Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Emilia, ce legătură ai tu cu firma care mi-a reziliat contractul?
Dan nu mai țipa. Vocea îi devenise nesigură, iar în spatele lui o auzeam pe Doina întrebând ce se întâmplase.
— O legătură pe care ai fi cunoscut-o dacă te-ar fi interesat vreodată cu ce mă ocup, i-am răspuns.
— Știu că ai o firmă de investiții!
— Atunci ar fi trebuit să știi și în ce investește.
Am deschis laptopul și am căutat documentele pe care avocatul meu mi le trimisese în dimineața aceea.
— Ellison Invest, compania mea, deține pachetul majoritar de acțiuni la Meridian Development. Firma care ți-a acordat contractul de opt milioane de lei.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Tu… ești proprietara Meridian?
— Sunt acționarul majoritar, prin compania mea. Nu este același lucru, dar înțeleg de ce te surprinde.
— Dumnezeule, Emilia! Și ai stat să-mi pierd contractul fără să faci nimic?
Am rămas cu telefonul la ureche, nevenindu-mi să cred ce auzeam.
— Dan, auditorii au descoperit facturi pentru lucrări neexecutate, materiale supraevaluate și subcontractori care nu existau în evidențele șantierelor. Ai primit notificări și zece zile lucrătoare să clarifici situația.
— Erau niște greșeli contabile!
— Atunci de ce nu le-ai corectat?
N-a răspuns.
— Nu eu ți-am anulat contractul pentru că m-ai dat afară. Contractul a fost reziliat pentru încălcările constatate, după expirarea termenului de remediere. Decizia era pregătită înainte de cearta de aseară.
— Puteai să intervii!
— Să ascund facturile false fiindcă ești soțul meu?
Atunci am auzit vocea Doinei.
— Dă-mi telefonul, Dan!
O clipă mai târziu, soacra mea țipa în receptor.
— Nenorocito! Ne-ai vândut casa și acum vrei să-i distrugi și afacerea băiatului meu?
— Doamnă Doina, casa aparținea companiei mele înainte să mă căsătoresc cu Dan. El știa asta. Iar contractul l-a pierdut din cauza propriilor decizii.
— O să te dăm în judecată!
— Aveți acest drept. Avocatul meu poate discuta cu avocatul dumneavoastră.
Din fundal s-a auzit Valentina.
— Și noi unde o să locuim? Să ne dea măcar timp să ne găsim altceva!
Am inspirat adânc.
— Cumpărătorul a fost informat că locuința este ocupată. Veți primi notificările legale și veți avea timpul prevăzut de lege. Nimeni nu vă scoate mâine în stradă.
— Dar eu am camera mea acolo! a strigat Valentina.
— Atunci poate este momentul să începi să cauți o locuință pe care să ți-o permiți.
Am închis.
Nu simțeam bucurie. Mai degrabă o oboseală cumplită, amestecată cu ușurarea că nu mai trebuia să mă prefac.
Cu două luni înainte descoperisem că Dan mă înșela. Nu printr-un zvon, ci din mesaje și rezervări pe care chiar el le lăsase la vedere. Când îl confruntasem, îmi spusese că exagerez și că nu era treaba mea unde mergea cu partenerii de afaceri.
Atunci începusem să discut cu Răzvan, avocatul meu, despre divorț și despre vânzarea vilei. Cumpărătorul fusese găsit înainte de scandalul cu tava Valentinei. Noaptea în care mă alungaseră nu făcuse decât să-mi confirme că nu mai aveam de ce să amân.
În aceeași zi, Răzvan mi-a explicat și situația firmei lui Dan. Meridian urma să solicite recuperarea sumelor facturate nejustificat. Contractul de opt milioane de lei nu fusese plătit integral, dar pierderea lucrărilor rămase și eventualele restituiri puneau Westbridge Construct într-o situație dificilă.
— Vreau ca totul să fie făcut corect, i-am spus. Nu vreau să existe nici măcar impresia că am folosit compania pentru o răzbunare personală.
— Auditul, notificările și decizia de reziliere sunt documentate, mi-a răspuns. Nu vom amesteca divorțul cu litigiul comercial.
Două zile mai târziu, Dan a cerut să ne întâlnim.
Am acceptat doar la biroul avocatului.
A venit însoțit de Doina și Valentina. Soțul meu purta aceeași cămașă șifonată pe care o văzusem în fotografiile trimise cu o zi înainte. Valentina nu mai zâmbea, iar Doina își ținea geanta strâns la piept.
