Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Sofia, trebuie să-ți arăt niște documente înainte să ajungă Daniel. Dacă află că ai văzut mesajul, o să încerce să ascundă totul.
Am privit-o pe Venera, care stătea lângă ușa încuiată, cu lacrimile curgându-i pe obraji.
— Mai întâi descuie ușa. Nu mă ții aici împotriva voinței mele.
A descuiat imediat și s-a dat la o parte.
— Îmi pare rău. M-am speriat.
— Arată-mi documentele.
Venera a deschis un sertar din sufragerie și a scos un dosar albastru. Înăuntru erau copii după actele casei noastre, o cerere de credit și o procură pe care apărea numele meu.
Am întors ultima pagină. Sub declarația de acord era o semnătură care semăna izbitor cu a mea.
— Eu n-am semnat asta!
— Știu, Sofia. Tocmai de aceea trebuie să mă asculți.
Am simțit cum mi se răcesc mâinile.
— Ce ați făcut cu casa mea?
— Daniel voia să obțină un credit garantat cu locuința voastră. Mi-a cerut să-l ajut cu documentele, fiindcă lucrez în imobiliare. Mi-a spus că ai fost de acord și că urmează să semnezi.
— Și l-ai crezut?
Venera și-a coborât privirea.
— La început, da. Dar când am văzut procura, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. L-am întrebat dacă ai fost personal să o semnezi. A început să mă amenințe că îți va spune despre noi dacă nu-l ajut.
Am izbucnit într-un râs amar.
— Deci tu te culcai cu soțul meu și acum vrei să cred că ești victima lui?
— Nu sunt nevinovată, Sofia. Te-am trădat. Dar nu vreau să pierzi și casa.
Am fotografiat documentele, apoi i-am cerut să-mi trimită conversațiile relevante cu Daniel.
— Unde urma să ajungă banii?
— Într-un cont al unei firme pe care Daniel voia să o deschidă. Spunea că va investi într-o afacere și că tu nu trebuie să afli până când lucrurile sunt finalizate.
— Și vineri ce se întâmplă?
— Avea o întâlnire pentru verificarea ultimelor documente. Nu știu dacă dosarul ar fi fost aprobat. Dar el era convins că va reuși.
În acel moment, telefonul Venerei a început să sune. Era Daniel.
Nu a răspuns.
— Sofia, te rog să mă crezi că îmi pare rău.
Am închis dosarul.
— Doisprezece ani ai fost prietena mea. Ai stat lângă mine când s-a născut Emma. Îți povesteam lucruri pe care nu le spuneam nimănui. Și tu râdeai de mine cu soțul meu.
Venera a început să plângă în hohote.
— Știu că nu merit să mă ierți.
— Atunci măcar nu-mi mai cere asta.
Am ieșit din apartament și am sunat-o pe mama, care avea grijă de Emma.
— Mamă, sunt bine. Te rog să mai stai puțin cu fetița. Trebuie să rezolv ceva important.
Nu voiam să ajung acasă și să mă confrunt cu Daniel înainte să știu exact ce se întâmplase.
Am sunat o avocată recomandată de o colegă. I-am explicat situația și i-am trimis documentele.
— Sofia, primul lucru este să verificăm dacă acea procură există în mod real și dacă s-a făcut vreo înscriere sau cerere de ipotecare. O copie dintr-un dosar nu dovedește că locuința a fost deja grevată de o ipotecă.
— Dar semnătura nu este a mea!
— Atunci trebuie sesizate autoritățile. Nu îl confrunta înainte să păstrăm dovezile și să verificăm situația.
În aceeași după-amiază am făcut demersurile pentru verificarea situației juridice a locuinței și am depus o sesizare privind documentele suspecte.
Daniel m-a sunat de unsprezece ori. Nu i-am răspuns.
Seara, când am ajuns acasă, mă aștepta în sufragerie.
— Sofia, trebuie să vorbim!
— Despre Venera sau despre procura pe care n-am semnat-o niciodată?
Fața i s-a schimbat.
— Ai fost la ea?
— Am văzut documentele, Daniel. Știu despre credit.
A încercat să se apropie.
— Ascultă-mă. Voiam să încep o afacere. Era șansa noastră să câștigăm mai bine!
