Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nicoleta, înainte să plece cineva de aici, vreau să-mi explici unde sunt banii pe care i-ai luat. Și de ce ai făcut o plată în numele nostru fără să ne întrebi!
Marius ținea hârtia în mână și se uita la sora lui. Nicoleta își strânsese geanta la piept, iar soacra mea, Eugenia, încerca să-i ia documentul din mână.
— Marius, nu face scandal la botezul copilului! a spus ea. Soră-ta a vrut să vă ajute!
— Mamă, tocmai am aflat că Nicoleta a plătit un avans pentru niște servicii pe care noi nu le-am comandat. Și acum umblă în plicurile Sofiei. Vreau să știu ce se întâmplă!
Cumnata mea s-a ridicat brusc.
— Bine! Dacă tot vreți să știți, am plătit trei mii de lei pentru aranjamentele florale și platourile suplimentare! Din banii mei! Și era normal să-mi recuperez suma!
Am rămas nemișcată.
— Trei mii de lei? Nicoleta, noi ți-am spus clar că nu vrem nimic în plus!
— Pentru că voi nu știți să organizați o petrecere! Dacă mă lăsam după tine, puneai trei garoafe pe masă și niște covrigei!
— Și de ce ai luat banii din plicuri fără să ne spui?
— Pentru că știam că o să începi iar cu socotelile tale!
Marius a desfăcut complet hârtia. Era o chitanță pentru avansul achitat cu două săptămâni înainte. Pe spate, Nicoleta notase câteva sume și numele rudelor din partea ei.
— Stai puțin, a spus el. Aici ai trecut deja două mii de lei recuperați. De unde?
Nicoleta și-a ferit privirea.
— Din plicurile pe care le-am deschis mai devreme.
— Deci ai luat deja două mii de lei și mai voiai încă o mie?
— Exact! Nu înțeleg ce este atât de greu!
Soacra mea a intervenit:
— Marius, sunt bani de la rudele noastre. Nicoleta știe cine cât a dat. Nu vă ia nimic din partea Laurei!
Atunci am simțit că nu mai pot să tac.
— Doamnă Eugenia, oamenii aceștia au venit la botezul Sofiei. Nu au venit să-i restituie Nicoletei cheltuielile făcute fără acordul nostru!
— Laura, nu mai vorbi așa cu mine!
— Vă vorbesc respectuos. Dar nu voi accepta să împărțiți darurile copilului după cum vă convine!
În jurul nostru, câțiva invitați se opriseră din vorbit. Unchiul lui Marius s-a apropiat și a întrebat dacă este vreo problemă.
— Este o neînțelegere de familie, i-a răspuns soțul meu. O rezolvăm noi. Vă rog să vă întoarceți la masă.
Apoi s-a uitat spre Nicoleta.
— Pune toate plicurile înapoi în cutie. Și banii pe care i-ai scos îi lași pe masă. Îi numărăm acasă, eu și Laura.
— Nu poți să mă tratezi ca pe o hoață! a izbucnit ea.
— Nu te-am făcut hoață. Dar ai luat bani care nu erau ai tăi, fără să ne întrebi. Asta trebuie îndreptat.
Nicoleta a deschis geanta și a scos un plic cu bancnote. L-a pus pe masă atât de tare, încât câteva pahare au tremurat.
— Poftim! Luați-vă banii! Dar să nu mai veniți niciodată să-mi cereți ajutorul!
Marius a luat plicul și l-a așezat lângă celelalte.
— Nu ți-am cerut să plătești aranjamentele. Te-am rugat doar să nu schimbi ce stabiliserăm noi.
— Dacă nu eram eu, petrecerea asta arăta ca o masă la cantină!
— Atunci era petrecerea noastră, Nicoleta. Cu banii noștri și după posibilitățile noastre.
Eugenia și-a luat fiica de braț și au plecat amândouă spre masa lor, vizibil supărate.
Eu am rămas lângă cutia cu daruri. Îmi venea să plâng, dar când m-am uitat spre căruciorul Sofiei, am văzut-o dormind liniștită, fără să știe ce se întâmplase.
Marius s-a apropiat și m-a îmbrățișat.
— Laura, îmi pare rău. Trebuia să fiu mai ferm când Nicoleta a început să schimbe pregătirile.
— Nu vreau să ne certăm cu familia ta, Marius. Dar nici nu vreau să ajungem să cerem voie pentru lucrurile copilului nostru.
— N-o să mai ajungem.
