Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Alina, de ce nu mi-ai spus că a venit și el?!
Cristian privea spre parcarea terminalului, unde tata stătea lângă mașină. Îi dispăruse toată aroganța cu care îmi explicase, cu numai câteva minute înainte, că un bărbat ca el nu putea rămâne fidel luni întregi.
— De ce trebuia să-ți spun, Cristian? Tata ne-a adus pe mine și pe fetițe. Ce este atât de grav?
Soțul meu n-a răspuns. Tata se apropiase deja. Când a ajuns lângă cărucior, s-a aplecat spre Sofia și Maria, apoi m-a privit.
— Alina, ce s-a întâmplat? Te-am văzut de lângă mașină.
N-am reușit să spun nimic. Am arătat doar spre Cristian și femeia de lângă el.
Tata a înțeles.
— Cristian, femeia aceasta cine este?
— Domnule Dumitru, nu este ceea ce pare. Alina a venit fără să mă anunțe și s-a creat o neînțelegere.
— Te-a văzut sărutând-o, a răspuns tata. Ce anume am înțeles greșit?
Larisa și-a retras mâna de pe brațul soțului meu.
— Dumneavoastră cine sunteți?
— Tatăl Alinei. Și bunicul acestor două fetițe.
Cristian și-a coborât privirea. Îl cunoștea bine pe tata. Dumitru lucrase aproape treizeci de ani în domeniul serviciilor maritime, iar când Cristian rămăsese fără serviciu, îl recomandase pentru un interviu la compania care opera vasul de croazieră.
— Nu vă voi dezamăgi niciodată, domnule Dumitru, îi promisese atunci.
Acum nu îndrăznea să-l privească în ochi.
— Alina, putem discuta acasă? a întrebat Cristian.
— Nu înainte să lămurim ceva. Larisa, tu știai că are două fetițe de trei luni?
Femeia a făcut ochii mari.
— Nu. Mi-a spus că nu are copii și că sunteți despărțiți de aproape un an.
Am simțit că mi se strânge inima.
— Acum un an eram însărcinată, Larisa. Iar acum patru zile îmi spunea la telefon cât de mult își dorește să se întoarcă la mine.
Larisa s-a întors spre Cristian.
— M-ai mințit?
— Nu începe și tu! a izbucnit el.
Femeia și-a luat trolerul.
— Eu nu rămân aici să ascult alte minciuni.
A plecat fără să se mai uite înapoi.
Cristian a făcut un pas spre cărucior.
— Alina, sunt și copiii mei. Nu poți pleca pur și simplu!
— Nu te împiedică nimeni să fii tatăl lor. Dar acum trebuie să le hrănesc și să le duc acasă. Despre noi discutăm după ce mă liniștesc.
Tata m-a ajutat să așez fetițele în scaunele auto. Cristian a rămas lângă mașină, repetând că totul fusese o greșeală.
În drum spre casă, am început să plâng. Tata a condus câteva minute în tăcere, apoi mi-a spus:
— Alina, mai este ceva ce trebuie să știi. Acum două săptămâni, Cristian m-a sunat să-mi ceară cincisprezece mii de euro.
M-am întors brusc spre el.
— Pentru ce?
— Pentru o investiție. Mi-a spus că vrea să cumpere un apartament de vacanță împreună cu un asociat. L-am refuzat când am aflat că tu nu știai nimic.
Am scos telefonul și am deschis aplicația băncii.
Eu și Cristian strânseserăm aproape 210.000 de lei în contul nostru de economii. Visam să cumpărăm un apartament mai mare, în care fetițele să aibă camera lor.
Soldul afișat era de 41.700 de lei.
Am verificat din nou. Apoi am deschis istoricul tranzacțiilor.
Transferuri de 12.000, 18.000 și 25.000 de lei. Plăți către comercianți pe care nu îi recunoșteam. Și mai multe transferuri către aceeași persoană.
Larisa M.
Am simțit că nu mai pot respira.
— Tată, i-a trimis bani amantei. Din economiile noastre!
Dumitru a tras pe dreapta într-o parcare.
— Arată-mi.
I-am întins telefonul. A privit extrasele, apoi mi l-a dat înapoi.
— Alina, păstrează toate documentele. Mâine mergem la bancă și la un avocat. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu banii.
În seara aceea, după ce fetițele au adormit, am salvat extrasele de cont și mesajele lui Cristian. El mă sunase de unsprezece ori.
În cele din urmă i-am răspuns.
— Alina, trebuie să vii acasă. Nu putem distruge căsnicia pentru o aventură!
— Cristian, ai luat aproape 170.000 de lei din economiile noastre. Unde sunt banii?
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— De unde știi?
— Am verificat contul. Vreau să-mi explici transferurile către Larisa.
— Am ajutat-o cu niște probleme. Urma să pun banii înapoi!