— Cu casa noastră pusă garanție, fără acordul meu?
— Urma să-ți explic după ce primeam banii.
— Și dacă afacerea mergea prost? Eu și Emma unde locuiam?
Daniel și-a trecut mâinile prin păr.
— Nu s-ar fi întâmplat asta!
— Nu aveai de unde să știi. Și nici nu aveai dreptul să hotărăști singur.
A tăcut.
— Iar Venera? am întrebat. Și ea făcea parte din planul tău de afaceri?
— Sofia, relația cu ea nu a însemnat nimic!
— Doi ani, Daniel. Doi ani în care m-ați mințit și ați râs de mine.
— Avem un copil! Nu poți să distrugi familia pentru asta!
Am simțit din nou furia din mașină.
— Familia nu am distrus-o eu. Tu ai ales să mă înșeli și să ascunzi documente care ne puteau pune locuința în pericol.
I-am spus că vreau să ne despărțim și că, până vom clarifica situația, discuțiile despre bani și proprietate vor trece prin avocați.
În zilele următoare, Daniel s-a mutat temporar într-un apartament închiriat. Am stabilit cum putea să o vadă pe Emma fără să o implicăm în conflictul nostru.
Verificările au arătat că ipoteca nu fusese constituită. Dosarul de credit nu ajunsese la finalizare, iar documentele prezentate necesitau verificări suplimentare. Am răsuflat ușurată, dar ancheta privind procura suspectă abia începea.
Venera a fost chemată să dea explicații despre documentele pe care le pregătise și despre implicarea ei. Nu știam ce vor stabili autoritățile și nici nu voiam să-mi construiesc viitorul așteptând o pedeapsă pentru cei doi.
Voiam doar să-mi protejez fiica și să-mi recapăt liniștea.
Au urmat luni dificile. Am început procedurile de divorț, am verificat fiecare obligație financiară comună și am învățat să nu mai semnez sau să accept explicații fără să citesc documentele.
Emma observa că tatăl ei nu mai locuia cu noi.
Într-o seară, în timp ce îi citeam o poveste, m-a întrebat:
— Mami, tati nu ne mai iubește?
Am închis cartea și am luat-o în brațe.
— Ba te iubește, Emma. Eu și tata avem probleme între noi, dar ele nu sunt din cauza ta.
— Și o să mai vină să mă vadă?
— Da, iubita mea. Veți petrece timp împreună, așa cum am stabilit.
M-a îmbrățișat și și-a lipit obrazul de umărul meu.
În clipa aceea am înțeles că nu aveam nevoie să-i povestesc unui copil de șase ani despre infidelitate, procuri și credite. Avea nevoie de siguranță și de părinți care să nu o transforme în martorul certurilor lor.
După câteva luni, divorțul și aspectele privind locuința erau încă în curs de clarificare, dar eu și Emma locuiam în continuare acasă. Aveam sprijinul mamei și al câtorva prietene care îmi fuseseră alături fără să-mi ceară explicații.
Într-o dimineață am urcat din nou în mașină, pe același loc unde auzisem mesajul Venerei. Am pornit motorul și am privit pentru o clipă ecranul sistemului audio.
Mi-am amintit cât de sigură fusesem de oamenii pe care îi iubeam.
Nu regretam că avusesem încredere în ei. Regretam doar că îmi ignorasem propriile îndoieli atunci când lucrurile începuseră să nu se mai lege.
Am plecat să o iau pe Emma de la școală. Când m-a văzut, a alergat spre mine și mi-a sărit în brațe.
— Mami, astăzi am desenat casa noastră!
Mi-a arătat o foaie pe care desenase două ferestre, o grădină și două siluete ținându-se de mână.
— Aici suntem noi două, mi-a spus.
Am sărutat-o pe frunte.
Nu știam cum se vor încheia toate procedurile și nici cât timp îmi va lua să am din nou încredere într-un om.
Dar știam că nu voi mai accepta o viață în care iubirea este folosită ca scuză pentru minciună, umilință și trădare.
Daniel și Venera îmi luaseră încrederea în ei. Nu aveam să le permit să-mi ia și încrederea în mine.