Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Bianca ținea telefonul ridicat, cu un zâmbet pe care nu mai încerca să-l ascundă.
— Am filmat tot! a repetat. Și vă asigur că oamenii vor afla cum sunt tratați angajații în familia Ionescu!
Victor s-a apropiat imediat de ea.
— Bianca, liniștește-te. Nu trebuie să ajungem până acolo.
— Domnule director, mama dumneavoastră m-a umilit în fața tuturor! Și v-a lovit și pe dumneavoastră!
Adriana a rămas în picioare, lângă masa festivă.
— Nu trebuia să arunc sucul și nici să-mi lovesc fiul. Dar asta nu schimbă faptul că ai umilit-o intenționat pe nora mea.
Bianca a râs disprețuitor.
— Vom vedea ce spune lumea despre asta!
Și a plecat.
Victor s-a întors furios spre mama lui.
— Ai idee ce ai făcut? Fata asta lucrează cu cei mai importanți clienți ai companiei!
— Atunci poate ar trebui să învețe să se poarte cu respect înainte să reprezinte firma, i-a răspuns Adriana.
Eu mi-am luat geanta și l-am chemat pe Matei.
Nu mai aveam nimic de căutat acolo.
În noaptea aceea, Victor nu s-a întors acasă.
Dimineața, telefonul meu era plin de mesaje.
Bianca publicase înregistrarea.
Dar nu întreaga înregistrare.
Videoclipul începea exact în momentul în care Adriana îi arunca sucul în față.
Urma palma dată lui Victor.
Apoi apăream eu, așezată la masa copiilor, fără să intervin.
Deasupra filmării scria că familia unui om de afaceri umilise o angajată în timpul unei petreceri.
Nu apărea cum Bianca îmi ocupase locul.
Nu apărea replica prin care mă trimisese la masa copiilor.
Și nici felul în care Victor îi luase apărarea.
Până la prânz, videoclipul circula pe rețelele sociale.
Oamenii ne insultau.
Unii cereau concedierea Adrianei, fără să știe că ea nici măcar nu era angajata companiei.
Alții spuneau că eu eram cea mai vinovată, fiindcă privisem totul fără să reacționez.
Nu încercam să justific gesturile soacrei mele.
Dar nici nu puteam accepta ca Bianca să prezinte doar partea din poveste care îi convenea.
Victor a venit acasă spre seară.
A intrat în bucătărie și a pus telefonul pe masă.
— Ești mulțumită, Irina? Reporterii sunt la sediu! Partenerii ne sună! Toată lumea vorbește despre noi!
— Eu nu am publicat nimic.
— Dar mama ta a provocat scandalul!
— Mama ta, Victor.
Adriana a apărut din camera de oaspeți.
Rămăsese la noi peste noapte, îngrijorată pentru mine și Matei.
— Nu trebuie să-mi amintești că sunt mama ta, a spus. Tocmai de aceea mă doare să văd cum te porți cu soția ta.
Victor și-a frecat fruntea.
— Trebuie să vă cereți scuze public. Amândouă.
Am privit-o pe Adriana.
Apoi m-am întors spre el.
— Putem discuta despre scuze. Dar mai întâi vreau să vezi ceva.
Am deschis telefonul.
În dimineața aceea contactasem restaurantul și solicitasem păstrarea înregistrărilor de supraveghere. Administratorul confirmase că imaginile existau, iar avocații companiei puteau cere acces la ele pe căile legale.
Acum aveam o copie pusă la dispoziție pentru analizarea incidentului.
Am pornit filmarea.
Se vedea clar cum Bianca intrase în salon.
Cum se așezase pe locul meu.
Cum îmi arătase masa copiilor.
Și cum zâmbise satisfăcută după ce mă mutasem.
Victor privea ecranul fără să spună nimic.
Apoi apărea intervenția Adrianei.
Filmul nu ascundea nici sucul aruncat, nici palma.
Dar arăta întreaga succesiune a evenimentelor.
— Acum ai văzut? a întrebat Adriana.
Victor a rămas tăcut.
— Bianca a provocat-o intenționat pe Irina, a continuat soacra mea. Dar tu erai atât de preocupat să o aperi, încât nici nu ai observat.
— Mama, gesturile tale tot nu sunt acceptabile.
— Știu. Și îmi asum ce am făcut. Tu când ai de gând să-ți asumi partea ta?