— Emilia, putem rezolva lucrurile, a început Dan imediat ce m-am așezat.
Răzvan a pus pe masă cererea de divorț, documentele privind proprietatea și corespondența referitoare la contractul comercial.
Doina a privit dosarele.
— Chiar vrei să divorțezi pentru o farfurie cu mâncare?
M-am uitat la ea.
— Nu pentru o farfurie. Pentru cinci ani în care am fost tratată ca o servitoare, pentru minciunile fiului dumneavoastră și pentru seara în care m-ați aruncat în ploaie, iar el v-a dat dreptate.
Dan s-a aplecat spre mine.
— Am greșit. Îmi pare rău. Dar suntem o familie.
— O familie nu își alungă unul dintre membri pentru că refuză să ducă cina unei femei adulte la etaj.
— Emilia, te rog. Dacă Meridian reia contractul, îmi pot salva firma.
Atunci am înțeles de ce venise cu adevărat.
— Nu ai venit să-mi ceri iertare pentru ce mi-ai făcut. Ai venit pentru contract.
— Nu este adevărat!
— Atunci spune-mi când ai fi venit să mă cauți dacă firma ta nu pierdea nimic.
Dan și-a coborât privirea.
N-a avut un răspuns.
Răzvan a intervenit și i-a explicat că eventualele contestații privind rezilierea trebuiau formulate pe căile contractuale, iar plățile datorate pentru lucrări executate corect urmau să fie verificate și achitate conform obligațiilor legale.
Valentina a început să plângă.
— Dar eu ce fac? Unde mă duc?
Am privit-o pe femeia care mă filmase râzând, în timp ce îmi ridicam valiza din ploaie.
— Valentina, ai treizeci și doi de ani. Poți să muncești, să închiriezi o locuință și să-ți organizezi singură viața.
— Ce ușor vorbești tu, cu toate firmele tale!
— Nu mi-a fost ușor când am început cu două camere închiriate pentru birou și cu economiile puse în joc. Dar am muncit. Nu am așteptat să-mi aducă altcineva micul dejun în dormitor.
Doina s-a ridicat indignată.
— N-ai avut niciodată respect pentru familia noastră!
— Ba da. Atât de mult, încât am uitat să cer respect și pentru mine.
Întâlnirea s-a încheiat fără împăcare.
În lunile următoare, firma lui Dan a pierdut și alți clienți după ce au început verificările facturilor. A negociat rambursări cu creditorii, iar în cele din urmă Westbridge Construct și-a încetat activitatea. Litigiul privind sumele facturate nejustificat a continuat separat.
Doina s-a mutat într-un apartament mai mic. Valentina și-a găsit un serviciu, după ce ani întregi susținuse că nu exista nimic potrivit pentru ea. Toți au părăsit vila în urma procedurilor legale, fără vreo evacuare peste noapte.
Dan a încercat de mai multe ori să mă contacteze. Uneori își cerea iertare. Alteori îmi reproșa că îl lăsasem să piardă tot.
Am ales să comunicăm doar prin avocați.
Șase luni mai târziu, divorțul era finalizat. Convenția matrimonială și documentele societății clarificaseră bunurile separate, iar obligațiile financiare rămase erau tratate prin procedurile corespunzătoare.
Într-o seară stăteam pe balconul noului meu apartament din București, cu o ceașcă de ceai în mână, când am primit un mesaj de la Răzvan.
„Dan a acceptat înțelegerea. Din punctul de vedere al divorțului, totul este încheiat.”
Am lăsat telefonul pe masă.
M-am gândit la seara în care Doina îmi împinsese valiza în ploaie. La Dan, care stătuse în ușă fără să mă apere. La Valentina, care mă strigase „Cenușăreasa” de la fereastră.
Toți crezuseră că, dacă plecam din casa aceea, rămâneam fără nimic.
Dar adevărul era că eu susținusem ani întregi confortul de care se bucurau, în timp ce ei mă făceau să mă simt lipsită de valoare.
Nu avusesem nevoie să inventez datorii, să încalc legea sau să distrug pe cineva ca să-mi recâștig libertatea.
Fusese suficient să încetez să mai plătesc pentru o viață în care nu eram respectată.
Iar în seara aceea, pentru prima dată după mulți ani, nimeni nu mă mai striga din altă cameră să-i duc cina.