Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Sorin, eu am crezut tot ce mi-ai spus despre Raluca. Dar dacă ai mințit-o și pe Lidia, atunci trebuie să știm amândouă adevărul!
Am rămas nemișcată în spatele ușii întredeschise. Valentina vorbea apăsat, iar soțul meu încerca să o liniștească.
— Nu acum, Valentina! Este ziua mea! Putem discuta mâine?
— De șase luni îmi spui că vei rezolva lucrurile! Cât mai ai de gând să ne minți?
Am împins ușa și am intrat pe hol.
— Nu mai trebuie să așteptați până mâine. Sunt aici. Și vreau să aud și eu ce se întâmplă.
Sorin a încremenit. Valentina și-a coborât paharul, iar zâmbetul cu care mă întâmpinase la masă dispăruse.
— Raluca, te rog, a început soțul meu. Nu este ceea ce crezi.
— Atunci explică-mi de ce fosta ta soție vorbește despre șase luni și despre fiica ta. Și de ce mama ta a comandat un tort pe care scrie „Bine ai revenit, Valentina!”
Sorin și-a trecut mâna peste frunte.
— Mama a exagerat cu tortul. Eu nu i-am cerut să facă asta.
— Dar știai că l-a comandat. Ospătarul mi-a spus că l-ai văzut înainte de petrecere.
Nu mi-a răspuns.
Valentina s-a întors spre el.
— Mi-ai spus că Raluca știe că ne vedem. Că sunteți practic despărțiți și că dormiți în camere separate.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Poftim? Sorin, noi am dormit aseară în același pat!
Valentina a făcut un pas înapoi.
— Mi-ai spus că nu mai există nimic între voi!
— Lucrurile sunt complicate, a murmurat el.
— Nu, Sorin, am răspuns. Sunt foarte simple. De șase luni te vezi cu fosta nevastă și mă minți. Iar în seara asta m-ai lăsat să fiu umilită în fața tuturor.
În clipa aceea a apărut Doina.
— Ce faceți aici? Vă caută invitații! Raluca, iar ai început scandalul?
— Doamnă Doina, dumneavoastră știați că Sorin se întâlnește cu Valentina?
Soacra mea și-a îndreptat spatele.
— Și dacă știam? Au fost căsătoriți unsprezece ani și au un copil împreună. Este normal să păstreze legătura!
— Una este să vorbească despre copil și alta să-i promită fostei soții că se desparte de mine!
Valentina a intervenit, cu vocea tremurândă.
— Doina, tu mi-ai spus că Raluca acceptase situația!
— Eu am vrut doar să-mi văd băiatul fericit!
— Atunci de ce m-ai umilit și pe mine când eram nevasta lui? a întrebat Valentina. Unsprezece ani mi-ai criticat mâncarea, serviciul și felul în care o creșteam pe Lidia!
Doina a rămas fără răspuns.
— Și Sorin ce făcea atunci? am întrebat.
Valentina m-a privit trist.
— Exact ce a făcut și în seara asta. Tăcea. Îmi spunea să nu pun la suflet, că mama lui nu vorbește cu răutate.
Am simțit un nod în gât. Erau aceleași cuvinte pe care le auzisem timp de opt ani.
— De aceea ai divorțat?
— Și de aceea. Dar mai ales pentru că Sorin nu avea curajul să spună adevărul când adevărul îl punea într-o situație neplăcută.
Soțul meu s-a sprijinit de perete.
— Valentina, nu este corect să spui doar partea ta!
— Atunci spune-o tu pe a ta, Sorin! a răspuns ea. Și începe cu Lidia!
Am făcut un pas spre ei.
— Ce legătură are Lidia cu toate acestea?
Valentina m-a privit surprinsă.
— Sorin mi-a spus că tu nu vrei să ai o relație cu fiica noastră. Că ai considerat-o mereu o piedică în căsnicia voastră.
— Eu? Dar eu i-am trimis felicitări de ziua ei! Am întrebat în fiecare an dacă vine de Crăciun! Sorin mi-a spus că fata nu vrea să mă vadă!
Valentina a dus mâna la gură.
— Lidia mi-a spus exact invers. Că tu ai refuzat s-o primești la nunta voastră.
M-am întors spre Sorin.
— Tu i-ai spus asta?
A tăcut.
— Sorin, te întreb ceva! I-ai spus fiicei tale că eu nu o vreau la nunta noastră?
— Era supărată pe mine după divorț. Mi-a fost teamă că va veni și va face o scenă.
— Și ai hotărât să ne minți pe amândouă?
Valentina și-a scos telefonul.
— O sun pe Lidia. Acum.
Sorin a încercat să o oprească, dar ea se îndepărtase deja.
Fiica lor a răspuns după câteva secunde.
— Mamă, s-a întâmplat ceva?
— Lidia, sunt la aniversarea tatălui tău. Raluca este aici și trebuie să lămurim ceva. De ce n-ai venit în seara asta?
— Pentru că tata mi-a spus că Raluca nu vrea să fiu acolo. Ca de obicei.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
— Lidia, sunt Raluca. Eu am vrut să vii. Te-am trecut pe lista invitaților, dar tatăl tău mi-a spus că ai refuzat.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Dar tata mi-a spus că nici măcar nu m-ai invitat…
— Lidia, i-am spus, de opt ani încerc să te cunosc. Ți-am trimis felicitări de ziua ta, prin tatăl tău. El mi-a spus că nu vrei să le mai primești.
