Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Pe ecranul telefonului era un mesaj lung de la Mariana, trimis în dimineața aceea.
„Radu, să nu te lași păcălit de Irina. Dacă vrea să plece din apartament, las-o să plece singură. Tu rămâi unde ești. Dacă te muți cu ea, să nu mai vii la mine să ceri bani. Nu-ți mai plătesc nicio factură și nu mai primești nimic de la mine. Să vedem cât rezistați fără ajutorul meu!”
Am citit mesajul de două ori.
— Și tu ce i-ai răspuns? l-am întrebat.
Radu a rămas cu privirea în ceașca de cafea.
— Nimic.
Am împins telefonul spre el.
— Atunci nu s-a schimbat nimic.
— Irina, ascultă-mă…
— Nu, Radu. De o săptămână îmi spui că îți pare rău. Dar când mama ta te amenință că nu-ți mai dă bani, tu taci din nou.
A oftat și și-a trecut mâna prin păr.
— Mi-e frică să nu ne descurcăm.
Răspunsul lui m-a surprins.
Era prima dată când recunoștea asta.
— Și mie mi-e frică, i-am spus. Sunt însărcinată, avem o fetiță de patru ani și nu știu cum va arăta viața noastră peste câteva luni. Dar nu putem continua să trăim după regulile mamei tale.
Radu a scos din geantă o foaie împăturită.
— Am început să fac niște calcule.
Pe hârtie erau trecute salariile noastre, cheltuielile lunare și câteva chirii din București.
— Am găsit două apartamente cu două camere. Nu sunt la fel de aproape de serviciu, dar cred că ne-am descurca.
M-am uitat la el.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că încă nu știam dacă pot face pasul acesta.
— Și acum știi?
A rămas tăcut câteva secunde.
— Vreau să încerc, Irina. Dar trebuie să discut cu mama.
Am clătinat din cap.
— Nu trebuie să-i ceri voie. Trebuie să-i comunici ce ai hotărât.
Ne-am despărțit fără să stabilim că mă întorc acasă.
În seara aceea, Radu s-a dus la Mariana.
Mai târziu mi-a povestit ce se întâmplase.
— Mamă, eu și Irina vrem să ne mutăm cu chirie.
Mariana a izbucnit imediat.
— Pentru ce să arunci bani pe chirie când ai apartamentul tău?
— Pentru că nu mai putem trăi așa.
— Din cauza nevestei tale! Te-a întors împotriva mea!
— Nu, mamă. Din cauza faptului că ai ajuns să hotărăști aproape totul pentru noi.
Mariana s-a ridicat de la masă.
— Eu v-am ajutat când n-aveați bani nici de facturi!
— Știu. Și îți mulțumesc. Dar ajutorul nu poate însemna că ai dreptul să-i spui Irinei ce să facă în privința sarcinii.
— Eu am spus doar adevărul!
— Ai jignit-o în fața Ilincăi. Iar eu am stat și n-am făcut nimic. Pentru asta îmi este rușine.
Mariana a început să plângă.
— Deci îți alegi nevasta și mă arunci pe mine?
— Nu te arunc nicăieri, mamă. Dar Irina este soția mea, iar copiii sunt responsabilitatea noastră. Nu a ta.
Atunci Mariana a scos cheia apartamentului din geantă și a pus-o pe masă.
— Poftim! Ia-ți cheia! Dar să nu mai vii să-mi ceri nimic!
Radu a luat-o.
— Bine, mamă. Nu o să-ți mai cerem bani.
Pentru prima dată, Mariana nu mai avea cu ce să-l amenințe.
A doua zi, Radu m-a sunat.
— Am luat cheia de la mama. Și am stabilit două vizionări pentru sâmbătă.
Nu i-am spus că mă întorc.
Dar am acceptat să merg cu el.
Primul apartament era prea scump. Al doilea avea o bucătărie mică și camere modeste, dar era curat, luminos și aproape de o grădiniță.