Am oprit filmarea.
— Victor, vreau ca departamentul juridic să analizeze înregistrarea completă și modul în care a ajuns pe internet. Apoi compania trebuie să prezinte public faptele, fără să ascundă nimic.
— Dacă facem asta, Bianca va avea probleme.
L-am privit lung.
— Dar când eu și mama ta eram insultate de oameni care nu știau adevărul, nu te-a preocupat ce probleme avem noi?
N-a răspuns.
Exact atunci i-a sunat telefonul.
Era Bianca.
Victor a răspuns pe difuzor.
— Domnule director, reporterii mă caută peste tot. Mi-e frică!
Vocea îi tremura.
— Nu ieși din clădire. Mă ocup eu, i-a spus Victor imediat.
— Poate ar trebui să-mi dau demisia…
— Nu vorbi prostii!
— Dar cumnata nu mă place. Sigur v-a cerut să mă concediați!
Victor s-a uitat spre mine.
— Nimeni nu mă poate obliga să concediez pe cineva.
Adriana a întins mâna.
— Dă-mi telefonul.
— Mamă, te rog…
— Victor, dă-mi telefonul.
Soțul meu i l-a întins.
— Domnișoară Stan, a spus Adriana calm, fiul meu nu va avea curajul să analizeze obiectiv situația cât timp este atât de preocupat să vă protejeze.
Bianca nu a răspuns.
— De aceea voi solicita convocarea consiliului de administrație.
Victor a încremenit.
— Mamă!
Adriana a închis apelul și a pus telefonul pe masă.
— Irina, trimite înregistrarea integrală departamentului juridic. Și cere să fie verificate deconturile, bonusurile și deplasările aprobate pentru Bianca Stan.
Victor s-a ridicat brusc.
— Nu poți face asta!
Adriana l-a privit fără să clipească.
— Ba pot. Am dreptul să cer verificări în compania în care sunt acționară.
Apoi a rostit cuvintele care l-au făcut să se așeze la loc.
— Ai uitat că firma asta nu poartă numai numele tău în acte.
Victor părea că nu mai găsește nimic de spus.
Compania fusese înființată de tatăl lui, iar după moartea acestuia, Adriana moștenise un pachet important de acțiuni.
Victor conducea activitatea zilnică, dar nu era singurul proprietar.
Și, până în acel moment, se obișnuise să creadă că mama lui nu se va implica niciodată în deciziile firmei.
Se înșelase.
În următoarele zile, departamentul juridic a analizat înregistrările și circumstanțele publicării videoclipului.
Bianca a fost invitată să ofere explicații.
Inițial a susținut că distribuise filmarea pentru a demonstra că fusese agresată.
Dar când i s-a cerut să explice de ce eliminase secvențele de la începutul incidentului, a recunoscut că voise să prezinte situația într-o lumină favorabilă ei.
— M-am simțit umilită, a spus. Voiam ca lumea să știe ce mi s-a întâmplat.
— Aveai dreptul să reclami incidentul, i-a răspuns reprezentantul juridic. Dar trebuie să analizăm și dacă ai folosit informații sau înregistrări obținute în cadrul evenimentului într-un mod care a încălcat obligațiile profesionale.
Adriana nu a încercat să nege ce făcuse.
Și-a asumat public gesturile și a transmis că regretă faptul că reacționase fizic.
Dar a cerut să fie prezentat și contextul complet al incidentului.
Compania a publicat un comunicat echilibrat, însoțit de explicațiile necesare și de secvențele din înregistrare a căror difuzare fusese autorizată.
Reacțiile oamenilor au început să se schimbe.
Nu toți au fost de partea noastră.
Unii au considerat în continuare că Adriana nu avea nicio scuză pentru gesturile ei.
Alții au observat însă că Bianca mă provocase și că Victor nu intervenise pentru a-și apăra soția.
Pentru mine, important era că adevărul nu mai putea fi redus la câteva secunde alese convenabil.
Dar verificarea financiară avea să scoată la iveală o problemă și mai serioasă.
La ședința consiliului, directorul financiar a prezentat mai multe cheltuieli aprobate de Victor în ultimii doi ani.
Bianca primise bonusuri considerabil mai mari decât cele acordate altor angajați cu responsabilități comparabile.