— Eu n-am primit niciodată vreo felicitare de la tine.
Valentina a început să plângă. Sorin privea podeaua.
— Tată, ești acolo? a întrebat Lidia.
— Sunt, draga mea.
— De ce mi-ai spus că Raluca nu mă suportă?
— Am vrut să evit certurile. Erai supărată pe mine și m-am gândit că, dacă vă întâlniți, o să-i povestești lucruri despre divorț…
— Adică ai preferat să mă faci să cred că nevasta ta mă urăște?
Sorin nu a răspuns.
— Opt ani, tată! Opt ani am crezut că nu am loc în viața ta pentru că ea nu mă vrea!
Am început să plâng și eu. Îmi aminteam câte seri petrecusem întrebându-mă ce greșisem față de o fată pe care nici măcar nu apucasem s-o cunosc.
— Lidia, am spus, nu știu dacă mă vei crede acum. Dar la nunta noastră am păstrat un loc pentru tine. Am sperat până în ultima clipă că vei veni.
Vocea fetei s-a frânt.
— Eu am stat acasă și am plâns în ziua aceea. Tata mi-a spus că ar fi mai bine să nu apar.
Valentina și-a șters ochii.
— Draga mea, îmi pare rău că nu am știut.
— Mamă, vreau să vorbesc cu Raluca. Dar nu aici, nu în seara asta. Nu mai vreau să-l aud pe tata explicând de ce a mințit.
— Îți dau numărul meu, i-am spus. Mă poți suna când dorești.
După ce apelul s-a încheiat, am privit spre Sorin.
— Ai avut opt ani să-mi spui adevărul. Opt ani în care m-ai lăsat să cred că fiica ta mă respinge. Și tot atâția ani în care ai făcut-o să creadă că eu o urăsc.
— Raluca, îmi pare rău. Mi-a fost frică să nu te pierd.
— Și ca să nu mă pierzi, m-ai mințit în fiecare zi?
Mi-am luat geanta. De data aceasta, nimeni nu m-a mai oprit.
Valentina s-a apropiat de mine.
— Raluca, îmi pare rău pentru cum m-am purtat la masă. Am crezut că știi despre mine și Sorin. Am vrut să te rănesc pentru că am crezut că tu mi-ai luat locul.
— Nu ți-am luat locul, Valentina. M-am căsătorit cu un bărbat despre care am crezut că este liber să înceapă o viață nouă.
Am privit-o câteva clipe, apoi am ieșit din restaurant.
În următoarele zile am stat la sora mea. Sorin m-a sunat de nenumărate ori, dar nu eram pregătită să-l ascult.
Am vorbit însă cu Lidia. Prima noastră conversație a durat aproape două ore. Mi-a povestit despre serviciul ei, despre anii în care se simțise respinsă și despre toate lucrurile pe care tatăl ei i le spusese în numele meu.
— Raluca, știi ce mă doare cel mai tare? m-a întrebat. Că eu chiar voiam să te cunosc. Dar credeam că mă consideri o povară.
— Iar eu credeam că îți fac un bine dacă nu insist. Amândouă am avut încredere în același om.
După două săptămâni, ne-am întâlnit la o cafenea din Ploiești. Lidia a venit cu un buchet mic de flori și mi-a zâmbit timid.
— Nu știam ce să-ți aduc.
— Nu trebuia să-mi aduci nimic. Mă bucur că ai venit.
Am stat la aceeași masă aproape trei ore. Nu am încercat să recuperăm dintr-odată cei opt ani pierduți. Dar am început să ne cunoaștem fără ca Sorin să mai hotărască ce avem voie să știm una despre cealaltă.
Între timp, i-am spus soțului meu că vreau să ne despărțim. Nu luasem încă toate hotărârile privind divorțul, dar știam că nu mă mai pot întoarce la viața în care fiecare întrebare primea o minciună.
Doina mi-a trimis un mesaj în care spunea că îi pare rău că aniversarea se terminase atât de urât. Nu a pomenit nimic despre locul meu de la masă sau despre tortul comandat pentru Valentina.
Nu i-am răspuns.
Într-o duminică, Lidia a venit la mine cu o prăjitură de ciocolată cumpărată de la cofetărie.
— Sper că nu te deranjează, a spus zâmbind. Mama mi-a zis că îți place ciocolata.
Am început să râd.
— Îmi place. Dar să știi că pentru o vreme nu mai vreau să văd torturi aniversare!
Am râs amândouă, apoi am pus două farfurii pe masa din bucătărie.
Cu câteva săptămâni înainte, soacra mea îmi arătase un scaun lângă ușa restaurantului, ca și cum acela era singurul loc pe care îl meritam în familia lor.
Acum, în bucătăria mea, Lidia și-a tras singură scaunul lângă mine.
Nu știam cum avea să arate viitorul meu fără Sorin. Dar știam că nu mai trebuia să mă rog de nimeni să-mi facă loc la masă.
Iar fata despre care crezusem opt ani că mă urăște îmi zâmbea acum de peste o farfurie cu prăjitură, bucuroasă că, în sfârșit, ne puteam vorbi fără minciuni între noi.