratele meu s-a înroșit și mai tare.
— Acum mă faceți pe mine mincinos?
— Nu noi am scris mesajul, i-a răspuns Gabi.
După ce musafirii au plecat, Cătălin s-a întors furios spre mine.
— Ești mulțumită? M-ai făcut de râs în fața prietenilor!
— Eu te-am făcut de râs sau tu le-ai promis ceva ce nu-ți aparține?
— Sunt fratele tău! Chiar trebuie să cer voie pentru orice?
— Pentru lucrurile care sunt ale mele, da.
Mama, care ascultase toată discuția, s-a apropiat.
— Ioana, mamă, poate Cătălin a exagerat puțin. Dar nu merită să vă certați pentru o saună.
Am privit-o cu tristețe.
— Mamă, dacă eu aș merge în fiecare weekend la Cătălin acasă, i-aș folosi lucrurile, i-aș aduce musafiri și i-aș lăsa mizerie, tot mie mi-ai spune să fiu înțelegătoare?
Mama a tăcut.
— De ce eu trebuie mereu să cedez fiindcă sunt sora mai mare?
— Nu vreau să vă văd certați, a murmurat ea.
— Nici eu. Dar nu putem păstra liniștea numai dacă unul dintre noi acceptă orice.
Cătălin și-a aruncat prosopul peste umăr.
— Bine! De azi înainte nu mai calc pe aici! Să stați singuri cu sauna voastră!
— Este alegerea ta, i-am răspuns. Eu nu te alung din familie. Îți cer doar să ne respecți casa.
A plecat trântind poarta, iar Mirela l-a urmat fără să ne salute.
Mama a rămas câteva minute. Înainte să plece, m-a prins de mână.
— Poate că am greșit și eu. Mereu ți-am cerut ție să fii mai înțelegătoare, pentru că știam că tu cedezi.
— Știu, mamă. Dar am obosit.
A oftat și m-a îmbrățișat.
În următoarele două săptămâni, Cătălin nu mi-a răspuns la telefon. Mirela a scris pe grupul familiei că ne-am schimbat de când avem bani și că nu mai știm să ne bucurăm de rude.
Nu i-am răspuns.
Radu m-a întrebat într-o seară dacă regret că am pus piciorul în prag.
— Regret că am ajuns aici, i-am spus. Dar nu regret că am încuiat sauna.
În weekendul următor am stat doar noi doi în curte. Am făcut curățenie, am reparat banca pătată din saună și am schimbat câteva accesorii deteriorate.
Pentru prima dată după multe luni, am folosit ciubărul fără să mă gândesc cine va strânge paharele după musafiri.
Dar liniștea aceea avea și un gust amar.
Îmi lipsea fratele meu. Nu scandalurile și reproșurile, ci Cătălin cel cu care crescusem, cu care împărțisem aceeași cameră și care venea odinioară la mine doar ca să bem o cafea.
După aproape o lună, m-a sunat într-o seară.
— Ioana, putem vorbi?
Vocea lui era mai liniștită decât de obicei.
— Sigur.
— M-am întâlnit cu Gabi. Mi-a spus că n-ar fi venit niciodată dacă știa că voi nu sunteți de acord.
Am așteptat.
— Și mi-a mai spus ceva. Că m-am purtat de parcă sauna ar fi fost a mea.
— Așa te-ai purtat, Cătălin.
— Știu. Cred că m-am obișnuit să vin la voi și să găsesc totul pregătit. Nici nu m-am mai gândit cât vă costă.
Era prima dată când îl auzeam recunoscând asta.
— Nu vreau să-ți cer bani pentru fiecare vizită, i-am spus. Vreau să pot să spun că sunt obosită fără să te superi. Vreau să vii la mine ca frate, nu ca la un centru de relaxare gratuit.
— Am înțeles.
— Și nu mai aduci niciodată oameni fără să ne întrebi.
— Bine.
Am făcut o pauză.
— Cătălin, poți veni duminică la o cafea. Dar fără saună. Doar să stăm de vorbă.
— Vin, a răspuns el.
Duminică a apărut împreună cu Mirela. Au adus o prăjitură și, pentru prima dată după mult timp, nu aveau prosoape sau genți cu haine de schimb.
Ne-am așezat pe terasă.
Cătălin a privit spre saună, apoi spre Radu.
— Vreau să-mi cer scuze și ție. Am vorbit urât și m-am purtat ca și cum munca voastră nu valorează nimic.
Radu a încuviințat.
— Apreciez că spui asta. Dar regulile rămân.
— Știu.
Mirela nu părea foarte încântată, dar a recunoscut că ar fi trebuit să strângă după ei și să ne întrebe înainte să invite alte persoane.
Am stabilit că vizitele vor fi anunțate din timp, că nu vor mai exista invitați aduși fără acordul nostru și că folosirea frecventă a saunei presupune împărțirea cheltuielilor.
Nu le-am cerut să semneze nimic și nici nu am făcut un tabel cu tarife. Era casa noastră, nu o afacere.
Dar de data aceasta regulile erau clare.
După ce au plecat, Radu m-a întrebat:
— Crezi că o să le respecte?
— Nu știu. Dar dacă nu le respectă, nu mai deschidem sauna. Atât de simplu.
Au trecut câteva săptămâni. Cătălin a început să ne sune înainte să vină, iar când îl refuzam, nu mai făcea scandal.
Într-o sâmbătă ne-a ajutat chiar să curățăm curtea și să pregătim lemnele pentru ciubăr.
Nu deveniserăm peste noapte o familie perfectă. Mai existau mici supărări și comentarii, dar nu mai acceptam ca ele să hotărască ce se întâmplă în casa noastră.
Într-o seară, stăteam cu Radu în ciubăr, privind aburul care se ridica în aerul răcoros.
— Îți amintești prima seară când am terminat de construit aici? m-a întrebat.
Am zâmbit.
— Cum să nu? Mi-ai spus că, în sfârșit, avem și noi un loc unde să ne odihnim.
— Și acum îl avem din nou.
M-am sprijinit de marginea ciubărului și am privit spre sauna luminată discret.
Îmi iubeam fratele. Îmi iubeam mama. Dar învățasem că iubirea pentru familie nu înseamnă să renunț la dreptul de a avea liniște în propria casă.
Iar dacă cineva se supără pentru că îi ceri să te respecte, poate că problema nu este limita pe care ai pus-o, ci faptul că până atunci nu existase niciuna.