Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉— Bine ați venit în curtea mea! Dar înainte să ne așezăm, aș vrea să vă spun ceva despre masa la care v-a invitat fiica dumneavoastră.
Toți musafirii s-au întors spre mine. Denisa a făcut doi pași și m-a apucat ușor de braț.
— Mamă Ileana, ce faceți? Nu acum, în fața tuturor!
— Ba tocmai acum, Denisa. Pentru că oamenii aceștia au venit de la București și merită să știe de ce nu găsesc sarmalele promise.
Mama Denisei, doamna Rodica, și-a așezat geanta pe un scaun.
— Ce s-a întâmplat, Ileana? Denisa ne-a spus că pregătiți o masă mare, cu bunătăți de la țară.
— Așa v-a spus. Numai că eu n-am fost întrebată dacă pot să gătesc pentru nouă persoane. Mi s-a comunicat ce trebuie să fac, ca unei femei angajate la bucătărie.
Denisa s-a înroșit.
— Nu-i adevărat! V-am rugat frumos!
— Te-am rugat și eu să mă ajuți, fata mea. Cu legumele, cu vasele, cu pregătirile. Mi-ai răspuns că ai venit la țară să te odihnești, nu să muncești.
Tatăl Denisei, domnul Victor, s-a uitat la fiica lui.
— Denisa, chiar așa ai spus?
— Tată, nu înțelegi! Eu lucrez destul la București. Am venit aici în concediu!
— Și doamna Ileana când este în concediu? a întrebat Victor.
Nora mea n-a răspuns.
Mihai, care până atunci stătuse lângă poartă, a încercat să intervină.
— Haideți să nu stricăm ziua. Mamă, găsim noi ceva de mâncare.
— Sigur că găsim, Mihai. În frigider este o tavă cu pui și cartofi, iar pe aragaz am o ciorbă. Am gătit pentru noi trei, cum fac în fiecare zi. Dar nu ajunge pentru nouă oameni.
Rodica s-a apropiat de mine.
— Ileana, spune-mi ceva. De când sunt copiii aici, cine se ocupă de mâncare și de gospodărie?
— Eu, în mare parte. Dimineața dau la găini, ud grădina, pregătesc micul dejun. Apoi gătesc, spăl și fac curățenie. Mihai lucrează la calculator, iar Denisa stă pe terasă. Când îi rog să mă ajute, îmi spun că sunt în concediu.
— Mamă Ileana, exagerați! a izbucnit Denisa. Parcă vă obligă cineva să țineți găini și grădină!
Am privit-o fără să ridic vocea.
— Nu mă obligă nimeni, Denisa. Dar nici eu nu te-am obligat să vii aici. V-am primit cu drag, nu ca să devin servitoarea voastră.
Rodica și-a dus mâna la frunte.
— Denisa, noi te-am crescut să-ți strângi singură farfuria după masă. Ce s-a întâmplat cu tine?
— Mamă, nu începe și tu! Acum toată lumea e împotriva mea?
— Nu suntem împotriva ta, a răspuns Victor. Dar ai invitat șase oameni la masă și ai lăsat o femeie de șaizeci și opt de ani să se ocupe singură de tot. Asta nu este frumos.
Mihai a coborât privirea. M-am întors spre el.
— Și tu, băiatul meu, ai partea ta de vină. De trei săptămâni mă vezi alergând din zori până seara. Niciodată nu m-ai întrebat dacă mai pot.
— Ai dreptate, mamă, a spus încet. M-am obișnuit să găsesc totul pregătit. Nici nu mi-am dat seama cât muncești.
Denisa a izbucnit în plâns.
— Minunat! M-ați făcut de râs în fața întregii familii!
— Nu eu te-am făcut de râs, fata mea. Eu doar am spus de ce nu sunt sarmale pe masă.
Rodica a privit spre ceilalți musafiri, apoi și-a suflecat mânecile.
— Bun. Atunci nu mai stăm să ne certăm. Ileana, ai cartofi în cămară?
