Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mama ta i-a spus mamei mele să intre pe ușa din spate, pe unde intră personalul, a izbucnit Alina. I-a fost rușine cu ea fiindcă lucrează la curățenie!
Marius a rămas nemișcat.
— Poftim? Mama a făcut asta?
— Da. Iar eu am stat acolo și n-am spus nimic. Mama a plecat plângând.
— Unde s-a dus?
— La tanti Elena, verișoara ei. Stă în București, la câteva stații de aici.
Marius s-a întors și a pornit direct spre Rodica, care discuta cu două cunoștințe lângă intrarea salonului.
— Mamă, vreau să vorbim. Acum.
Rodica a zâmbit forțat.
— Marius, dragule, ce s-a întâmplat?
— De ce ai trimis-o pe mama Alinei la intrarea de serviciu?
Zâmbetul i-a dispărut.
— Cine ți-a spus prostia asta?
— Alina. Era acolo.
— Vai, dar ce sensibilă e cuscră-ta! I-am sugerat doar să intre pe lateral, ca să nu încurce primirea invitaților.
— Mamă, ai spus că nu vrei să afle lumea că avem rude care spală scări?
Rodica a tăcut câteva secunde.
— Marius, eu am investit foarte mulți bani în petrecerea asta. Am invitat oameni importanți. Nu puteam să las lucrurile la voia întâmplării.
— Ce legătură are meseria ei cu aniversarea Sofiei?
— Nu înțelegi. Sunt oameni care judecă după aparențe.
— Și tu ai hotărât să o judeci prima?
Rodica a ridicat vocea.
— Eu am plătit tot! Restaurantul, decorațiunile, fotograful! Măcar atât respect merit!
— Ai plătit o petrecere pentru fiica mea, nu dreptul de a-i umili bunica.
Alina se apropiase între timp, ținând-o pe Sofia în brațe.
— Marius, îmi pare rău. Trebuia să o apăr pe mama.
— Da, trebuia, i-a răspuns el. Dar acum putem îndrepta măcar o parte din ce s-a întâmplat.
Rodica a încercat să-i oprească.
— Unde plecați? Invitații așteaptă momentul tortului!
— Mergem după Viorica.
— Pentru ea stricați petrecerea copilului?
Marius s-a întors spre mama lui.
— Nu pentru ea, mamă. Din cauza a ceea ce ai făcut tu.
Înainte să plece, Marius a rugat persoana care se ocupa de organizare să anunțe invitații că părinții Sofiei trebuie să rezolve o problemă de familie și că petrecerea se încheie mai devreme.
Rodica a rămas în salon, cu decorațiunile ei scumpe și cu explicațiile pe care trebuia să le dea singură.
Eu stăteam între timp în sufrageria verișoarei mele, Elena, cu o cană de ceai în față. Îmi ștersesem lacrimile, dar mă durea mai ales tăcerea Alinei.
— Viorico, mi-a spus Elena, ai crescut fata asta singură. Nu meriți să fii tratată așa.
— Nu mă supăr că Rodica se crede mai presus de mine. Mă doare că Alina a lăsat-o.
După aproape o oră, a sunat cineva la ușă.
Era Marius, cu Sofia în brațe. Alina stătea în spatele lui, cu ochii roșii.
— Mamă Viorica, ne primiți câteva minute?
M-am ridicat imediat.
— Dar ce s-a întâmplat? De ce ați plecat de la petrecere?
— Pentru că am aflat ce v-a făcut mama, a răspuns Marius. Și nu puteam să continui sărbătoarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Alina s-a apropiat.
— Mamă, iartă-mă. Mi-a fost teamă să nu iasă scandal, fiindcă Rodica plătise tot. Dar am greșit. Te-am lăsat singură când trebuia să fiu lângă tine.
Am privit-o mult timp.
— Alina, eu n-am nevoie să te cerți cu nimeni pentru mine. Dar aveam nevoie să spui că sunt mama ta și că am dreptul să intru pe aceeași ușă ca toți ceilalți.
Fiica mea a început să plângă.
— Știu, mamă. Și nu se va mai întâmpla.
Marius mi-a întins-o pe Sofia.
— Am adus sărbătorita la bunica ei. Cred că aici trebuia să venim de la început.
Am luat fetița în brațe. M-a prins de gulerul rochiei și a început să-mi atingă obrajii cu degetele ei mici.
— I-am dat Alinei cadoul, am spus încet. Sper să-i placă.
— Nu l-am desfăcut încă, mamă, a răspuns Alina. Am vrut să-l deschidem împreună.
A scos pachetul din geantă și l-a așezat pe canapea. Când a desfăcut hârtia, a apărut păturica brodată cu numele Sofiei și iepurașul textil.
— Mamă, tu ai făcut toate astea?
— Seara, după serviciu. M-am gândit că o să-i fie de folos.
Alina a dus păturica la obraz.
— E minunată.
Atunci Marius a spus ceva ce nu mă așteptam să aud.
— Mai este un lucru pe care trebuie să-l lămurim. Mama a pus pe pagina salonului ei fotografii cu lucrurile pe care le-ați făcut pentru Sofia. Le-a prezentat ca pe niște cadouri speciale comandate de ea.
Am rămas surprinsă.
— Dar de unde avea fotografiile?
— Alina îi trimisese poze când lucrați la păturică. Mama le-a folosit fără să întrebe.
Alina a încuviințat rușinată.
— Nu știam că le publicase. Marius mi-a arătat astăzi.
— Nu mă deranjează că a pus fotografiile, am spus. Mă deranjează că îi este rușine să spună cine le-a făcut.
— O să-i cer să corecteze postările, a răspuns Marius. Și nu vom mai accepta să folosească lucrurile voastre ca să se laude.
În seara aceea, am rămas la Elena, iar copiii s-au întors acasă cu Sofia. Înainte să plece, Alina m-a îmbrățișat strâns.
— Mamă, de acum înainte nu mai las pe nimeni să te facă să te simți în plus.
Două zile mai târziu, Rodica m-a sunat.
— Cuscră, cred că am exagerat puțin. N-a fost nevoie să se ajungă la atâta supărare.
— Rodica, nu te-ai supărat pe mine. M-ai umilit fiindcă lucrez la curățenie.
A tăcut.
— Eu n-am nimic împotriva dumitale, am continuat. Dar nu voi mai accepta să fiu tratată ca un om de mâna a doua.
— Îmi pare rău, Viorica, a spus în cele din urmă. Am fost nedreaptă.
Nu i-am spus că totul era uitat. O scuză nu ștergea felul în care mă privise la intrare.
Rodica a corectat postările de pe pagina salonului, precizând că păturica și iepurașul fuseseră făcute de bunica Viorica. Marius și Alina au stabilit că, de atunci înainte, hotărârile privind aniversările Sofiei le aparțin lor, indiferent cine contribuie financiar.
La următoarea mea vizită în București, Alina m-a așteptat în fața blocului, cu Sofia în brațe.
— Hai, mamă, te așteptăm!
Am urcat împreună. Pe canapeaua din sufragerie, Sofia dormea în fiecare după-amiază cu păturica făcută de mine.
Nu era un cadou scump. Dar era lucrat cu mâinile unei femei de care cineva încercase să se rușineze.
Și, de data aceasta, nimeni nu mi-a mai arătat ușa din spate.