Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Dacă începe să pună întrebări, spunem că nu mai gândește limpede, a continuat mama în înregistrare. E singură cu copilul, muncește toată ziua și e mereu obosită. Cine o să o creadă?
Daniel a râs.
— Exact. O convingem că a semnat și a uitat. Iar dacă face scandal, spunem că nu e în toate mințile.
Tata stătea în fotoliu, cu privirea în podea.
— Eu v-am spus că nu trebuia să faceți asta. Clara nu merită să plătească datoriile lui Daniel.
— Acum e prea târziu să faci pe sfântul! i-a răspuns mama. Ai semnat și tu unde a fost nevoie!
Am oprit filmarea. Nu-mi mai simțeam degetele.
Propria mea familie folosise numele meu pentru un împrumut de 180.000 de lei. Și pregătise deja o explicație pentru momentul în care aveam să descopăr.
Mi-am amintit de ziua în care Daniel îmi ceruse o copie după buletin. Spunea că avea nevoie de ea pentru niște documente ale firmei lui de transport. Mama insistase să-l ajut.
— Este fratele tău, Clara. Ce poate să facă rău cu o copie după buletin?
Acum înțelegeam cât de mult greșisem având încredere în ei.
Am salvat și această înregistrare, apoi am verificat dacă fișierele originale rămăseseră în arhiva camerei. Nu știam încă ce documente folosiseră și nici dacă datoria putea ajunge legal în sarcina mea.
Dar știam că nu mai puteam trata lucrurile ca pe o simplă ceartă de familie.
În dimineața următoare, am mers la o avocată recomandată de o colegă. I-am arătat filmările și i-am povestit ce se întâmplase cu Emil.
— Clara, avem două probleme grave, mi-a spus. Agresiunea asupra copilului și posibila fraudă financiară. Trebuie să le tratăm separat și să păstrăm toate dovezile.
Am depus plângere și am pus la dispoziția autorităților înregistrările, împreună cu documentele medicale ale lui Emil.
Avocata m-a ajutat să solicit informații despre împrumutul despre care auzisem. Până la verificarea actelor, nimeni nu putea spune cu certitudine cum fusese obținut.
Între timp, mama mă suna fără oprire.
Într-un mesaj mi-a scris: „Ai făcut familia de rușine pentru o palmă. Să nu mai calci pe la noi!”
I-am răspuns o singură dată.
„Nu eu am făcut familia de rușine. Voi mi-ați rănit copilul. Iar despre bani vor discuta autoritățile.”
Apoi am încetat să mai răspund.
După câteva zile, avocata m-a chemat la birou. Obținuse primele informații despre contract.
— Clara, împrumutul există. Este de 180.000 de lei, iar în documente figurezi ca împrumutată.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Dar eu n-am semnat nimic!
— Tocmai asta trebuie verificat. Semnătura care apare aici va trebui examinată. Sunt și neconcordanțe în datele de contact folosite.
Am privit copia contractului. Numele meu, seria actului de identitate și o semnătură care încerca să semene cu a mea.
— Daniel a făcut asta, am șoptit.
— Vom lăsa ancheta să stabilească exact cine a participat. Tu trebuie să continui să cooperezi și să protejezi documentele.
În seara aceea, după ce Emil a adormit, am stat mult timp la masa din bucătărie. Mă gândeam la toate dățile în care îi ajutasem pe ai mei cu bani, cumpărături și drumuri la doctor.
Nu le cerusem niciodată nimic în schimb.
Și totuși, pentru ei, eu devenisem persoana pe care puteau să o sacrifice pentru a salva afacerea lui Daniel.
O săptămână mai târziu, am găsit în cutia poștală un plic. Era de la tata.
Scrisese doar câteva rânduri.
„Clara, am greșit când te-am ținut de braț și am lăsat-o pe mama ta să-l lovească pe Emil. Nu am nicio scuză. Daniel a folosit documentele tale fără acordul tău, iar eu am aflat înainte ca totul să iasă la iveală. Mi-a fost frică să spun adevărul. Îmi pare rău.”
Am citit scrisoarea de trei ori.
Omul care mă ținuse cu forța în timp ce fiul meu plângea recunoștea, în sfârșit, ce făcuse.
Dar nu m-am grăbit să-l iert.
Am dus scrisoarea avocatei, iar aceasta mi-a recomandat să o păstrez și să o prezint anchetatorilor.
În săptămânile următoare, verificările au arătat că Daniel folosise documente