— Am, dar nu vreau să vă pun la treabă. Sunteți musafirii mei.
— Tocmai de aceea te ajutăm. Noi am venit să petrecem o duminică frumoasă, nu să te vedem muncind până cazi din picioare.
Victor a propus să cumpere câteva preparate de la un restaurant din comună, iar una dintre rude a spus că adusese două tăvi cu plăcintă. Mihai a plecat după mâncare împreună cu socrul lui.
Eu și Rodica am pregătit o salată mare din roșiile și castraveții din grădină. Ceilalți au aranjat masa și au adus băuturile.
Denisa a rămas pe terasă, cu telefonul în mână. Nu s-a oferit să ajute.
Când Mihai s-a întors, a găsit-o supărată lângă șezlong.
— Plecăm mâine, i-a spus ea. Nu mai stau aici să fiu umilită.
— Denisa, mama nu te-a umilit. Te-a rugat să ajuți și ai refuzat. Iar eu am greșit că am lăsat-o singură cu toate treburile.
— Deci acum îi dai și tu dreptate?
— Îi dau dreptate pentru că are dreptate. Și nu mai vreau să mă ascund în spatele faptului că lucrez de acasă.
Am auzit discuția din bucătărie, dar nu m-am amestecat. Era timpul ca fiul meu să vorbească singur cu soția lui.
Am mâncat în cele din urmă cu toții sub vița-de-vie. N-au fost sarmale și nici friptura pe care o promisese Denisa. Dar au fost pui, salate, brânză de la vecina mea și plăcinte aduse de musafiri.
Rodica m-a ajutat să strângem masa, iar Victor a spălat vasele împreună cu Mihai. Pentru prima dată în trei săptămâni, eu am stat pe bancă și am băut o cafea caldă fără să mă ridic din cinci în cinci minute.
Seara, după plecarea musafirilor, Mihai a venit lângă mine.
— Mamă, îmi pare rău. Ne-ai primit cu atâta drag și noi ne-am purtat ca la pensiune. De mâine mă ocup eu de găini și de udatul grădinii. Și nu mai lași toate vasele pentru tine.
— Mihai, eu nu vreau să vă pun la muncă de dimineața până seara. Vreau doar să nu uitați că și eu obosesc.
M-a îmbrățișat.
— Știu, mamă. Am înțeles.
Denisa n-a venit să vorbească cu mine în seara aceea. A doua zi și-a strâns lucrurile și i-a spus lui Mihai că se întoarce la București.
Fiul meu a dus-o la gară, apoi s-a întors și a mai rămas câteva zile. Dimineața îl vedeam prin curte, cu găleata de apă în mână, iar seara mă ajuta să strâng masa.
Nu făcea totul perfect. Mai uita câte ceva și mă întreba unde țin lucrurile. Dar încerca, iar pentru mine asta conta.
Înainte să plece, mi-a spus că va discuta serios cu Denisa despre felul în care se împart responsabilitățile acasă.
— Și să nu mai crezi că, dacă vii la mine, trebuie să găsești mereu masa pusă, i-am spus. Uneori putem mânca și o felie de pâine cu brânză. Important este să stăm de vorbă.
Mihai a zâmbit și m-a sărutat pe obraz.
După plecarea lui, am ieșit în curte. Era liniște. Găinile ciuguleau lângă gard, iar vița-de-vie făcea umbră peste banca mea veche.
M-am așezat cu o cană de cafea și am privit gospodăria în care muncisem o viață.
Nu regretam că îmi primisem copiii. Îi iubeam și ușa mea avea să rămână deschisă pentru ei. Dar de acum înainte, cine venea în casa mea trebuia să înțeleagă un lucru simplu: faptul că sunt mamă și soacră nu înseamnă că sunt obligată să servesc pe toată lumea.
Și, pentru prima dată după multe săptămâni, mi-am băut cafeaua până la ultima înghițitură, cât era încă fierbinte.