Existau deconturi pentru deplasări la hoteluri scumpe, mese și servicii care nu aveau justificări profesionale suficient de clare.
Nu toate cheltuielile erau neapărat nelegale.
Dar multe necesitau explicații și documente suplimentare.
Adriana s-a întors spre Victor.
— De ce ai aprobat toate acestea?
— Bianca muncește enorm pentru companie!
— Atunci ar trebui să existe documente care să justifice fiecare plată.
Victor a început să se înroșească.
— Mamă, nu ai idee câte responsabilități are!
— Tocmai de aceea am cerut verificarea. Să vedem ce responsabilități justifică aceste sume.
Eu stăteam la capătul mesei și ascultam.
Nu voiam să-l văd pe Victor umilit.
Voiam doar să înțeleg de ce bărbatul care îmi spunea mereu că Bianca este o simplă asistentă îi acordase atât de multă atenție și atât de multe avantaje.
După ședință, Victor m-a ajuns pe hol.
— Irina, trebuie să vorbim.
— Te ascult.
— Lucrurile dintre mine și Bianca nu sunt ceea ce crezi.
Am simțit un nod în gât.
— Atunci spune-mi ce sunt.
A rămas câteva secunde tăcut.
— M-am obișnuit să mă bazez pe ea pentru orice. Îmi organiza programul, deplasările, întâlnirile. La un moment dat, am început să-i ofer mai multă libertate decât ar fi trebuit.
— Și ai lăsat-o să creadă că poate decide inclusiv unde stă soția ta la masă?
Și-a coborât privirea.
— Da. Am greșit.
— Victor, de zece ani îți spun că Bianca depășește limitele. Și de fiecare dată m-ai făcut să cred că problema sunt eu.
— Știu.
— Nu, nu cred că știi. Pentru că, dacă ai fi știut, nu m-ai fi lăsat să mă ridic de pe scaun în seara aceea.
Victor a încercat să-mi prindă mâna.
Am retras-o.
— Am nevoie de timp, i-am spus.
— Vrei să divorțăm?
L-am privit lung.
— Nu știu încă. Dar știu că nu mai pot continua aceeași căsnicie.
În săptămânile următoare, consiliul a decis schimbarea procedurilor de aprobare a cheltuielilor și separarea responsabilităților administrative de cele personale ale directorului.
Bianca a fost supusă unei cercetări disciplinare, cu posibilitatea de a-și prezenta apărarea.
După analizarea faptelor, compania a decis încetarea raporturilor de muncă prin procedurile legale aplicabile.
Victor a rămas temporar în funcție, dar i-au fost limitate anumite atribuții până la finalizarea verificărilor financiare.
Adriana nu a sărbătorit.
Într-o seară, când am rămas singure în bucătărie, mi-a spus:
— Irina, îmi pare rău că am aruncat sucul și că l-am lovit pe Victor. Am făcut un lucru pe care nu trebuia să-l fac.
Am privit-o.
— Dar nu-mi pare rău că te-am apărat, a continuat. Ar fi trebuit să-i spun fiului meu mult mai devreme că nu se poartă cum trebuie cu tine.
Mi-au dat lacrimile.
— Nu m-am așteptat niciodată să fiți dumneavoastră cea care mă apără.
Adriana mi-a prins mâna.
— Ești soția fiului meu și mama nepotului meu. Dar chiar dacă nu ai fi fost, tot nu meritai să fii tratată așa.
Am îmbrățișat-o.
Era prima dată când simțeam că între noi exista mai mult decât o relație de familie.
Exista respect.
Cu Victor lucrurile au fost mai complicate.
Nu i-am cerut să plece definitiv din casă, dar am hotărât să locuim separat pentru o perioadă.
Matei a continuat să-și vadă tatăl, iar noi am încercat să păstrăm discuțiile despre problemele căsniciei departe de copil.
Victor a început consiliere individuală.
Mai târziu am acceptat să participăm împreună la câteva ședințe de terapie de cuplu.
Nu pentru că îi promisesem că îl voi ierta.
Ci pentru că voiam să înțeleg dacă mai exista ceva ce putea fi reparat.
Într-o seară, după una dintre întâlniri, Victor mi-a spus:
— Am crezut că dacă aduc bani acasă și conduc compania, îmi îndeplinesc toate obligațiile de soț.
— Și acum?
— Acum înțeleg că te