— Din ce bani? Dacă aveai de unde să-i înapoiezi, de ce i-ai cerut tatei cincisprezece mii de euro?
Cristian n-a mai găsit nimic de spus.
— Alina, te rog să nu-l implici pe tatăl tău. Dacă află cei de la companie, îmi poate fi afectată cariera.
Am închis ochii.
— Te preocupă serviciul tău, Cristian? Nu faptul că ai cheltuit banii pe care îi strângeam pentru copiii noștri?
— Îmi pare rău. Putem repara totul.
— Nu știu dacă mai putem repara căsnicia. Dar banii și responsabilitățile față de fete trebuie lămurite.
A doua zi am discutat cu o avocată din Constanța. Mi-a explicat ce documente trebuiau verificate, cum puteam proteja veniturile viitoare și ce demersuri erau necesare pentru stabilirea drepturilor asupra economiilor comune.
Nu mi-a promis că voi recupera fiecare leu. Dar mi-a spus că transferurile puteau fi analizate în cadrul partajului și că era important să păstrez dovezile.
Cristian a venit după câteva zile să-și vadă fetițele. Am acceptat să ne întâlnim la părinții mei, într-un cadru liniștit.
Când a intrat și le-a văzut pe Sofia și Maria în pătuțuri, s-a oprit.
— Sunt atât de mici…
— Au trei luni, Cristian. Ți-am trimis fotografii aproape în fiecare zi.
A luat-o pe Sofia în brațe, după ce i-am arătat cum să-i susțină capul. A privit-o îndelung, cu ochii umezi.
— Seamănă cu tine.
— Maria seamănă mai mult cu tine, i-am răspuns.
După ce le-am culcat, Cristian m-a rugat să vorbim.
— Alina, vreau să mă întorc acasă. Am făcut o prostie. Larisa nu înseamnă nimic pentru mine.
— Pentru ea ai avut timp, bani și atenție. Pentru noi spuneai mereu că ești prea obosit.
Și-a acoperit fața cu palmele.
— Îți jur că nu se mai întâmplă!
— Cristian, nu mai pot avea încredere în tine ca soț. Vreau să ne despărțim.
A început să plângă.
— Și fetițele?
— Vor avea în continuare un tată, dacă alegi să fii prezent. Dar asta nu înseamnă că eu trebuie să rămân căsătorită cu tine.
În săptămânile următoare, avocata a început demersurile pentru divorț și pentru clarificarea situației financiare. Cristian a recunoscut că folosise o parte din economii pentru cheltuieli personale și transferuri către Larisa. A acceptat să ofere documentele necesare și să discutăm despre restituirea sumelor în cadrul procedurilor legale.
Nu am recuperat imediat banii. Nici nu s-au rezolvat toate problemele într-o singură zi. Dar am stabilit prin intermediul avocaților pașii pentru separarea financiară și responsabilitățile privind întreținerea gemenelor.
Într-o seară, tata m-a găsit în sufragerie, privind cele două pătuțuri.
— Te gândești la Cristian?
— Mă gândesc la ziua în care am mers în port. Eram atât de fericită, tată! Credeam că îi fac cea mai frumoasă surpriză din viața lui.
Dumitru s-a așezat lângă mine.
— Știu, fata mea.
— Cel mai tare mă doare că nici măcar nu s-a uitat la ele când ne-a văzut. Era mai preocupat să nu afli tu ce făcuse.
Tata mi-a strâns mâna.
— Nu poți schimba ce a ales el. Dar poți hotărî ce accepți de acum înainte.
Am privit spre Sofia, care dormea cu o mânuță lângă obraz. Maria se foia în pătuțul de alături.
Nu știam cum aveam să mă descurc singură cu două fetițe atât de mici. Știam că vor urma nopți nedormite, cheltuieli și multe hotărâri grele.
Dar aveam părinții aproape și, pentru prima dată după ziua aceea din port, simțeam că pot privi înainte.
Cristian îmi spusese că infidelitatea era firească pentru un bărbat care stătea luni întregi departe de soție.
Eu petrecusem aceleași luni singură, însărcinată, apoi îngrijind două nou-născute. Nu-mi trecuse nicio clipă prin minte să-mi caut pe altcineva.
Înțelesesem că fidelitatea nu ține de distanță, ci de alegerile fiecăruia.
În dimineața următoare, când Sofia și Maria s-au trezit aproape în același timp, le-am luat pe rând în brațe și le-am sărutat pe frunte.
Venisem în port ca să le prezint tatălui lor.
În schimb, descoperisem adevărul despre omul cu care mă căsătorisem.
Iar acum aveam să fac tot ce puteam pentru ca fetițele mele să crească într-o familie în care dragostea să nu fie doar o promisiune spusă la telefon, ci ceva ce se dovedește prin fapte.