Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Știam, a spus Vlad. Mi-a zis dimineață. Am crezut că până venim noi se liniștește.
M-am uitat la el, încercând să potrivesc răspunsul cu bărbatul care îmi arătase în mașină fotografia pătuțului. Știuse când mă ajutase să-mi pun haina. Știuse când o luase pe Daria în brațe la ieșirea din maternitate.
— Și m-ai adus aici fără să-mi spui.
Nu i-am mai lăsat timp să caute o explicație. Fetița se foia, iar brațele începuseră să mă doară.
— Deschide ușa de tot, Vlad. Intrăm.
A prins marginea ușii. Eugenia s-a întors spre el, gata să-l oprească, dar de data aceasta n-a mai coborât ochii. „Dă-te, mamă”, i-a spus. Ea s-a tras într-o parte, bombănind că iar era făcută vinovată pentru toate.
Am trecut pe lângă ea și m-am dus direct în dormitor. Am schimbat-o pe Daria, apoi m-am așezat cu ea pe pat. Vlad a rămas în ușă. Mama lui încă îi vorbea din hol, de parcă eu nu eram acolo.
— Uite cum îți dă ordine. Azi mie, mâine ție. În casa ta!
Am ridicat privirea spre Vlad. „Adu dosarul apartamentului. E în sertarul de jos, în hol”, i-am spus.
Vlad m-a privit o clipă, apoi s-a dus. Nu trebuia să caute mult. Acolo țineam de patru ani actele, lângă garanțiile electrocasnicelor și chitanțele de la întreținere. Nu fuseseră ascunse niciodată.
Când Daria a adormit, am așezat-o pe spate în pătuț. Vlad mi-a întins dosarul și am scos contractul de cumpărare, apoi extrasul de carte funciară păstrat lângă el.
— Acum patru ani ai insistat să iau eu creditul, i-am spus Eugeniei. Să nu înceapă băiatul tău viața cu datorii. Așa ai zis.
— Și? Tot pentru voi l-ai luat.
— Pentru locuința pe care am cumpărat-o eu. Înainte să ne căsătorim.
I-am arătat numele cumpărătorului și data. Cununia noastră fusese un an mai târziu. În cartea funciară eram trecută tot eu, singură. Împrumutul era în același dosar, dar nu pe el îl țineam deschis în fața ei.
Eugenia și-a pus ochelarii și s-a aplecat peste foaie. A urmărit rândul cu degetul, apoi s-a uitat la Vlad.
— Tu nu ești trecut aici?
— Nu, mamă. Roxana a cumpărat apartamentul.
— Dar v-ați căsătorit! Sunteți familia Popescu!
— Și tu mi-ai pus hainele în saci, am spus. M-ai numit chiriașă și ai încuiat ușa în fața nepoatei tale.
Mi-am strâns actele și le-am pus înapoi în dosar. Mâinile îmi tremurau acum. Nu din cauza vreunui rând pe care îl descoperisem atunci, ci fiindcă ajunsesem să-mi dovedesc dreptul de a intra în locul unde îmi pregătisem copilul să vină acasă.
— Eu voiam să vă ajut, a spus Eugenia. Dar dacă ajutorul meu nu vă trebuie…
— Îți mulțumisem și te rugasem să ne lași câteva zile. Ai hotărât că pentru asta trebuie să mă pedepsești. Acum lasă cheile și pleacă.
S-a întors spre Vlad, așteptând. El avea o mână pe tocul ușii, aproape în același loc în care o ținuse ea mai devreme.
— Chiar mă dai afară pentru ea?
— Ai schimbat yala și ai scos lucrurile Roxanei. Da, mamă, trebuie să pleci.
Eugenia și-a luat geanta de pe cuier. A pus legătura cu cheile noi pe comodă și a spus că avea să țină minte ziua aceea. Nu și-a cerut scuze. A mai așteptat câteva clipe, însă Vlad a rămas lângă ușă.
După ce a plecat, el s-a aplecat după saci. I-a adus înăuntru pe toți trei, apoi geanta de maternitate și papucii mei. A desfăcut un sac și a început să împăturească hainele mototolite. Puloverul care atârnase pe scară l-a așezat deasupra celorlalte.
— Îmi pare rău, Roxana.
— Când ai aflat ce făcuse, puteai s-o oprești. Aveai timp înainte să vii după noi.
A rămas cu mâinile pe marginea sacului.
— Mi-a fost mai ușor să cred că vă împăcați când ajungem. Să nu mă cert eu cu ea.
— Iar eu am plătit liniștea ta. Nu mă ajută să-mi spui acum că așa e mama ta.
Nu i-am spus că îl iert. I-am spus ce aveam nevoie să facă: să schimbe din nou butucul, fiindcă nu știam câte copii făcuse Eugenia, și să nu mai dea nimănui cheile fără să discutăm. Vizitele urmau să fie stabilite cu amândoi. Mama lui avea să audă aceste lucruri de la el.
— Eu i-am dat cheia fără să te întreb, a spus. Eu o să-i spun că nu mai primește alta.
În după-amiaza aceea, butucul a fost schimbat. Vlad s-a ocupat de lăcătuș și mi-a dat o cheie din setul nou. Cheile de rezervă le-am pus eu în sertar. Hainele erau din nou în dulap, iar sacii goi dispăruseră din hol.
Când Daria s-a trezit, el a venit lângă pătuț. A schimbat-o, apoi mi-a adus-o. Am stat cu ea în brațe, lângă veioza pe care o mutase pentru mine. Aveam încă multe de discutat, însă în seara aceea nu aveam putere pentru toate.
După ce fetița a adormit pe cearșaful cu nori, i-am cerut lui Vlad să rămână lângă ea cât mă odihneam. Și-a lăsat telefonul pe comodă și a tras un scaun.
Mi-am pus papucii la loc, lângă pat. Apoi m-am întins și am închis ochii.