Am pus toate plicurile în cutie și am rugat personalul salonului să o păstreze într-un spațiu sigur până la plecare. Apoi ne-am întors la invitați.
Restul petrecerii a trecut mai liniștit. Am dansat cu Marius, am făcut fotografii cu nașii și ne-am bucurat de fetița noastră. Nicoleta nu s-a mai apropiat de cutia cu daruri.
La finalul serii, administratorul salonului ne-a chemat să discutăm nota.
— Domnule Marius, mai avem de clarificat serviciile suplimentare comandate de sora dumneavoastră.
Marius i-a explicat că nu autorizaserăm acele modificări. Administratorul ne-a arătat comanda semnată de Nicoleta, făcută în numele ei, și chitanța avansului de trei mii de lei.
— Sora dumneavoastră ne-a spus că se ocupă personal de diferență, a explicat bărbatul. Nu am înțeles că nu avea acordul dumneavoastră.
— Atunci vă rog să discutați direct cu ea despre ce a comandat, a răspuns Marius. Noi achităm serviciile pe care le-am contractat.
Am plătit meniurile și celelalte cheltuieli stabilite inițial. Problema suplimentelor a rămas între Nicoleta și salon, conform înțelegerii pe care o făcuse ea.
Acasă, după ce am culcat-o pe Sofia, am numărat împreună toate darurile. Am păstrat plicurile și am verificat sumele pe care Nicoleta le scosese, folosind notițele ei. Cei două mii de lei fuseseră puși înapoi.
— Laura, a spus Marius, banii aceștia îi punem deoparte pentru Sofia. Nu pentru cheltuielile pe care le hotărăsc alții.
Am încuviințat. Eram obosită, dar măcar știam că soțul meu înțelesese cât de grav fusese gestul surorii lui.
A doua zi, Eugenia l-a sunat.
— Marius, ai făcut-o pe soră-ta de râs în fața tuturor! Plânge de aseară!
— Mamă, Nicoleta a deschis plicurile copilului fără acordul nostru.
— Dar voia să-și recupereze banii!
— Atunci trebuia să discute cu noi înainte să facă acele cheltuieli. Nu să hotărască singură și apoi să ia din darurile Sofiei.
— Laura te-a întors împotriva familiei!
— Nu, mamă. Eu și Laura suntem părinții Sofiei. Noi hotărâm cum organizăm evenimentele copilului nostru și cum folosim banii primiți pentru ea.
Eugenia a închis telefonul supărată.
Au trecut aproape trei săptămâni până când Nicoleta a venit să vorbească cu noi. A intrat fără zâmbet și s-a așezat la masa din bucătărie.
— Am discutat cu cei de la salon, a spus. Am achitat diferența pentru serviciile comandate. Dar tot cred că am vrut să fac un lucru bun.
— Poate ai avut intenții bune, i-a răspuns Marius. Dar ai ignorat ce ți-am spus și ai umblat în banii copilului nostru.
Nicoleta a privit spre mine.
— Laura, îmi pare rău că am deschis plicurile fără să vă întreb. N-ar fi trebuit să fac asta.
— Îți mulțumesc că recunoști, am spus. Dar vreau să înțelegi că nu trebuie să fim de acord cu toate ideile tale ca să fim o familie.
A oftat.
— Știu. M-am obișnuit să organizez eu totul și să decid pentru ceilalți.
Nu ne-am îmbrățișat și nu ne-am prefăcut că incidentul fusese uitat. Dar am putut, în sfârșit, să discutăm fără să ridicăm vocea.
După plecarea ei, Marius a venit lângă pătuțul Sofiei. Fetița dormea cu o mână ridicată lângă obraz.
— Știi ce mă supără cel mai tare? m-a întrebat. Că era botezul ei și noi am ajuns să ne certăm pentru bani.
— Nu noi am început cearta, Marius. Dar mă bucur că am oprit lucrurile înainte să devină un obicei.
Soțul meu m-a luat de mână.
— De acum, dacă cineva vrea să ne ajute, ne întreabă mai întâi. Și dacă spunem nu, răspunsul rămâne nu.
Am privit-o pe Sofia și am zâmbit.
Nu știam ce alte discuții aveau să apară în familia noastră. Dar în ziua botezului învățasem că uneori trebuie să fii ferm chiar și cu oamenii apropiați, mai ales când aceștia confundă ajutorul cu dreptul de a hotărî în locul tău.
Iar darurile fetiței mele aveau să rămână ale ei, indiferent din ce parte a familiei veniseră.