Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉— Mamă, trebuie să-ți mărturisesc ceva. Simona nu este singura care a hotărât să vină toți aici. Eu i-am spus că…
Marius s-a oprit și a privit spre sacoșa în care îmi fuseseră îndesate hainele.
— Eu i-am spus că tu ești de acord să-i primim pe toți. Că nu te deranjează să dormi în bucătărie câteva săptămâni.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Cum ai putut să spui așa ceva, Marius? M-ai întrebat măcar o dată?
— Mamă, am crezut că n-o să te superi. Oana avea probleme cu chiria, Geta voia să stea lângă ea, iar noi aveam deja dormitorul. Mi s-a părut mai simplu să ne înghesuim o perioadă.
— Mai simplu pentru cine? Pentru că eu sunt singura care a rămas fără pat!
Simona a intervenit imediat:
— Vedeți? Eu v-am spus că Marius știa! Nu înțeleg de ce vă supărați numai pe mine.
— Mă supăr pe amândoi, Simona. Dar de la băiatul meu mă așteptam să mă întrebe înainte să hotărască unde dorm în propria casă.
Geta s-a ridicat de pe pat, vizibil iritată.
— Doina, noi nu vrem să vă luăm nimic. Suntem familie. Nu puteți face și dumneavoastră un sacrificiu?
Am privit-o lung.
— Doamnă Geta, eu mi-am cedat deja dormitorul pentru fiul și nora mea. De trei luni dorm în sufragerie. Acum îmi cereți să dorm în bucătărie, lângă frigider. Dumneavoastră ați accepta așa ceva în propria locuință?
Geta n-a răspuns. Și-a aranjat bluza și s-a uitat spre fiica ei.
— Simona, eu nu stau aici să fiu jignită.
— Atunci poate ar fi bine să discutăm unde puteți sta, am răspuns. Pentru că în apartamentul meu nu mai încape nimeni.
Marius a încercat să mă ia de braț.
— Mamă, hai să ne liniștim. Găsim noi o soluție.
— Am găsit-o deja. Vreau să-mi puneți lucrurile înapoi în dulap și să-mi eliberați dormitorul.
Simona a izbucnit:
— Și noi unde dormim? Pe casa scării?
— Nu știu, Simona. Dar nici eu nu pot dormi în bucătărie ca să vă fie vouă comod.
Atunci Marius a spus ceva ce m-a durut și mai tare.
— Mamă, te rog, nu ne obliga să căutăm chirie acum. Tocmai am reușit să strângem niște bani.
M-am întors încet spre el.
— Ce bani, Marius?
Fiul meu a tăcut. Simona și-a mușcat buza.
— Banii pe care i-am economisit de când stăm aici, a recunoscut el. Avem aproape cincisprezece mii de lei.
Am lăsat sacoșa pe podea.
— Cincisprezece mii de lei? Și mie îmi spuneați luna trecută că nu aveți de unde să plătiți întreținerea?
— Voiam să strângem pentru un avans la apartament, mamă!
— Iar eu am plătit curentul, apa și gazele din pensia mea. Am cumpărat mâncare pentru toți și am renunțat la niște analize ca să-mi ajungă banii.
Marius și-a coborât capul. Simona s-a grăbit să răspundă:
— Dacă dădeam banii pe cheltuieli, nu mai economiseam nimic!
— Atunci ați economisit din pensia mea, fata mea. Nu din ceea ce ați câștigat voi.
Din sufragerie s-a auzit unul dintre copii întrebând dacă este gata cina. M-am uitat spre ușă și mi-am coborât vocea. Nu voiam să-i sperii. Ei nu aveau nicio vină.
— Marius, du-te și stai puțin cu cei mici. Vreau să discutăm fără să audă copiii toate acestea.
După ce a ieșit, m-am întors spre Geta și Oana, care apăruse între timp în prag.
— Nu am nimic împotriva voastră. Dar nimeni nu m-a întrebat dacă vă pot găzdui. Vă rog să vă organizați și să plecați mâine. Pentru noaptea aceasta găsim o soluție, fără să doarmă cineva pe jos.
Oana a început să plângă.
— Îmi pare rău, doamnă Doina. Simona ne-a spus că dumneavoastră ne-ați invitat. Dacă știam că vă deranjăm, nu veneam.
M-am uitat spre nora mea. Simona nu mai avea nimic de spus.
— Oana, nu tu ai hotărât toate astea. Dar acum știi adevărul.
În seara aceea, Geta și Oana au început să-și strângă lucrurile. Marius a găsit pentru ele o cameră la o pensiune modestă, unde urmau să stea până își rezolvau problemele de locuit.
Eu mi-am luat înapoi dormitorul. Când am deschis dulapul și am pus cămășile soțului meu pe raftul lor, mi-au dat lacrimile.
Nu erau haine scumpe. Unele nici nu mai puteau fi purtate. Dar erau amintirile mele, iar nimeni nu avusese dreptul să le înghesuie în sacoșe fără să mă întrebe.
A doua zi, după plecarea rudelor Simonei, l-am chemat pe Marius în bucătărie.
— Băiatul meu, vreau să vorbim despre voi doi.
— Mamă, te rog să ne mai lași puțin. Promit că de acum plătim toate cheltuielile.
— Marius, problema nu este doar întreținerea. Problema este că ai început să hotărăști în locul meu. M-ai tratat ca pe un om care nu mai are dreptul să spună ce vrea în propria casă.
Fiul meu a rămas tăcut.
— Vreau să vă căutați o chirie. Aveți economii și amândoi lucrați. Vă puteți organiza fără să mă mai puneți pe mine să fac sacrificii.
— Și dacă ne este greu?
— O să vă fie greu, cum ne-a fost și nouă când eram tineri. Dar asta nu înseamnă că trebuie să trăiți pe spinarea mea.
Simona a refuzat să mai vorbească cu mine câteva zile. Spunea că am umilit-o în fața familiei și că nu o voi mai vedea niciodată.
Marius însă a început să caute apartamente. După două săptămâni au găsit o garsonieră de închiriat, tot în Militari, la câteva stații de autobuz de mine.
În ziua mutării, fiul meu a rămas ultimul în apartament. S-a uitat spre sufrageria în care crescuse și apoi spre mine.
— Mamă, îmi pare rău. Am crezut că, dacă nu spui nimic, înseamnă că ești de acord.
— Am tăcut pentru că te iubesc, Marius. Dar dragostea nu înseamnă să accept orice.
M-a îmbrățișat și mi-a promis că va veni să mă ajute cu lucrurile pe care nu le mai pot face singură.
După ce a plecat, am închis ușa și am rămas câteva clipe în hol. Apartamentul părea mai mare decât îl știam.
Am intrat în dormitor, am deschis fereastra și am întins cuvertura pe pat. Apoi am pus fotografia soțului meu înapoi pe noptieră.
Din bucătărie se auzea frigiderul, iar caloriferul trosnea ușor. Erau zgomotele obișnuite ale casei mele, pe care aproape uitasem cum este să le ascult în liniște.
Mi-am făcut un ceai și m-am așezat la masa mică de lângă fereastră. Pentru prima dată după trei luni, puteam să-mi beau ceaiul fără să mut scaune, valize sau pături ca să ajung la dulap.
Nu-mi doream să-mi pierd fiul și nici să-l pedepsesc. Îmi doream doar să mă viziteze pentru că îi este dor de mine, nu pentru că are nevoie de un loc gratuit unde să stea.
Iar în seara aceea am dormit din nou în patul meu, în dormitorul meu, în casa mea. Fără să cer voie nimănui.