Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Doina a așteptat să se închidă ușa biroului, apoi și-a continuat discursul.
— O asemenea nuntă înseamnă sacrificii. Noi am vrut să le oferim copiilor ceva deosebit, chiar dacă nu toată lumea înțelege cât costă.
Gheorghe a strâns mânerele sacoșei. Elena mi-a căutat privirea, dar înainte să mă întrebe ceva, Andrei a ieșit din birou. Proprietarul venea în urma lui. Ginerele meu nu s-a dus spre mama sa. S-a oprit în fața noastră.
— E adevărat că voi ați plătit treizeci de mii de lei pentru restaurant?
Elena s-a apropiat. I-am văzut mâna oprindu-se pe brațul soțului ei.
— Ce treizeci de mii?
Proprietarul ne-a explicat, cu voce joasă, că îl chemase pe Andrei pentru situația plăților și suma rămasă. Își stabiliseră discuția pentru începutul petrecerii. Când văzuse cine achitase avansul, Andrei ceruse să verifice din nou.
— Rezervarea a fost plătită de dumneavoastră, i-a spus el. Dar tranșa promisă de mama dumneavoastră nu a ajuns. Au achitat-o părinții miresei, miercuri.
— Da, am spus. Noi am plătit.
Elena s-a uitat de la mine la tatăl ei.
— De unde ați avut atâția bani?
Gheorghe a lăsat sacoșa lângă picioare.
— Din pădure și din vacă.
Fiica mea a rămas cu gura întredeschisă. În spatele nostru, Doina încă vorbea despre eforturile făcute pentru nuntă. Gheorghe și-a frecat degetul pe cusătura pantalonului.
— Lotul de pădure îl scoseserăm la vânzare din primăvară, a continuat el. Am încasat banii săptămâna trecută. Douăzeci și patru de mii. Restul, șase mii, i-am luat pe vacă.
Vânzarea pădurii se pregătise luni întregi. Banii aceia trebuiau să ne ajungă pentru acoperișul casei. Nu voiam să mai prindem încă o iarnă cu ligheanele în pod. Apoi, cu opt zile înainte de nuntă, Doina venise la noi.
Ne spusese că nu mai primise banii pe care se bazase și că termenul pentru avans expira. Ne rugase s-o împrumutăm, să nu afle copiii și să nu pierdem restaurantul. Promisese că ni-i dă înapoi după nuntă. Nu știa de unde scoteam banii; nici nu întrebase.
Gheorghe găsise cumpărător pentru vacă în sat. Miercuri merseserăm la București și achitaserăm direct restaurantului. Cei patru sute de lei din plic îi puseserăm deoparte pentru copii.
— De ce n-ați vorbit cu noi? a întrebat Elena. Puteam găsi altă soluție.
— Ne-a fost teamă să nu vă stricăm nunta.
— Și azi v-a lăsat să veniți cu patru sute de lei, știind toate astea? a întrebat Andrei.
— A numărat plicul aici, la intrare, a spus Gheorghe. Ne-a făcut țărani în fața oamenilor.
Andrei s-a uitat spre mama lui. A lăsat proprietarul să se întoarcă la treabă, apoi a mers drept la Doina.
— Mamă, dă-mi microfonul.
— Imediat, că mai am ceva de spus.
El a întins mâna și a așteptat. Zâmbetul ei s-a micșorat. I-a dat microfonul, încercând să-i îndrepte papionul, dar Andrei s-a tras ușor înapoi.
— Trebuie să corectez ceva. Rezervarea acestui restaurant am plătit-o eu și Elena. Avansul de treizeci de mii de lei, pe care mama mea promisese să-l achite, a fost plătit de părinții Elenei.
Doina a încercat să spună ceva. El a continuat, fără să ridice vocea.
— Astăzi au fost jigniți chiar la intrare, pentru banii din plicul lor. Indiferent cât ar fi pus acolo, nimeni nu avea dreptul să-i umilească la nunta noastră. Sunt părinții soției mele și vreau să se bucure de seara asta alături de noi.
Andrei i-a dat microfonul prezentatorului. Nu a așteptat aplauze. S-a întors la noi, iar Doina l-a urmat, cu obrajii înroșiți.
— Eu v-am cerut un împrumut, nu v-am luat banii, ne-a spus.
— Atunci de ce te-ai lăudat că ne plătești tu petrecerea? am întrebat-o. Știai foarte bine ce făcuserăm.
— N-am crezut că o să ajungem la discuția asta, aici.
— Tu ai deschis plicul aici, a spus Gheorghe.
Doina s-a uitat spre fiul ei. Andrei nu i-a venit în ajutor.
— Împrumutul îl restitui așa cum ai promis, mamă. Noi ne ocupăm de suma rămasă restaurantului. Sunt două lucruri diferite.
Ne-am retras, împreună cu Andrei și Doina, câteva minute în vestibul. Doina a recunoscut suma și a stabilit cu noi cum urma să o înapoieze în rate. Andrei a notat datele, iar eu le-am păstrat în telefon. De data aceasta, nimic nu a mai rămas ascuns între părinți.
Înainte să ne întoarcem în salon, Doina s-a oprit lângă mine.
— Îmi pare rău pentru ce am spus.
— Am auzit, i-am răspuns. Acum lasă-ne să fim părinții Elenei, fără să ne mai pui la margine.
Elena ne aștepta lângă intrare. Gheorghe s-a aplecat după sacoșă și i-a întins pantofii. Fata s-a așezat pe un scaun, și-a desfăcut baretele și i-a încălțat pe cei comozi, fără să-i pese că i se vedeau sub rochie.
Apoi s-a ridicat și și-a prins tatăl de mână.
— Hai, că ai repetat destul.
Gheorghe a râs scurt, pentru prima dată în ziua aceea. Au intrat împreună pe ring. L-am văzut numărând încet primii pași, iar Elena i-a strâns mâna, așa cum făcuse în curtea noastră. Când Andrei m-a invitat și pe mine la dans, am mers lângă ei.