Ilinca a alergat spre fereastră.
— Mami, uite! Se vede un parc!
Am zâmbit, apoi m-am uitat spre Radu.
— Ai calculat și cheltuielile pentru când voi intra în concediu de maternitate?
— Da. Va trebui să renunțăm la câteva lucruri, dar putem acoperi chiria și facturile din veniturile noastre.
Mi-a arătat din nou calculele.
De data aceasta erau mai detaliate. Inclusese cheltuielile cu grădinița, alimentele, controalele medicale și o rezervă pentru situații neprevăzute.
— Și apartamentul tău? l-am întrebat.
— M-am interesat dacă îl putem închiria legal. Dacă găsim chiriași, ne va ajuta să acoperim o parte din cheltuieli.
Nu era un plan perfect.
Dar, pentru prima dată, Radu încerca să găsească soluții fără să aștepte ca mama lui să le ofere.
Am semnat contractul de închiriere împreună.
Totuși, am rămas încă două săptămâni la părinții mei, până când am văzut că mutarea era organizată și că Radu își respecta hotărârile.
Într-o după-amiază, Mariana m-a sunat de pe un număr necunoscut.
Am răspuns fără să știu cine este.
— Irina, sunt eu.
Am rămas tăcută.
— Am auzit că vă mutați.
— Da, Mariana.
— Să știi că nu sunt de acord. Dar Radu mi-a spus că nu mai am dreptul să mă amestec.
— Așa este.
A urmat o pauză.
— Eu doar m-am speriat că nu o să vă descurcați cu doi copii.
— Și eu am temeri. Dar nu aveți dreptul să mă jigniți sau să hotărâți în locul meu.
— Poate am vorbit prea urât.
— Ați vorbit foarte urât, Mariana. Și Ilinca a auzit tot.
Soacra mea n-a răspuns imediat.
— Îmi pare rău că am speriat-o pe cea mică, a spus în cele din urmă.
Nu erau scuze pentru tot ce făcuse.
Dar nici nu aveam nevoie să rezolvăm întreaga relație printr-un singur telefon.
— Avem nevoie de liniște, i-am spus. Dacă vreți să ne vizitați, ne sunați înainte. Și nu mai discutăm despre deciziile noastre privind copiii.
— Am înțeles.
În ziua mutării, Radu a venit cu o dubă închiriată și a cărat singur cele mai multe cutii.
Tata l-a ajutat cu mobila, iar mama a stat cu Ilinca.
Seara, când am rămas doar noi trei în apartamentul nou, Radu s-a așezat lângă mine pe canapea.
— Irina, știu că am greșit. Nu doar în ziua aceea. Ani întregi te-am lăsat să te descurci singură cu mama.
— Știu.
— Nu pot să schimb ce am făcut. Dar vreau să mă schimb eu.
L-am privit.
— Atunci să nu mai aștepți să plec de acasă ca să mă asculți.
A încuviințat.
Ilinca a venit alergând din dormitor, ținând ursulețul în brațe.
— Mami, unde punem pătuțul bebelușului?
Radu s-a ridicat și a mers cu ea în cameră.
— Hai să vedem împreună, prințeso.
Am rămas câteva clipe pe canapea, ascultându-i cum discutau despre locul unde ar încăpea pătuțul.
Nu aveam mobilă scumpă.
Nu aveam o casă mare.
Și știam că următoarele luni nu aveau să fie ușoare.
Dar aveam un început în care deciziile se luau între mine și soțul meu, nu la telefon cu mama lui.
În seara aceea, înainte să stingem lumina, Radu mi-a pus mâna pe abdomen.
— Îmi pare rău că nu te-am apărat atunci.
— Și mie, i-am răspuns.
— O să avem grijă de amândoi copiii noștri, Irina.
L-am privit câteva secunde.
— Împreună, Radu. Asta am vrut de la început.
Și, pentru prima dată după săptămâni întregi, am adormit fără să mă întreb ce va spune Mariana a doua zi.